Când stăm în casă și nu ne vede nimeni, să ne gândim la personajele din filme

Când stăm în casă și nu ne vede nimeni, să ne gândim la personajele din filme

 

               „Haine de casă” și „haine de oraș”, cine n-are în dulap o astfel de sortare? Iar dacă pandemia asta ne-a învățat o sumedenie de lecții, lecția respectului de sine ar trebui să primeze. Haideți să facem un exercițiu și să ne imaginăm că suntem în fața oglinzii și nu ne vede nimeni. Suntem acasă, adică acolo unde putem fi oricum vrem noi, că și-așa nu ne vede nimeni. Serios? Chiar așa e? Păi dacă acasă suntem diferiți față de cei care suntem în fața lumii, atunci cine suntem, de fapt? Repectul față de sine ți-l manifești mai ales când nu te vede nimeni, adică ție trebuie să-ți placă de tine, în primul rând, în orice moment al zilei. Aranjează-te și când stai acasă doar pentru că-ți place de tine așa, aranjată. Nu trebuie să faci asta doar când ieși din casă… Asta îmi amintește iarăși de mamaia care, inclusiv în casă, avea o „cochetăreală” simplă și ademenitoare, așa în vârstă cum era ea: cu basma pe cap, într-un capot simplu și elegant, niciodată nu intra în bucătărie fără șorț. Dimineața avea același ritual: spălat pe față cu apă rece și își aplica o cremă cu miros de piersică, țin minte și acum. Se parfuma (chiar dacă stătea în casă!), își făcea cafeluța pe care o servea din porțelanuri și apoi își făcea de treabă prin casă…

                    Scriam zilele trecute despre „Domana în costum verde smarald” (https://insociety.ro/lifestyle/doamna-in-costum-verde-smarald/ ) și n-aș fi scris azi despre hainele de stat în casă și modul în care ieșim în oraș dacă nu aș fi citit un text care, deși era o parodie, arăta o realitate pe care oricât am evita să o acceptăm, chiar așa e: uităm să ne îngrijim când stăm în casă și epatăm pentru ochii lumii. Nu, nu-s nici pe departe vreo ipocrită, și eu prefer să fiu îmbracată sport în casă, însă să știți că pandemia mi-a arătat că acest „work from home” (deși era un concept cunoscut pentru mine) se poate face și în haine „de stradă”, ca și cum te-ai duce pe bune la un birou. Nu eram „boschet”, însă acum e un „must” pentru mine să mă aranjez ca și cum ar trebui să ies din casă în zece minute, chiar dacă stau în casă: de la machiaj la păr aranjat, până la vestimentație. Biroul de acasă nu e cu nimic mai prejos decât oricare altă măsuță din oraș la care obișnuiam să scriu și să-mi fac temele înainte de pandemia care ne-a țintuit în case.

                    Și uite-așa îmi amintesc de anii în care eram copil și mă uitam la seriale și chiar telenovele și îi vedeam pe actori că erau mereu aranjați, ca gata scoși din cutie chiar dacă erau în casele lor imense, de altfel. Îmi imaginam că așa e la bogați (nah, copil fiind, ce minte să am?), dar de-abia zilele astea am înțeles, de fapt, mesajul pe care ei îl transmit. Acasă e locul în care trebuie să ne simțim cel mai bine, locul în care nu trebuie să fim încorsetați, dar trebuie să fim frumoși pentru noi, în primul rând! Bine, în serialele din urmă cu mai mulți ani, biroul acelor „bogați” era acasă, adică mereu veneau în vizită unii-alții, ba să vorbească despre fel și fel de deal-uri, ba de curtoazie, însă esența rămâne aceeași. Sunt lecții subtile pe care ni le transmit filmele, serialele, nu doar un simplu mod de recreere. Mi-a luat ceva timp pentru a înțelege asta, dar mereu e loc de mai bine în viața noastră și de noi și noi învățăminte. Bogăția e și o stare de spirit, nu se reflectă neapărat în contul bancar, așa cum e și cu stilul: îl ai sau nu, iar asta pentru că noi suntem cei care dăm valoare lucrurilor pe care le purtăm, niciodată invers. Avem internet, hai să-l folosim pozitiv. Căutați fel și fel de poze vechi și vă veți lua de-acolo lecțiile de care avem nevoie pentru a fi bine cu noi mereu, pentru acea stare de bine fără motiv pe care toți o căutăm.

                 Nu trăim pentru lume, trăim pentu noi, iar mesajul pe care reușim să ni-l transmitem noi nouă e mesajul pe care-l transmitem și în exterior. Dacă nu… e teatru și cam atât. Și, din câte știu eu, teatrul se joacă pe scenă, niciodată în viața reală! Dar despre asta voi povesti într-o altă scriere… pentru că a fi femeie înseamnă să te bucuri pe deplin de tine, e o artă, nu doar o simplă întâmplare.

                Părerea mea, vorba cuiva, chiar dacă nu a cerut-o nimeni.

 

***sursa foto: mydomaine.com