Dacă nu ai condiție fizică și vrei totuși să experimentezi muntele fără să te aventurezi din prima pe nu știu ce trasee, să știi că muntele Cozla e alegerea ideală pentru o drumeție. La pas, ai să urci pe un drum pietruit, ușor abrupt în unele locuri, în mijlocul pădurii. Nu știu dacă îți ia mai mult de 40 de minute ca să ajungi sus, unde ți se va înfățișa o panoramă splendidă, la care poți privi îndelung minute în șir, fără să te plictisești.
De mi-aș fi făcut temele cum trebuie, aș fi înțeles pe unde anume trebuie să merg ca să ajung și la situl paleontologic de la capătul traseului, adică aș fi continuat spre traseul „Trei Căldări”. Dar nu-i nimic, a fost o drumeție reconfortantă. Piatra Neamț e la o azvârlitură de la Iași, iar muntele e tare ademenitor în orice moment pentru a-ți testa limitele într-o drumeție. Cert e că drumeția asta prin pădure e odihnitoare și e ca un medicament natural pentru o stare de bine pe care e aproape imposibil să nu o simți. Și nu o spun neapărat eu, ci mai toți medicii vorbesc despre cât de benefică este o plimbare printre copaci, pe muzica păsărilor și în foșnetul frunzelor… Așadar, să nu te mire dacă te vei simți altfel când vei fi coborât deja de pe munte. În plus, dacă vrei cu adevărat să te bucuri de experiența de a fi în mijlocul naturii, sunt câteva porțiuni de unde, printre copaci, zărești lacul. Și mulți copaci care mai de care mai falnici, care probabil că poartă o istorie veche de câteva decenii bune.
Sigur, eu am zis despre drumeție, însă pentru cei care vor doar să se bucure o panoramă de vis înspre lacul Bâtca Doamnei și Ceahlăul din depărtare, există și varianta de a urca cu telegondola. Sus, pe platou, ai două restaurante și câteva magazinașe de alea cu suveniruri, tipic românești. Vă puteți opri pe traseul din pădure să vă trageți sufletul, sunt băncuțe.
Îmi dau seama că zona este cunoscută și pentru împătimiții sporturilor cu bicicleta. Câțiva tineri exersau de zor cu bicicletele pe teren accidentat, aveau o viteză amețitoare la coborâre, adrenalină pură. Pe mine m-a luat cu rău numai urmărindu-i.
Mi-am propus ca în acest an să ajung mai des pe munte. Cum condiția fizică lasă de dorit, astfel de trasee ușoare sunt o formă de încălzire. Anul trecut, după mulți ani de zile, am urcat la Duruitoarea și la Cabana Fântânele. Sincer, am vrut să renunț după ce am urcat prima pantă. Dar nu m-am lăsat… adevărul e că nimic nu se compară cu senzația aceea de „nu pot!” pe care o ai la început cu bucuria de la final, când ai ajuns în vârf și ți-ai arătat ție că acel „nu pot” e doar un simplu blocaj mental pe care tot tu îl poți înlătura.
Și dacă tot ajungi în natură, încearcă să îmbrățișezi și câțiva copaci. Despre beneficiile acestei terapii am scris aici.
