Natura e atât de generoasă cu noi, încât n-ar trebui să existe niciun fel de dubiu când vine vorba despre beneficiile pe care un obicei banal- acela de a explora pădurea sau oricare zonă aflată departe de forfota orașului. De curând, în timp ce eram în trafic, am auzit la radio o știre care m-a făcut să zâmbesc: Suedia devine prima țară din lume în care li se recomandă medicilor să prescrie pacienților să petreacă mai mult timp în natură.

Știrea poate fi văzută drept strategie de marketing pentru Suedia, dar nimeni nu împiedică niciun alt stat să preia ideea

Chiar dacă știrea sună minunat, inițiativa aparține organizației care se ocupă de promovarea turistică a Suediei, Visit Sweeden. Ceea ce înseamnă că interesul este de a promova Suedia drept o destinație excelentă pentru echilibru și stare de bine. Argumentele acesteia stau în faptul că Suedia oferă peisaje superbe, oamenii pot lua contact cu o cultură nouă și pot experimenta din plin stilul de viață scandinav. Astfel, medici din SUA, Marea Britanie, Germania sau Olanda au aderat la idee și pot recomanda o vizită în Suedia în loc de un tratament medicamentos. Sigur, atunci când se poate, nu când afecțiunile sunt grave.

Că e în Suedia sau în oricare alt stat, natura chiar e un remediu ideal pentru acele moemnte în care simțim că viața ne scapă de sub control

Statul în natură înseamnă creșterea capacității de concentrare, un somn mai odihnitor, refacere și stare de bine. Orice drumeție îți poate demonstra oricând că te simți altfel după ce ai petrecut câteva ore în natură, indiferent de dificultatea traseului urmat. Așa că nu știu dacă trebuie să mergi neapărat în Suedia pentru a explora această formă de terapie care face atât de mult bine- petrecerea timpului în natură. Dacă alegi și zone în care nu există semnal la telefon, deja e și mai bine! Deconectarea e și mai bună.

Există inclusiv o broșură care explică pe îndelete de ce ar trebui să-i ceri medicului să-ți prescrii această „rețetă verde” care n-ar fi o idee apărută acum. Cu ceva ani în urmă, Elveția a promovat o idee similară încă din secolul al XIX-lea. Atunci, cei care aveau afecțiuni pulmonare erau încurajați să facă plimbări pe diferite trasee montane din Alpi.

Suedia propune explorarea lacurilor înghețate prin sesiuni de înot în astfel de ape reci, băi în zăpadă sau plimbări în păduri. Pe lângă toate astea, mai este și posibilitatea de a îmbina această terapie verde cu terapia culturală, care înseamnă explorarea patrimoniului cultural al Suediei. 

Ce beneficii pentru sănătate îți oferă o „baie în natură”

Când ieși în natură, în mod obligatoriu mergi pe jos. Deci faci mișcare, iar asta înseamnă îmbunătățirea condiției fizice, a masei musculare și a întregului sistem osos. În documentarul despre secretul zonelor albastre, mersul pe jos era prezentată ca o activitate firească și zilnică pentru cei mai longevivi oameni, așa că nu e de neglijat.

Apoi, expunerea la soare îți asigură un excelent aport de vitamina D. Asta înseamnă un sistem imunitar mai puternic, oase mai sănătoase și creșterea nivelului de calciu în organism. În plus, să nu uităm de serotonină, responsabilă cu starea de bine. De-a lungul timpului, mai multe studii au arătat că petrecrea timpului liber în natură reduce nivelul de stres și episoadele de anxietate.

Lumina naturală ajută vederea, mai ales dacă suntem genul de oameni care petrec mult timp în fața dispozitivelor media de orice fel. Apoi, tot lumina naturală e ca o cură pentru un somn mai bun și mai odihnitor. Să știi că sunt oameni care dorm opt ore, dar nu se trezesc odihniți. E un dezechilibru des întâlnit, așa că o „baie de verde”, care s-ar traduce prin timp petrecut în natură vine și lucrează și la nivelul somnului.

Dacă ai nevoie să fii mai creativ, ieși în natură. Ai să găsești numeroase surse de inspirație și ai să vezi totul altfel. Mult mai limpede, mai concentrat. În plus, sunt studii care arată că natura calmează. Dacă stai pur și simplu și privești orice peisaj vreme de câteva minute, ai să simți cum toate gândurile se așează ordonat. Am citit într-un articol că prin anii ′80, s-a făcut un experiement pe pacienții cu diferite afecțiuni psihice. Cei care au stat în natură mai mult timp au avut parte de o ameliorare mult mai rapidă a efectelor afecțiunilor de care sufereau. 

 

Se pare că sunt suficiente minim 120 de minute pe săptămână pentru ca organismul să resimtă toate aceste beneficii. Acum, că știi toate astea, când ieși prima dată în natură? Nu trebuie ca medicul de familie să-ți spună că ai nevoie de o terapie în natură. E suficient să te ridici din pat și să mergi în cea mai apropiată pădure. Vei fi tu cu tine și gândurile tale… și natura, atât de generoasă în orice are de oferit!

 

Sursa foto: https://www.freepik.com/free-photo/woman-looking-map-from_5228417.htm#fromView=search&page=1&position=13&uuid=311fc495-b805-4db4-afdd-f13a0820590b&query=explore+the+nature

Author