„Pun foarte mult suflet în vacanțele oamenilor. Nu mi-am închipuit niciodată că voi face turism, dar o fac dintr-o pasiune aparte… Știi că la un moment dat în viață cauți să afli ce vrei, ce îți place… eu niciodată nu am știut ce vreau să mă fac atunci când voi fi mare. Nu mi-am imaginat niciodată că voi fi antreprenor, s-a întâmplat. Dar se pare că-mi vine mănușă ceea ce fac în prezent și chiar sunt recunoscătoare că fac parte din povestea aceasta numită Sejur în Dubai!”

                       Cristina Racoviță a plecat în Dubai fără niciun plan, cu bani împrumutați de la bancă și cu un bagaj în care a îndesat multe vise. Avea doar 25 de ani și știa că-și dorește să plece din Iași. Sigur că a avut în minte eventualitatea că s-ar putea să nu-i iasă, dar n-a prea contat.A riscat. Și-a spus că n-are nimic de pierdut, poate doar un job, numai că pierderea era mult prea neînsemnată în comparație cu oportunitățile pe care le avea în față… A fost clar un act de curaj, momentul ideal pentru a face o schimbare pentru ea, probabil că „atunci s-au aliniat planetele”, mărturisește Cristina.

Dubaiul n-a fost prima opțiune a Cristinei. Se gândea mai degrabă că i-ar plăcea să locuiască în Londra, doar că vremea capricioasă i-a influențat decizia. Până să ajungă în Dubai, Cristina a vrut să fie cabin crew. A mers la mai multe interviuri, iar la ultimul, din ce-mi spune, a ajuns până în etapa finală. Era la Roma. Doar că și-a dat seama că toate aceste interviuri ratate erau semne că a fi stewardesă nu era tocmai cariera potrivită pentru ea. „Nici nu m-aș vedea acum în situația de a mă trezi la 4-5 dimineața și să zbor azi într-o parte, apoi în alt stat, aviația e o altă lume!”, spune acum Cristina Racoviță.

                      Când și-a anunțat părinții că pleacă, s-ar fi așteptat ca tatăl ei să fie cel care-i privește decizia ușor reticent, mai ales că au fost destul de conservatori cu ea de când era mică. Surprinzător, tocmai tatăl a fost cel care i-a zis să plece, că și el și-a căutat drumul când a fost tânăr, a căutat o viață mai bună și poate că așa-i cel mai bine pentru ea. Mama ei știa deja de acele interviuri la care Cristina mergea pentru a fi cabin crew, deci era oarecum pregătită să afle dintr-un moment într-altul că fata ei trebuie să plece din țară.

„Știam Dubaiul doar din povești. N-am plecat din România la un job sigur, ceea ce a fost cumva stresant în prima lună, până să mă angajez la Sephora Dubai Mall, cel mai mare magazin Sephora din lume, unde lucrau cam două sute de oameni. Impactul a fost mare pentru mine, m-am simțit ușor pierdută. Dar m-am acomodat atât la locul de muncă, dar mai ales Dubaiului. De aceea, îmi și spun uneori că probabil, într-o altă viață, am aparținut locului!”, povestește Cristina Racoviță.

                 Astăzi, pentru Cristina Racoviță, Dubai este acasă. Are propria afacere, cu parfumuri arăbești- Khalifi, și împreună cu Andrei, soțul ei, se ocupă de „Sejur în Dubai”, un proiect de suflet, care a crescut foarte mult în ultimii ani. Drumul de la angajat la antreprenoriat s-a făcut treptat. Cristina a lucrat la Sephora Dubai Mall timp de patru ani. Acolo a avut șansa să cunoască nume celebre din industria de beauty. Lucra în back-office, în departamentul HR, dar asta n-a împiediat-o să participe la tot felul de traininguri pe care compania le oferea angajaților care se ocupau de vânzări. Din toată perioada Sephora, Cristina își amintește întâlnirea cu Anastasia Soare. O consideră o amintire de suflet. „A fost un moment inspirațional!”, îmi explică.

                     Pasiunea pentru parfumuri o avea de când era în Iași. Își amintește că mereu vorbea cu colega de birou despre parfumuri. Dar niciodată nu și-a imaginat că va ajunge să aibă propria colecție de parfumuri. De altfel, ideea i-a venit după ce a văzut că turiștii voiau să cumpere parfumuri arăbești, așa că s-a gândit să le aducă ea parfumurile, să nu mai fie nevoie ca ei să alerge prin magazine. Când a ales denumirea Khalifi, nici nu știa semnificația cuvântului. Pur și simplu a fost o inspirație de moment, l-a auzit undeva și i-a plăcut cum sună. De-abia apoi a aflat că, în limba arabă, „khalifi” înseamnă „succesorul meu”. De trei din cele 12 parfumuri din colecție s-a ocupat chiar ea, Cristina fiind cea care a creat rețeta. Pentru toate celelalte are un parfumier cu care lucrează. Sunt parfumuri de nișă, puternice, care se diferențiază de parfumurile clasice prin concentrația de ulei. Parfumurile Khalifi sunt extract de parfum, asta înseamnă calitate. Un extract de parfum este mult mai scump decât o apă de toaletă, concentrația de ingrediente, de note este mult mai mare. Cristina e conștientă că acolo, pe plan local, e mai dificil să intre pe piață pentru că arabii au un cult al parfumurilor, se duc într-o zonă extremă când vine vorba despre parfumuri. Fac tot felul de mixuri, aproape că își creează propriul parfum, combinații unice. Totuși, faptul că în pandemie a avut multe cereri din România ca să trimită parfumuri în țară, i-a dat curaj.

„Dacă eu am reușit să aduc oamenilor Dubaiul într-o sticluță, într-o perioadă așa dificilă, asta a însemnat pentru mine că există potențial și mi-am dat speranțe. Parfumurile KHALIFI sunt parfumuri create pentru acea categorie de oameni care vor altceva.. Eu încerc să mixez, să țin câteva parfumuri mai spre gusturile din Europa, dar uneori merg foarte bine cele orientale, cu note lemnoase, mai condimentate. Contează foarte mult ce note pui în pafum, căci acum există pe piață multe parfumuri, dar au și multe chimicale, care nu sunt ingrediente naturale. Redau mirosul notei, dar nu e nici pe departe ceea ce trebuie.”

                     Cât despre „Sejur în Dubai”, Cristina Racoviță spune că mai degrabă s-a văzut inclusă în afacerea lui Andrei. N-a fost neapărat o dorință sau o decizie pe care să o ia în calcul. Era o perioadă foarte aglomerată pentru el, nu mai făcea față, așa că i-a propus Cristinei să renunțe la jobul de la Sephora și să se implice în afacerea lui. Inițial, Cristina s-a gândit că o astfel de decizie nu va fi bună pentru ei, ca și cuplu, însă a zis că merită măcar să încerce. Era anul 2018. De atunci, Sejur în Dubai tot crește. În prezent, echipa numără 30 de angajați români și de alte naționalități, cărora Andrei și Cristina le creează oportunități. Amândoi simt o oarecare datorie în a face asta, mai ales cu românii care își doresc ceva mai mult pentru ei. Au nevoie de români pentru că lucrează cu România. Majoritatea românilor care vin să muncească în Dubai nu o fac pentru bani, ci pentru stilul de viață pe care ți-l oferă Dubaiul. „Iar românii, în Dubai, încă sunt bine văzuți!”, precizează Cristina.

                       Sejur în Dubai e singura agenție de turism românească din Dubai, listată ca și companie. Cristina Racoviță spune că n-au avut o rețetă pentru a-i atrage pe clienți, nici nu s-au inspirat din „rețetele” altora. Au mizat pe intuiție și inedit. Au propus itinerarii personalizate și le-au oferit turiștilor tot suportul lor pe perioada vacanței. În plus, Sejur în Dubai e singura agenție care oferă turisților posibilitatea de a se plimba cu caii în deșert. E un serviciu unic, pe care-l găsim doar în portofoliul lor. Față de plimbările cu cămila, care durează cam 15 minute, o plimbare cu caii durează cam o oră și 15 minute. Plimbările se fac la apus sau la răsărit și nu e necesar să mai fi făcut echitație.

„Sejur în Dubai e un proiect dezvoltat din suflet. Pe mine și pe Andrei ne-a legat și iubirea pentru Dubai. Amândoi suntem îndrăgostiți de Dubai! De fiecare dată când plecăm din Dubai, de-abia așteptăm să ne întoarcem aici. Sejur în Dubai e o reflecție a ceea ce simțim noi pentru Dubai- respect, iubire, frumusețe. Asta vrem să transmitem prin Sjur în Dubai. Noi promovăm Dubaiul din inimă. Este locul în care simt că am renăscut, am învățat foarte multe, chiar mă ofensez dacă cineva spune ceva de rău despre Dubai. Dubaiul se dezvoltă constant. Te obligă să ții ritmul de dezvoltare.”, explică Cristina Racoviță.

Alexandra Gugiuman, www.insociety.ro: Ești un antreprenor care și-a însușit cultura de business specifică Dubaiului. Ce-i face diferiți?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Oamenii de afaceri de aici își poartă un respect aparte, sunt foarte onești unii cu ceilalți. Aproape că nici nu trebuie să închei un contract, dacă ți-ai dat cuvântul și s-au stabilit niște chestiuni. Sunt vizionari, deschiși la oportunități și buni negociatori. Nu sunt deloc setați doar pe partea de bani, culmea! Antreprenorii de aici se ajută, nu sunt individualiști, cum sunt românii de multe ori.

Unde e mai simplu să faci afaceri, în România sau în Dubai?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Nu cred că există mai simplu, ci contează ce și cum vrei să faci. Și în România te poți dezvolta, doar că aici, în Dubai, business-ul este mult mai susținut la nivel de autorități. Legislativ, e mai simplu, toată lumea știe de taxele scăzute pe care le avem. Cei din partea aceasta de Orient au avut mereu o înclinație spre afaceri, au fost mari negustori. Și-au dezvoltat un cult antreprenorial pe care noi, în România, nu îl avem. Și am observat asta când am încercat să creez legături de business cu România. Din păcate, țara noastră încă are o mentalitate ușor învechită când vine vorba despre business. Aici, în Dubai, oamenii sunt foarte deschiși, ei gândesc că atât timp cât fac ei bani, poți să faci și tu.

Ai spus că ai încercat să creezi legături de business cu România, să înțeleg că ai renunțat?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Am devenit sceptică. Sunt un om care s-a dezvoltat ca om de business aici, în Dubai, și am o altă cultură față de ceea ce este în România. Și îmi pare sincer rău. Sau poate că eu n-am întâlnit oamenii potriviți. Și dacă tot vorbeam noi despre a oferi consultanță în business, este mult spus. Nu am ajuns la acel nivel la care să-mi permit să fac asta. Pot oferi sfaturi, asta da. Mai am eu de învățat mult, încă nu am ajuns cu Sejur în Dubai unde vreau să fiu, dar muncesc s-ajung acolo, am multe planuri. Este un business bun, lumea ne cunoaște și știe că suntem serioși și profi, dar întotdeauna îmi doresc eu mai mult.

Cum reușești să îmbini cele două afaceri, să existe un echilibru?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Sincer, la momentul acesta încă muncesc și câte 16 ore pe zi, încă nu am ajuns la acel echilibru despre care spui.. dar facem angajări, ne mărim echipa, astfel încât să atingem acel echilibru. Pafumurile se îmbină ușor, mă ocup de ele mai mult în extra-sezon turistic, vara. Cum începe sezonul, cumva se leagă toate pentru că turiștii încep să ceară parfumurile, le fac prezentarea… pleacă de aici cu un suvenir frumos. Așa se va numi și noua colecție- Souvenir. Povestea parfumurilor vine natural, face parte din moștenirea Dubaiului.

Aveți o afacere în turism și, după cum știm, a fost cel mai afectat domeniu în ultimii ani. Cum s-au simțit efectele pandemiei în Dubai?

CRISTINA RACOVIȚĂ: A fost un moment foarte dificil pentru noi, ca și companie, pentru că fix înainte făcusem niște investiții, ne pregăteam să creștem. Totul a venit neașteptat. Turismul a fost primul care a picat. Era fix anul în care trebuia să fie EXPO, să fie boom-ul pentru noi. Am încercat să ne reinventăm, suntem persoane active și nu puteam să stăm degeaba. Eu m-am ocupat mai mult de partea de parfumuri și Andrei a încercat să facă un business adiacent. Problema principală erau angajații, trebuia să le oferim de lucru în continuare. Norocul nostru a fost că am avut doar o singură lună de lockdown în Dubai. Chiar și așa, multe aeroporturi din lume erau închise. Vreo trei luni am suferit grav, dar am reușit să rezistăm. Pe partea de apartamente de vacanță am fost ocupați, Dubaiul a rămăs ușor permisibil, nu era nevoie de multe proceduri. Condiții mai severe au fost cam o lună, până ce cei de aici au înțeles că Dubaiul trăiește din turism. Și am fost acoperiți pentru că mulți voiau apartamente pe perioade mai lungi, de două-trei luni, cât să treacă perioada.

 

„Dubaiul, îl urăști sau îl iubești. Orele de muncă sunt mai multe decât în Europa, când ai o zi liberă sau ai concediu, chiar simți că ești în concediu, poți oricând să mergi la un resort să stai la plajă. Legislația este diferită față de Europa. Stilul de viață e diferit. Trebuie să fii deschis la nou. Dacă ești conservator, n-ai ce căuta în Dubai. Cum nu ai ce căuta dacă iubești muntele. În Dubai vii să stai la soare, dacă îți place să experimentezi.”

 

Cu ce vine nou Sejur în Dubai pentru turiștii care vor cu adevărat o experiență turistică de neuitat?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Încercăm pe cât posibil să oferim ceea ce alții nu oferă. Le suntem alături celor care ne aleg, iar asta contează mult. Oferim consiliere și aici, nu ne ocupăm doar de rezervări, așa cum fac agențiile clasice. Pentru noi, cel mai bun marketing de până acum a fost recomandarea. Chiar dacă nu aveam experiență în domeniu, mi-am dat interesul ca vacanța fiecărui client să fie perfectă și memorabilă. Dacă vrei ca vacanța să fie o bucurie, nu o bătaie de cap, consilierea este absolut necesară. Aici intervin eu. De exemplu, dacă vrei să faci ceva inedit, poate să iei cina într-un loc anume, să faci o cerere în căsătorie sau să faci o surpriză cuiva, mă ocup de toate detaliile. În plus, suntem singurii care promovează plimbările cu caii în deșert. Pot spune că turiștii noștri reușesc să experimenteze Dubaiul și altfel decât o fac cei care aleg o agenție de turism clasică pentru a veni în Dubai.

Cum arată Dubaiul în extrasezon?

CRISTINA RACOVIȚĂ: E liniștit. Călduros și liniștit.

Între Dubai și România, unde este acasă?

CRISTINA RACOVIȚĂ: În Dubai. Și pentru mine, și pentru Andrei. Este locul de unde ne tragem energia și de fiecare dată, nu contează unde am fost, abia așteptăm să revenim. Simțim că aici e locul nostru. România este frumoasă, este țara în care ne place să venim, să petrecem timp cu părinții, să mâncăm românește, dar nu ne mai regăsim în viața de zi cu zi din România.

Ce anume vă face să nu vă mai regăsiți aici?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Mentalitatea noastră, societatea în sine. Aici, în Dubai, lucrurile se întâmplă mult mai repede. În România, totul mi se pare complicat, parcă se pun bețe-n roate la orice colț. Aici, totul e diferit, oamenii zâmbesc, nu resimt povara locului de muncă. România e frumoasă, dar mai avem mult până să ne punem la punct mentalitatea colectivă, să învățăm să fim mai zâmbitori, mai prietenoși. Sistemul de la noi e cum e… și ne doare foarte mult acest lucru pentru că România are un potențial fantastic pe partea de turism.

De ce se întâmplă toate astea și ce ar putea să facă România pentru a îndrepta lucrurile spre direcția care trebuie?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Nu știm să facem bani din imagine. Uite, România, la târgul de turism din Dubai de anul trecut, nici nu a fost prezentă. Apoi, atunci când a fost prezentă, modul în care a făcut-o a fost deplorabil. Nu poți veni cu o masă și câteva scaune, în timp ce bulgarii, de exemplu, au un stand în care prezintă un întreg show. La EXPO, România a venit cu un stand cu apă. Ideea a fost minunată, dar pe lângă asta, mai vino cu altceva care merită povestit. Ideea cu apa chiar a fost minunată, nu știu dacă știm cu toții câte tipuri de apă minerală avem. Dubaiul, de exemplu, ca să se promoveze, a făcut un film. A luat niște actori și a făcut un film. România de ce nu poate? Noi avem Dracula, un brand cu care poți face bani. M-a surprins explicația celor de la Ambasadă când le-am zis de Dracula… mi-au spus că da, avem povestea cu Dracula, dar nu ne reprezintă. Ok, nu e brandul principal, dar e ceva despre care știe toată lumea. Cum, de altfel, toată lumea știe de Hagi, un simbol extraordinar, dar pe care nu-l văd implicat în campaniile pe care România le face pentru a se promova ca destinație turistică. Alte state n-au astfel de probleme de asociere, din contră, le maximizează!

Ai ajuns într-o lume în care totul e diferit față de Europa. Cum ți-a fost ție, ca femeie, să te acomodezi în lumea arabă?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Ca femeie, te simți protejată. Femeile, în cultura lor, trebuie protejate. Ca femeie, dacă ești pe stradă pe la 12 noaptea, esti super în siguranță. Dubaiul este pe locul doi în lume la nivel de siguranță. În afaceri, cred că mai simt oarecum mici impedimente, mai sunt unii bărbați care au așa o atitudine… dar ne rezumăm la a discuta diverse. Oricum, noi avem un public relation care se ocupă de toate actele. Dar la instituții, de exemplu, dacă aș merge cu Andrei lângă mine, ar vorbi cu el, nu cu mine. Au început să fie ușor mai relaxați și ei și acum e ușor ciudat și pentru mine să văd că pot să merg în pantaloni scurți în mall.

Ai învățat limba arabă?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Nu, am început niște cursuri în pandemie. Dar iar ne-am aglomerat și nu am mai avut timp să le continui. Oricum, dacă voi învăța limba arabă, când voi merge la instituții și mă vor vedea și blondă, și vorbind arabă, altfel se vor comporta.

Ai visat vreodată că vei fi antreprenor?

CRISTINA RACOVIȚĂ: Nu, nici nu am visat și nici nu pot să spun că mi-am dorit. Așa a fost să fie. Am terminat un liceu cu profil economic, am urmat apoi cursuri universtare tot în domeniul economiei, însă nu mi-am imaginat că voi avea un business al meu. De fapt, nici nu știu dacă am visat să fiu ceva anume. Chiar și când eram mică, dacă mă întreba cineva ce vreau să mă fac, nu știu dacă răspundeam altceva decât o făceau toți copiii atunci. Spuneam medic, profesor, dar nu știu dacă mi-am dorit vreodată chiar să am o astfel de profesie. Mă ținea mama destul de ocupată cu învățatul, n-aveam timp să visez când eram mică.

Ai spus că ești un om care crede în energia celorlalți și simte aceste energii…

CRISTINA RACOVIȚĂ: Da, chiar cred. Și, din păcate sau din fericire, a început și Andrei să îmi dea dreptate când presimt că un om nu e tocmai ceva în regulă cu un om. Mă încarc cu energie și mă descarc ușor de energia bună. Am avut momente în care pur și simplu am refuzat oameni pentru că nu mi s-au părut ok, i-am simțit din cuvinte.

Și dacă tot suntem la finalul discuției și am vorbit despre Andrei, care a fost omul care a început afacerea Sejul în Dubai, cum v-ați cunoscut?

CRISTINA RACOVIȚĂ: A fost o întâmplare foarte frumoasă, ne-am cunoscut înainte de un Crăciun, la un târg de Crăciun, într-un cerc de români. Eu mai auzisem povești despre el pentru că era, la momentul acela, singurul român care încerca să pună bazele agenției, dar a fost o poveste frumoasă… ne-am tachinat reciproc, am fost plecați fiecare, dar ne-am dat seama de prima dată că era un click acolo. De prima dată, Andrei povestea de Dubai cu același patos cu care și eu povesteam. Cred că sunt oameni care trăiesc Dubaiul, așa cum sunt eu cu Andrei, și oameni care trăiesc în Dubai și se gândesc să revină acasă. Mai toți de prin jurul nostru spuneau că ar vrea să se întoarcă în România. În schimb, eu și Andrei, deși abia ne cunoscusem, am zis că noi vrem să rămânem aici, nu vrem să ne mutăm niciodată. Acesta a fost punctul comun al nostru. Amândoi iubim foarte mult Dubaiul, avem aceeași viziune. Cred că de asta și facem turism împreună.

Author