Sooley nu e o carte doar despre baschet, așa cum s-ar putea să fie tentat cititorul să creadă la început. Romanul Sooley e aproape ca un manual cu câteva lecții de viață. Subiectul e captivant și intens, autorul John Grisham reușind să contureze în jurul lui Samuel emblema a tot ce înseamnă șansă, tragedie, determinare, perseverență, răbdare, spirit de echipă, respect, loialitate, bunătate, speranță, unitate, familie, suferință. Finalul e abrupt și deloc de intuit.

                              Într-un interviu pentru washingtonpost.com, scriitorul John Grisham explică ce anume l-a inspirat în scrierea poveștii. Primul lucru a fost un articol pe care l-a citit într-o revistă, despre o echipă din Sudanul de Sud venită în SUA pentru un turneu de baschet. Acolo se explica faptul că în Sudanul de Sud se petreceau lucruri îngrozitoare. Apoi, a doua sursă de inspirație a fost Mamadi Diakite, un tip care a jucat excelent pentru Virginia, deși la început n-a prins deloc terenul. Iar a treia sursă de inspirație a fost Lien Bias, un jucător promițător de baschet, găsit mort în camera sa la numai 22 de ani, la finalul anilor ’80. Era atât de talentat, încât unii au spus că ar fi putut fi de calibrul lui Jordan dacă nu ar fi avut un sfârșit brusc și tragic, la o vârstă fragedă (citiți aici).

Cine e Sooley și șansa pe care o primește când nimeni nu vedea nimic sclipitor la el

                                   Samuel Sooleymon este un tânăr adolescent din Sudanul de Sud. Provine dintr-o familie modestă cu patru copii. E cel mai mare dintre toți. Va rămâne o legendă cunoscută sub numele de Sooley. Visul lui e să ajungă jucător profesionist în NBA, asemenea lui Niollo, idolul toturor copiilor care fac baschet în Sudanul de Sud. Nu e foarte înalt, însă gena îi dă toate șansele să se dezvolte. Are cea mai slabă aruncare la coș dintre toți cei care vin la selecțiile pentru acel stagiu din SUA la care visează. Totuși, ceva îi atrage atenția antrenorului responsabil cu selecția. Nu știe ce anume, însă îi dă o șansă. Samuel primește ultimul bilet spre SUA. Nu va ști decât foarte târziu că a fost ultimul ales, atunci când află și motivul care i-a făcut pe cei de la universitate să-i acorde o bursă școlară și să-l facă astfel să rămână în SUA și să-și urmeze visul.

Deși inclusiv imaginea cu atacul e o lecție care te pune pe gânduri, ȘANSA e prima lecție a romanului: cât de important este să creadă cineva în tine și să-ți dea o șansă. Samuel nu era un talent, oricine putea să remarce cu ochiul liber și fără să fie vreun specialist în baschet. Numai că antrenorul a văzut cu alți ochi. A văzut perspectiva. A fost ca un pariu cu sine. Putea să se înșele, dar n-a contat. Intuiția îi spunea să riște. Și așa a făcut.

 

                                   Tragismul vremurilor pe care le traversează Sudanul de Sud e subliniat de autor printr-o scenă greu de înțeles pentru noi, dar cu un impact puternic. Aproape că vizualizezi teroarea. E război civil în Sudanul de Sud. Dar pe lângă asta, trupele de gherilă atacă fără pic de remușcare. La întoarcerea de la selecția în urma căreia Sooley primește biletul pentru preselecțiile din SUA, autocarul este atacat. Imaginea cu acel copil de doar câțiva ani, care imploră milă, dar care în schimb primește o împușcătură, e cutremurătoare. Arată dimensiunea unor întâmplări care se petrec în mod real în lume…

Călătoria în SUA, preselecțiile și bursa acordată din milă

                                  Până să plece în SUA, Samuel n-a stat. Era mereu pe terenul de baschet. Mai mult pământ decât suprafață de joc. Avea în picioare niște ghete jerpelite, care deja îi erau mici. Însă nimic nu l-a împiedicat să se antreneze. A exersat aruncarea așa cum îi sugerase antrenorul de la selecție, cu cotul îndreptat spre coș, până a început să-și îmbunătățească rezultatele. Nu cu mult, dar era ceva mai bine.

Avem deja a doua lecție: ANTRENAMENTUL. Nu poți fi bun din prima la ceva, însă dacă nu renunți și te antrenezi, te vei perfecționa. Nu contează talentul dacă nu e lucrat.
Și aș mai lega lecția de încă una: VISUL. Să ai un vis! Să crezi că îl poți atinge și să face tot ce trebuie pentru a ți-l urma. Sooley voia să fie jucător profesionist în NBA. Și asta l-a făcut să nu conteze nimic altceva.

                                     Ajunge în SUA. El și alți câțiva adolescenți mult mai pregătiți decât el. Are 17 ani. E încă un copil. Un copil care are un vis. Nu impresionează pe parcursul preselecțiilor. Ba chiar îl face pe antrenorul de la universitate (Lonnie) să-l întrebe pe prietenul său de ce l-a selecționat, de ce l-a adus. Era clar că Sooley avea să se întoarcă în Sudanul de Sud. Era clar că nimeni nu-i va acorda bursa școlară la Central. Numai că…

                                   În timp ce Sooley era în SUA și spera, acasă, trupele de gherilă au masacrat sute de localnici. Printre victime, și tatăl lui Sooley. Și sora lui cea mare- violată, luată ostatică și foarte probabil apoi omorâtă, în timp ce fugea cu mama și frații săi ca să se salveze. Sooley află toate astea și nu vrea altceva decât să se întoarcă în Sudanul de Sud ca să-și ajute familia rămasă în viață. Antrenorii reușesc să-l convingă că e riscant. Dar reușesc să facă asta printr-o șansă: Sooley primește bursa școlară la Central. O nouă șansă. Toți sunt impresionați de tragedia prin care trece. Cine nu ar fi?

Încă o lecție. Antrenorul de la unversitate putea să rămână indiferent. Chiar nu văzuse nimic special a Sooley. În afară de antrenorul de la selecția din Sudan, cel care i-a dat șansa să vină în America, nimeni nu văzuse. Iarăși e despre șansă. Dar lecția nouă e despre TRAGEDIE și VIAȚĂ. Despre CUM TREBUIE SĂ ÎȚI GĂSEȘTI PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE când cerul cade peste tine, când trăiești cu adevărat o dramă. Viața e despre întâmplări neprevăzute. E despre bucurie și tristețe.

Un nou început: ia șansă și își urmează visul. Deși știe că nu prinde terenul, se antrenează fără întrerupere, chiar și de unul singur, când toți dorm

                                Lui Sooley i se spune că nu va prinde echipa în acel an, că va sta numai pe bancă. Nu se supără. E recunoscător pentru șansă. Universitatea îi oferă și un job. Trebuie să strângă echipamentele echipei de fotbal și să le spele. Acum primește de la fotbaliști numele Sooley. Asta doar pentru că li se părea greu să-l strige Sooleymon.

                              Sooley e un tip retras, modest și muncitor. Toți îi cunosc povestea. Prin felul de a fi, i-a cucerit. Are noroc de colegul de cameră, Murray, care-i devine ca un frate. Părinții acestuia aproape că îl înfiază pe Sooley. Îl văd ca fiind de-al lor. Ambii sunt implicați în cauze sociale. Când Sooley află că există săraci și în SUA, aproape că nu-i vine să creadă. Pentru el, care a trăit sărăcia, e greu să înțeleagă cum sunt oameni care nu au ce să mănânce în țara tuturor posibilităților.

                             Sooley începe să se antreneze intens, de unul singur. Când toată lumea doarme, când nici nu se crapă de dimineață, e în sala de antrenament și aruncă la coș până obosește. Și aproape că nu obosește niciodată. Face sute de aruncări pe zi. Numără câte înscrie. În câteva luni, procentajul lui e cu mult peste media echipei. Face asta, se antrenează, deși tot pe bancă stă la meciuri. Nu-i pasă. El știe că e anul în care trebuie să stea pe bancă.

Încă o lecție: PERSEVERENȚA și LIPSA ECHIPEI. Sooley știe că e rezervă și că nu prinde terenul, însă nu contează. El se antrenează extra, de unul singur. O face numai cu gândul la visul lui: acela de a ajunge să joace în NBA. Acestui vis i s-a mai adăugat altul: să-și aducă familia în SUA. Nu e deloc invidios pe colegii care intră în teren. Din contră, se bucură la fiecare victorie și mulțumește că e și el acolo.

                                     Antrenorul îl surprinde de câteva ori în sala de antrenament, cu noaptea-n cap. Nu-i spune nimic. Nu încă. S-a gândit că nu se întâmplă mereu. Totuși, la un moment dat deschide ușa, intră pe teren și stă de vorbă cu Sooley. Era într-un moment în care echipa nu mergea bine deloc. Era jumătatea campionatului. Îl întreabă ce procentaj are și dacă e pregătit să intre pe teren. Sooley răspunde fără pic de ezitare că da. Dacă echipa are nevoie de el, el e pregătit să intre pe teren și să dea totul. Între timp, nu doar că își perfecționase aruncarea, dar se și înălțase cu mult față de ceea ce se așteptau antrenorii.

Începe Sooley Mania imediat ce debutează în primul său meci

                               Deși nu a jucat jumătate de sezon, Sooley intră pe teren cu tot avântul. Dă totul pentru echipă. De altfel, și spune la un moment dat că atâta timp cât câștigă echipa, el e mulțumit. Central începe să câștige meci după meci. Sooley bifează punctaje record în fiecare meci. Înscrie, pasează, recuperează și… niciodată nu obosește. Aproape că nimeni nu înțelege de unde a apărut acest jucător. E ca un iepure scos din joben de antrenor.

                               În toate aceste pagini putem vedea farmecul baschetului și lecțiile pe care ți le dă acest joc de echipă. E surprinsă atât de bine ideea de unitate, încredere, curaj, ideea de… echipă!

                              Capitolele curg. Se intră mult în detalii tehnice de baschet, însă le citești cu mult drag și interes. Nu-ți vine să lași cartea. Vrei mereu să afli ce se întâmplă mai departe. Sooley devine vedeta echipei. Toți cei din campus vor să fie în preajma lui. Unii încep să-l vadă chiar în selecția pentru NBA, deși acolo sunt jucători care sunt sub observație chiar și de doi-trei ani.

                               Punctul culminant e competiția în care Central aproape că nici nu e luată în seamă. Nimeni nu le dădea vreo șansă. Echipa asta aproape că nici nu exista în ochii adversarilor și ai mass-mediei. Până i-a învins pe principalii favoriți la titlu. Ultimul loc împotriva primului loc. Central se impune. Și așa câștigă meci după meci, cu Sooley în mare formă. Se opresc în semifinale, după un meci în care Sooley n-a strălucit deloc. Era o performanță remarcabilă pentru echipă, aproape că niciodată în istorie nu s-a întâmplat așa ceva. Doar că au început și voci care să pună talentul lui Sooley pe seama unei sclipiri de moment.

                                I se propune pasul spre NBA. Trebuie să-și caute un impresar. Ajunge să semneze cu Washington. Doar să semneze, întrucât…

Finalul tragic unei cariere pe care nici n-a început-o…

                        După ce semnează cu Washington, e nevoie să facă o serie de demersuri administrative. Îl ia alături pe Murray, ca un fel de asistent. Părinții lui Murray nu au fost de acord cu pasul spre NBA. Ei voiau să-și continue studiile. Numai că toată lumea, inclusiv idolul său și antrenorii, l-a sfătuit să ia banii. Un contract în valoare de 14 milioane de dolari, pe patru ani. În sfârșit, Sooley își vede visul împlinit: va fi jucător profesionist în NBA și își va putea aduce familia în SUA.

                              În tot acest timp, familia rămasă în Sudanul de Sud e mândră nevoie-mare. În tabăra de refugiați în care se află mama și cei doi frați, Sooley e star. Cu ajutorul celor care au în grijă tabăra, meciurile sunt transmise în direct. Sooley Mania nu e doar în SUA, e și în locurile de baștină.
Poate că ultima lecție care se poate deduce din ultimele capitole e că o singură clipă de neatenție îți poate spulbera visul și chiar îți poate încheia socotelile cu viața.

                               Așa a fost și cu Sooley. Merge la un festival. Acolo, deși e treaz când o domnișoară îl ia deoparte, își găsește sfârșitul. Tânăra îi dă câteva pastile de ecstasy. Îi spune să le ia pe rând. Cea de-a treia pastilă îi e fatală. Iubita sa îl găsește fără suflare, în baie. O lume întreagă e în stare de șoc. Noua stea a baschetului american se stinge în urma unei supradoze pe care i-o dă o necunoscută.

                        Tragismul cu care autorul John Grisham ne-a făcut cunoștință din primele pagini reapare spre finalul romanului. Hazardul, inconștiența sau orice altceva ar putea fi explicația. Acel „de ce?” e aproape inevitabil pentru orice cititor.

Sooley Mania continuă și după moarte. Familia reușește să ajungă în SUA

                             Semne de întrebare sunt în mintea tuturor. Murray nu înțelege cum s-a întâmplat. Peste tot se vorbește despre tragica dispariție a lui Sooley. Printre lucururile lui Sooley, Murray găsește din întâmplare o carte de vizită. E a unui domn care se ocupă de aducerea în SUA a refugiaților din diferite țări. Sooley se gândise la tot. Nu a renunțat nicodată la visul de a-i aduce alături de el pe cei mai dragi oameni: mama și cei doi frați. Nu i-a uitat niciodată și i-a ajutat așa cum a putut. Așa află Murray de tot planul. Un senariu care costa nu mai puțin de câteva sute de mii de dolari. Ca jucător NBA, i-ar fi avut. Dar de unde să-i scoată Murray?

                        Agentul îi propune lui Murray să înființeze o fundație în memoria lui Sooley și să înceapă să strângă fonduri. Chiar dacă era doar o idee, nu s-au așteptat nicio clipă ca în mai puțin de o săptămână să adune aproape un milion de dolari. Aveau banii pentru a pune planul în practică. Sooley chiar a fost un idol. Sooley chiar a fost iubit.

                           Familia lui ajunge în SUA. În scurt timp, toți sunt invitați la universitate, la dezvelirea bustului din bronz care îl înfățișa într-o aruncare care a fost devastatoare pentru apărarea atâtor echipe…

                       Sooley e un roman pe care nu-ți vine să-l lași din mâini. Vrei să afli ce se întâmplă mai departe. E plin de detalii tehnice despre baschet, însă privit în ansamblu, e o poveste care te face să gândești viața în profunzime. E cu lecții de viață. E despre voință, vis și acel „never give up”.