Când am văzut că Antibiotice Iași invită pe oricine să vină și să afle mai multe despre fabrică, nici n-am stat pe gânduri. Trebuia doar să trimiți un mail pentru a te înscrie și apoi să aștepți să fii contactat. Așa că… am profitat de ziua porților deschise de la fabrica Antibiotice Iași și am fost să vizitez locul în care au lucrat o viață mamaia, o soră de-a ei, mama și tata (el, vreo 15 ani). Mamaia s-a angajat la Antibiotice când totul era șantier. Așa erau vremurile. Așa au făcut cam toți cei care au fost primii angajați
Antonela Sofronia, cea care se ocupă de Centrul Educațional Român în Emiratele Arabe și despre care puteți afla mai multe dacă citiți aici un interviu făcut cu ceva ani în urmă, spune că evenimentul a fost ca o invitație a celor din Dubai să cunoască România și prin prisma tradițiilor. Astfel, ia românească a ajuns în Emirate, unde i-a cucerit la propriu pe străini și i-a făcut nostalgici pe românii care trăiesc acolo și poartă în suflet dorul de casă. „Evenimentul n-a fost deloc unul formal, am căutat să fie cât mai apropiat de cei care au dat curs invitației
Nu trebuie să fii neapărat antreprenor pentru a veni să simți vibe-ul aparte al experienței BeSpoke. Poți să fii artist, liber profesionist, angajat, student sau să ai oricare altă profesie sau ocupație. Important este să-ți dorești să vii măcar o dată să vezi despre ce e vorba la evenimentele BeSpoke. Simți atmosfera. Vezi ce se întâmplă. E foarte posibil să pleci cu ceva gânduri de „aha” sau acel zvâc de care ai nevoie pentru a da frâu liber visurilor pe care le ai. E un amestec de culoare, energie bună, oameni faini și cam tot ce ai mai văzut fie
În mai puțin de o lună, tenisul feminin revine la Iași cu un nou turneu UniCredit Iași Open WTA 250. E cel mai important turneu de tenis feminin disputat pe zgură din Europa Centrală și de Est. Dacă anul trecut am avut ocazia să o vedem pe Mirra Andreeva, copilul- fenomen al tenisului feminin, care și-a atribuit primul trofeu WTA din carieră, anul acesta, cap de afiș și favorita numărul 1 este Alycia Parks, din SUA, cea care se clasează pe locul 47 în ierarhia actuală a WTA. Bilete pot fi achiziționate de pe entertix.ro. Fostă jucătoare din top 10
Îmi plac cărțile. Nu citesc exagerat de mult, sunt alții care citesc muuuult peste. Doar că nu e o competiție. Știu că există o mulțime de cluburi de carte și chiar am zis încă de anul trecut că vreau și eu unul. Dar n-a fost să fie scânteia, ci doar ideea. Și am amânat. Că nah, despre procrastinare am și făcut un articol, pe care îl las aici. Dar uite că a venit HaiBook, un club de carte fix pe sufletul meu, care îmbină ceva ce-mi place mult: ideea de drumeție, care înseamnă mișcare și natură, și bucuria de a
Cel mai recent nume care a anunțat că vine să joace la Iași, la UniCredit Iași Open WTA250, este Sorana Cîrstea. Aceasta a anunțat printr-un video postat pe Instagram că e foarte fericită că are șansa să joace din nou în România (în februarie, Sorana a participat la Transylvania Open WTA 250, turneul de la Cluj) și speră că se va întâlni la Iași cu un număr cât mai mare de fani ai tenisului. Astfel, Sorana Cîrstea se alătură lui Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Irina Begu și Ana Bogdan. Acestea au anunțat deja că vor veni la Iași pentru UniCredit
Cânta pe străzi. Cea care avea să devină un veritabil simbol francez și o „mitologie”, așa cum au numit-o unii, și-a început cariera pe stradă. Numai că o făcea ca și cum era pe cea mai cunoscută scenă din lume. Până într-o zi… Era anul 1935, intersecția străzilor Troyon și Mac-Mahon, când Louis Leplée, nimeni altul decât managerul cabaretului Le Gerny’s, s-a oprit în fața lui Edith Piaf și i-a făcut o invitație: să vină să dea o probă pentru că e păcat ca talentul ei să fie irosit pe străzi. A mers, a dat proba, a luat și a
Single Travel Iași s-a născut dintr-o nevoie a celui care a lansat de curând acest concept. Rămas singur, după o despărțire, Ciprian Bordeianu s-a gândit că poate și alții sunt ca el. Și și-a zis „ce-ar fi dacă…?”. Așa a început totul. Fără așteptări, fără gândul că ar putea face o afacere din astfel de călătorii. Trebuie să te înscrii pe grupul privat Single Travel Iași de pe Facebook pentru a fi la curent cu plecările În prezent, plecările sunt anunțate pe grupul de pe Facebook Single Travel Iași- https://www.facebook.com/groups/933349215343096/ . Numără peste o mie de membri și e doar
Pe scena FOMO (Festival of Modern Owners), Simon Squibb și-a spus propria poveste pentru a înțelege că limitarea propriului vis e doar în mintea noastră. În primul rând, este bine să știm că omul acesta, când avea vreo 15 ani, a rămas pe străzi la propriu, singur. A fost dat afară din casă de propria mama. A fost un om al străzii. A căutat să se angajeze, dar avea nevoie de asigurare din cauza vârstei. Și povestește toate astea în cartea sa- „Care este visul tău?”, despre care voi face un articol separate. Înainte de a deveni om al străzii,
Din păcate, mi-a fost atât de rău în ziua în care a fost speaker, încât n-am putut sta să îl ascult. Să ascult, să notez, să prind idei. Mi-ar fi fost tare util, mai ales că e fix domeniul meu de activitate. Dar nu-i nimic, Dain Walker este foarte active pe social media și are tips-uri tare interesante, deci… urmăriți-l și chiar veți sta de multe ori cu o foaie și-un pix în preajmă. Dar am profitat de sesiunea de Q&A de a doua zi de la FOMO, atunci când Dain Walker a fost la dispoziția publicului pentru sfaturi, și























