EVENTS

HeART. Turneul cu inima la teatru

Pe 5 aprilie, Cuibul Artiștilor ajunge în Iași cu turneul caritabil “heART – cu inima la teatru” #cuinimalateatru pentru maternitatea din Câmpina   Pe 30 martie, Cuibul Artiștilor, companie de teatru independent formată din tineri actori, studenți și absolvenți ai UNATC,  pleacă în primul turneu național, în 10 orașe din țară. Spectacolul „O zi de vară” este oferit iubitorilor de teatru din Craiova, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Ploiești, București. Aceștia vor putea susține nou- născuții de la maternitatea din Câmpina prin simpla lor prezență în Cuib. Intrarea este liberă, iar cauza poate fi susținută pe bază

EVENTS

Clubul de lectură „Să citim împreună!”

”Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și Inspectoratul Școlar Județean Iași demarează un nou proiect dedicat tinerilor: Clubul de lectură „Să citim împreună!”. Prima întâlnire va avea loc joi, 30 martie 2017, de la ora 18.00, la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” (Casa de Cultură a Sindicatelor Iași, Bd. Socola nr. 34) și va fi moderată de prof. dr. Mihaela Doboş (Colegiul „C. Negruzzi”). Cartea propusă pentru lectură şi dezbateri este Pulbere de stele, de Neil Gaiman. Iniţiatorul şi coordonatorul general al proiectului este

EVENTS

Braining Days la Iași

  Ai simțit cã îți este prea greu sã ieși din zona de confort iar asta a avut de multe ori efecte nedorite? La câte pasiuni ai renunțat din aceastã cauzã? Ai simțit cã te-ai lasat influențat de stereotipuri? Știi cum te poate ajuta o gândire pozitivã pentru a depãși anumite obstacole? Proiectul „Braining Days” se adreseazã tuturor studenților, indiferent de specializare, și vine în ajutorul lor cu trei zile de workshop-uri pe urmãtoarele teme: *”Cum sã ieși din zona de confort? – Andrei Albei” – Luni, 27 Martie. *”Cum ne influențeazã stereotipurile mentale? – Cristiana Eltrayan ” – Marți,

STORIES

Micuța eroină Maria. De la o formare şi dezvoltare normală la fapte bune…

Despre Maria… Maria s-a născut într-o familie modestă, fiind cel de-al 4-lea copil, însă această situaţie nu a împiedicat-o pe mama ei să muncească şi să încerce să le ofere un trai decent şi, mai ales, să fie alături de ei. În anul 2013, Maria a fost înscrisă în programele gratuite oferite de către Fundația Solidaritate și Speranță din Iași, prin Centrul de zi pentru copii ”Sfânta Marina”. Fundația lucrează fără întrerupere din anul 2006, cu acreditare încă din anul 2007, potrivit deciziei nr. 227/24.08.2007 din Nr. Anexa la Certificatul de acreditare din seria A 0006419 din 12.06.2009, venint în

EVENTS

Un concert ca o călătorie în timp și spațiu

Vinerea mi-e greu să ajung la concerte. E ziua aceea când, odată scăpată din frâiele cotidianului, alerg către mine. Și către fiica mea care așteaptă, ca și mine, reîntâlnirea totală după o săptămână al naibii de grea, deși suntem zi de zi și seară de seară împreună, dar nu ca în seara de vineri. 17 martie, 2017, ne-a adus pe amândouă într-un fel de „acasă”, pentru că de multă vreme instituția Ateneul din Iași nu-mi mai este străină, ci devine pe zi ce trece un loc apropiat, cald, deschis, primitor, ofertant. În scenă a apărut mai întâi prietenul și colegul

EVENTS

Invitație la ”Armonii Albastre”, concertul caritabil pentru copiii și tinerii cu autism

De Ziua Internațională pentru Conștientizarea Autismului, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România- filiala Iași (ANCAAR Iași) organizează evenimentul caritabil ”Armonii Albastre”. Pe 2 aprilie, ora 18, pe scena Aulei ”Mihai Eminescu” a Bibliotecii Central- Universitară din Iași vor concerta Mălina Ciobanu (vioară), Ciprian Ciotloș (pian) și violonistul Remus Azoiței, ambasador al campaniei ”Arată că îți pasă”. „Copiii cu autism au nevoie de terapii. De cele mai multe ori, părinții sunt cei care suportă costurile acestor terapii scumpe. Nu e deloc ușor să faci față acestor cheltuieli și, din păcate, mai târziu, părinții riscă să fie gârboviți

BeautyLIFESTYLE

Misterele conceptului de frumusețe prin ochii celor care au revoluționat industria cosmeticii

După cum bine știți, machiajul și conceptul de frumusețe nu au apărut de ieri și nici de azi. O primă dovadă istorică a machiajului apare în Egiptul antic, femeile cu o anumită poziție socială aplicând pe față o cremă verde din minereu de cupru pentru a-și defini trăsăturile. Mai apoi, femeile își pictau sprâncenele cu o cremă obținută din șeu de oaie și plumb. În China, femeile obișnuiau să își facă un semn roșu în mijlocul frunții, foloseau pentru albirea tenului făina de orez, culmea frumuseții fiind considerată smulgerea genelor. De ce am început povestea astfel? Pentru că trebuie să

Editorial

Cu drag, despre Insociety

Cum a început totul pentru mine, Alexandra Gugiuman? Cu gândul la Iași, din bucuria mea de a scrie și din dorința de a descoperi oameni, locuri, povești. Am crescut cu povești și cred în povești. Poate de aceea, ideea de a fi storyteller mi-a venit mănușă. Cam târziu, poate, dacă e să fiu sinceră. Dar am învățat cu timpul că toate se întâmplă când le vine rândul, la momentul potrivit, nu atunci când îl iei în brațe pe „trebuie”. Întâlnim oameni și povești care pot fi repere, motivații, inspirație pentru oricare dintre noi. Prea mult rău promovat pentru o generație

INTERVIUSTORIES

De vorbă cu Codrin Mircea, pictorul ieșean de pe Calea Victoriei

L-am cunoscut personal pe Codrin Mircea de-abia la sfârșitul lunii februarie. Ne-am dat întâlnire pe Calea Victoriei, nr. 101, adresa la care artistul și-a amenajat propria galerie. Am stat de vorbă ceasuri întregi și tot am avut impresia că timpul a trecut insesizabil. Absolvent al Universității de Arte din Iași, s-a stabilit la București, după câțiva ani petrecuți la Londra, Paris sau Dubai. Va reveni la Paris în acest an, unde va expune iarăși, cu aceleași emoții pe care și le amintește cu mândrie când vine vorba despre momentele care i-au influențat parcursul în carieră. Pentru toamnă, Codrin are în

STORIES

Succesul și valorile autentice, prin ochii muzeografului de la Palatul lui Cuza

Succesul trece printr-un labirint – Iubire, istorie, ambiție, curaj, îndrăzneală, avânt… Mihail Sadoveanu spunea despre Pașcani că este locul unde nu se întâmplă nimic, însă orice turist care ajunge pe aceste meleaguri merită să vadă locurile care ne fac cinste. Deși ne mândrim cu marele scriitor Mihail Sadoveanu, nu ne putem mândri cu o casă memorială a acestuia. Avem clădiri frumoase, una dintre cele mai frumoase primării din Europa, dar nu le putem expune turiștilor locuri încărcate de istorie. La 12 km de oraşul Paşcani se află comuna Ruginoasa ce are câteva mii de locuitori, oameni harnici cu poftă de

1 104 105 106