Konosuke Matsushita, fondatorul MEI, cunoscut astăzi ca Panasonic, a revoluționat gândirea antreprenorială. Cu accent pe oameni și pe obiectiv, japonezul a reușit să creeze un imperiu din nimic. A știut cum să motiveze mase în vremuri în care puțini aveau curaj să spere și să mai vadă eventualitatea unei luminițe de la capătul tunelului. „Prosperitatea depinde de câtă înțelegere primești din partea oamenilor alături de care îți conduci afacerea”, era modul său de a gândi. Un mod care s-a dovedit a fi de real succes. Nu peste noapte, nu ușor, ci cu multă muncă și infinit curaj.

„Misiunea unei companii este să lupte împotriva sărăciei, să ajute societatea și să aducă prosperitate. Afacerile nu sunt făcute doar pentru a aduce câștiguri magazinelor și fabricilor, ci și întregii societăți!”, le spunea Matsushita angajaților săi, în 1932.

 

Față de mulți bogați ai lumii, la Konosuke Matsushita a impresionat modestia cu care și-a dus misiunea la bun sfârșit. N-a fost vreun excentric. Sau ar fi putut fi considerat și astfel din moment ce împărțea totul cu oamenii datorită cărora atinsese culmile succesului. El, omul de afaceri fără studii. El, copilul trimis de părinți să muncească la numai 9 ani. El, cel care și-a pierdut părinții și toți frații până la vârsta de 30 de ani, vârstă la care, din familia sa de zece membri rămăsese doar el. În plus, când era deja în plină expansiune, îl lovește o nouă tragedie: îi moare băiatul, unul dintre cei doi copii. A fost momentul în care a început să se întrebe despre scopul vieții- „la ce folos toate astea dacă puterea și bogăția nu erau răspunsurile căutate?”.

A fost un vizionar. Inclusiv la bătrânețe, atunci când în loc să se pensioneze, și-a dedicat timpul unei școli de guvernare, unde sunt formați liderii politici japonezi. Un idealist care credea că dacă-i ajută pe alții, se ajută și pe sine. N-a avut niciun fel de temere în a lua decizii riscante. Și tot de numele său e legată și săptămâna de lucru de cinci zile. El a instituit-o primul în Japonia: oamenii primeau aceleași salarii, dar munceau mai puține zile.

„Tinerețea nu este o etapă a vieții, ci este o stare de spirit. Tinerețea nu ține de obraji îmbujorați, buze roșii și genunchi supli. E este o chestiune de voință, un arbitru al imaginației, o vigoare a emoțiilor. Este prospețimea celor mai profunde izvoare ale vieții. Tinerețea înseamnă curajul asupra timidității, a pofeti de aventură asupra dorinței de confort (…) Nimeni nu îmbătrânește pentru că trec niște ani. Cu toții îmbătrânim pentru că renunțăm la idealurile noastre!”

E trimis ucenic la nici 9 ani: familia rămâne fără bani din cauză că tatăl a jucat totul la bursă

Matsushita a cunoscut sărăcia în preajma vârstei de 4 ani, când tatăl său a pierdut toate economiile și proprietățile familiei. Parcă n-a fost suficient, dar la scurt timp după, Matsushita și ai lui trec prin mai multe drame: în mai puțin de un an, trei dintre frații mai mari ai lui Matsushita mor. Bietul copil simțea cum începea să poarte pe umeri povara de a reclădi moștenirea familiei…

Când avea 9 ani, într-o zi de noiembrie, mama îl duce la gară și-l urcă în trenul spre Osaka. Acolo avea să-l aștepte un negustor de grătare. Matsushita era trimis ucenic. N-avea școală, n-avea nimic. Era doar o simplă poveste, un copil singur printre străini și speranța alor lui că-i va ajuta.

De la grătare a ajuns la un magazin de biciclete. A început să fure meserie, să învețe de unul singur. Chiar dacă era un copil, era extrem de harnic. Asta i-a fost de folos mai târziu. Nu era electrician, însă a făcut tot posibilul să asimileze orice informație. În acel magazin de biciclete s-a deschis o nouă lume pentru el…

„Un om fără o motivație puternică nu ar fi construit o afacere fără nicio finanțare și având și o stare de sănătate care lasă de dorit. Un om fără o voință de fier nu ar fi avut puterea să-i atragă pe ceilalți, mai ales în contextul în care nu erau suficienți bani pentru salarii. Un om mai puțin optimist ar fi putut renunța la tot atunci când primul său produs nu s-a vândut bine și când doi angajați ai săi l-au părăsit. Iar în momentul în care compania a început să crească, mulți oameni s-ar fi mulțumit cu un trai decent și cu vreo zece angajați.”

Refuzul angajatorului l-a motivat să-și dea demisia și să se arunce în lumea antreprenoriatului. N-avea bani, n-avea studii, n-avea nimic. Avea doar voință de fier și putere de muncă

Matsushita a creat o mufă fără să aibă cunoștințe în domeniu. Pentru el, odihna n-a fost niciodată o opțiune. În timpul liber învăța meserie. N-avea bani, n-avea nimic… știa că singura lui șansă e să tragă de el. A prezentat șefului modelul de mufă creat. Numai că reacția acestuia n-a fost cea așteptată: i-a respins-o. Matsushita a fost extrem de dezamăgit, el chiar credea în produsul său. Supărat, își dă demisia în iunie 1917. Avea doar 22 de ani. Dintre aceștia, 13 erau petrecuți în câmpul muncii.

MEI (Matsushita Electric, Panasonicul de azi) a luat ființă în apartamentul închiriat al fondatorului săi, Matsushita. Numai că lucrurile n-au fost deloc roz. Fără finanțare, nu exista puterea de a produce mult. Era principalul motiv pentru care era refuzat de cei cărora trebuia să le vândă produsul. Până într-o zi, când un comerciant a apelat la el pentru că avea niște probleme cu furnizorul cu care colabora inițial. Deși era nevoit să lucreze 18 ore pe zi pentru a onora comanda, Matsushita s-a ținut de cuvânt. A livrat totul la timp. Și de atunci au început să vină și alte comenzi. A fost nevoit să mai angajeze oameni.

Din acel moment, MEI s-a aflat în continuă expansiune. Și de produse, și de personal. După succesul cu lampa „Național” de la biciclete, Matsusita a început să analizeze și piața de consum de electrocasnice. Mai exact, a vrut să ușureze viața consumatorilor. Să le ofere produse de calitate la prețuri accesibile pentru toți. Și a început cu fierul de călcat. Era anul 1927. În 1930, revoluționează piața aparatelor radio. Apoi, cea a televizoarelor.

Vizionar prin strategiile abordate în vremuri tulburi

Matsushita a fost considerat un vizionar prin felul în care a luat deciziile. Unii le-ar fi putut considera neinspirate la acel moment, însă pe termen lung s-au dovedit a fi cartea câștigătoare. De exemplu, în plină criză economică, Matsushita n-a concediat niciun angajat. Decizia a fost să scadă producția, dar să nu plece nimeni. Avea de condus o companie orientată spre client și avea așteptări mari de la angajați, pe care îi trata cu grijă și respect.

„Una dintre cele mai bune căi de a testa dedicarea și pasiunea angajaților este atunci când compania trece printr-o perioadă de instabilitate financiară și trebuie să lupte pentru a ieși din situația de criză.”, scria Matsushita în autobiografia sa.

Anul-cheie 1932: după o vizită a unui străin, Matsushita începe să-și schimbe gândirea și se îndreaptă spre o abordare mai spirituală a vieții, pe care o aplică și în business

Matsushita nu era un tip religios. De aceea, când a primit vizita unui străin care a început să-i povestească cum a depășit necazurile prin faptul că vedea viața complet greșit, Matsushita n-a știut cum să reacționeze în primă fază. A început să-i vorbească despre credință și mai ales despre cum a reușit ca prin credință să-și găsească drumul. Matsushita i-a refuzat inițial invitația de a merge la templul sectei. Câteva săptămâni mai târziu, a acceptat. Așa a ajuns la templul central al sectei Tenrikyo, astăzi Tenri City. Avea 37 de ani, dar nu-și găsea liniștea. Boala nu-l ocolea și avea deseori schimbări de dispoziție.

La scurt timp după, Matsushita împărtășea cu directorii săi și o parte din angajați noua misiune a sa și a companiei, în care scopul economic era în strânsă legătură cu valorile umane. Vedea aroganța drept un mare pericol în dezvoltarea afacerii.

Așa că a scris o serie de idealuri și le-a dat tuturor angajaților sarcina de a le repeta de fiecare dată când ajung la companie:

1. în serviciul publicului– să furnizăm bunuri și servicii de calitate, la prețuri accesibile, astfel încât omul să se simtă fericit;

2. cinste și corectitudine– atât în viața personală, cât și profesională;

3. muncă în echipă pentru cauza comună;

4. efort neobosit pentru progres;

5. curtoazie și modestie- nevoia de a rămâne mereu modești și cordiali, astfel încât lumea să devină mai bună;

6. respectarea legilor naturale;

7. recunoștință pentru binecuvântări- să fim mereu recunoscători pentru tot, astfel încât să putem trăi în pace, armonie și să avem puterea de a depăși obstacolele.

„Dacă vă stabiliți niște țeluri înalte pentru voi înșivă și vă gândiți la ele în fiecare zi, pas cu pas veți fi mai hotărâți și veți deveni persoane mai bune și mai fericite (…) Nu lucrați pentru Matsushita, lucrați pentru voi și pentru publicul larg (…) Păstrați-vă atitudinea modestă. Duceți-vă munca la bun sfârșit, cu simplitate și modestie.”

Efectul devastator al celui de-al doilea Război Mondial: Matsushita este obligat să plece din propria firmă

Japonia a pierdut aproape totul în urma războiului. Fabricile i-au fost confiscate. Inclusiv Matsushita Electric. Fondatorul era nevoit să părăsească ceea ce el construise o viață: propria afacere. Nimeni n-ar fi zis că își va mai reveni. Nimeni în afară de cei care au lucrat pentru Matsushita. Ei știau că nu va sta cu mâinile-l sân, știau că pregătește planul.

Totuși, modul prin care Matsushita reușise să facă echipă cu angajații săi a determinat o mișcare pe care cei care confiscaseră fabrica nu o mai văzuseră niciodată. Pentru prima dată, sindicatul nu cerea înlăturarea șefului, ci păstrarea acestuia. S-au strâns mii de semnături în acest sens, prin care aliaților li se cerea ca Matsushita să rămână președintele companiei.

A durat vreo patru ani până când Matsushita și-a redobândit compania. Au fost ani cu multe provocări, ani în care a fost nevoit să se adapateze. Din nou! N-a fost ușor. A fost chiar cu prețul unor concedieri. Primele în peste 30 de ani de existență a firmei.

Revenirea: perspectiva globalizării

Imediat după război, Matsushita și-a dat seama că omul intră într-o nouă eră. Acum nu era doar despre consumatorul japonez, perspectiva era imensă ca dimensiune- consumatorul global.

„Cel mai important este să ai o minte deschisă. Un om nu ar trebui să ia decizii doar bazându-se pe ceea ce știe deja. Este o zicală care spune că un om va ști mereu ce să facă dacă-și ține ochii deschiși și dacă ascultă ce au ceilalți de spus. Indiferent de cine sunt ceilalți, poți afla informații neașteptate dacă asculți cu modestie și te aștepți să ai ceva de învățat.”

A plecat în SUA pentru a vedea cu ochii săi ce e dincolo de granițele Japoniei. Impactul cu America a fost uluitor. Și-a dat seama că totul se petrece la alt nivel. Și a vrut să facă la fel și cu MEI. A început să vadă cu alți ochi perspectiva colaborării dintre firmele americane și firma sa. În plus, s-a convins el însuși de cât de importante erau echipamentele de producție avansate. A vrut să facă la fel în Japonia. Și a început să-și dorească parteneriate solide. După lungi discuții, a bătut palma cu Philips. A fost începutul unei noi ere pentru Matsushita.

Preocuparea pentru natura umană: filosofia Matsushita

Când a considerat că poate să facă pasul în spate, a făcut-o. A devenit președintele consiliului de administrație, iar ginerele a preluat frâiele afacerii, din postura de președinte.
Matsushita a avut astfel timp să se dedice unei preocupări mai vechi: spiritul uman. A pus bazele propriului institutut, PFP. Semnificația era de „pace și fericire prin prosperitate”.

Acum, geniul japonez încerca să găsească acea filosofie care să-i motiveze pe oamenii din întreaga lume, astfel încât toți să traiască în pace. El le-a spus mereu oamenilor să nu fugă de realitate, ci să privească totul în față, cu sinceritate, fără a fi influențați de intrigi ori oricare alt factor perturbator.
Filosofia lui Matsushita a fost transpusă ca filosofie generală a Institutului său- PFP.

Și principiile sale sunt mai actuale ca niciodată:

•  Ființele umane sunt, prin natură, bune și responsabile- n-a ezitat să creadă în oameni și a făcut mereu asta prin încrederea pe care le-o arăta atunci când erau puși să facă ceva.

•  Rasa umană a dovedit că este capabilă de creștere și progres atât material, cât și spiritual.

•  Ființele umane au puterea de a alege- „cred că oamenii sunt agenți liberi, responsabili de propriul lor destin. Au de ales… un drum duce la pace și fericire, în timp ce celălalt ne duce la haos și la autodistrugere”, spunea el.

• Avem puterea de a dispune de resurse materiale și intelectuale pentru a face față problemelor cu care se confruntă lumea.

• Pentru a rezolva probleme dificile, e nevoie de o minte deschisă și de disponibilitatea de a învăța.

„Este mai ușor să ne adunăm toate forțele într-o situație de criză, dar nu trebuie să ne lăsăm dominați de pesimism, pentru că așa vom fi disperați, fără să mai facem nimic. Să nu ne pierdem speranța în viitor. Să credem în voința colectivă, care guvernează bunul mers al lucrurilor, și să fim siguri că, fiind bună prin însăși natura ei, această voință colectivă va învinge și va duce lumea într-o epocă mai bună.”