„Șoseaua Cățelu 42” nu-i deloc o carte ușor de digerat. Scriitura simplă, directă, onestă te face să o citești cu ușurință, însă îți stârnește și tot felul de întrebări. Cu cât înaintezi în firul epic, cu-atât vrei să afli mai mult. „Să fie totul adevărat?”, e imposibil să nu-ți treacă prin minte. Și uite-așa îți vine să-ți spui că viața bate filmul…

Alina Nedelea se expune complet în „Șoseaua Cățelu 42”. E un roman autobiografic, prin care actrița și scriitoarea Alina Nedelea nu vrea să piardă nici cel mai neînsemnat detaliu. Povestește totul cursiv. Vrei să treci la următoarea pagină. Vrei să afli ce s-a întâmplat. Ce i s-a întâmplat. Coincidența cu numele Victor, vrăjitoria, premonițiile, toate sunt semne că e imposibil să nu-ți revină gândul cu viața bate filmul.

Înfiată de proprii bunici, află până la urmă cine e mama sa biologică chiar după ce aceștia nu mai sunt în viață

Născută în București, o bună parte din viață îi e legată de Șoseaua Cățelu 42. Când revine în țară să-și schimbe pașaportul, Alina decide să treacă prin fața blocului în care se află apartamentul în care a crescut. Îi spune mamei sale, Aura, că atunci când va avea bani, îl va cumpăra din nou, imaginându-și că ea va fi o actriță atât de cunoscută, încât turiștii vor dori să vină să vadă locul în care a copilărit, a crescut și s-a dezvoltat. Nu știu dacă l-a mai cumpărat sau nu, însă știu că Alina Nedelea mi-a dezvăluit o lume pe care cu greu mi-aș fi putut-o închipui reală.

Romanul autobiografic pare a fi modul prin care Alina vrea să facă pace cu trecutul. E ca o descătușare. E acea luminiță din călătoria către sine, care știi că îți va duce într-un final eliberare și liniște. Așa cum recunoaște spre final, Alina mereu și-a căutat mama adevărată în absolut orice. Și aceasta n-a venit. Cu toate că era mereu în preajma ei. Și asta pentru că Alina Nedelea a fost crescută de bunicii care au și înfiat-o. Aura, mama sa adevărată, a născut-o pe când avea vreo 17 ani. Sarcina i-a năruit visul de a ajunge la Olimpiada de la Montreal, Aura fiind o atletă de perspectivă pentru România, cu multiple medalii obținute până să rămână însărcinată. A vrut să scape de sarcină, dar Alina parcă s-a încăpățânat să vadă lumina…

Își pune viața pe hârtie și nu se ferește să vorbească chiar și despre cele mai întunecate întâmplări

În „Șoseaua Cățelu 42”, Alina Nedelea poveșteste aproape în detaliu cum a simțit traiul din comunism. Nimic roz, nimic care să lase vreo urmă de regret că totul s-a dus. Vorbește cu nonșalanță despre relațiile sale, avorturile făcute, tentativele de suicid bifate, dependența de jocurile de noroc și disperarea cu care era în stare să facă orice ca să aibă bani de ruletă. Cumva, totul e o frescă pentru acea perioadă de tranziție pe care România o traversa, când totul părea haos, incertitudine. Când a primit rolul principal în „Chira Chiralina”, aproape că nu-i venea să creadă. S-a dus să dea o probă pentru un rol de figurație și s-a trezit cap de afiș. Avea 16 ani.

Când a intrat la Facultatea de Actorie, în al doilea an, concurența a fost de 1400 de înscriși pe 20 de locuri Adică 70 pe loc. A fost a doua admisă. Prima, o anume Maria, era deja la a șaptea încercare. Din păcate pentru aceasta, aventura în lumea studenției actoricești n-a fost de prea lungă durată pentru că s-a sinucis fix după ce grupa Alinei s-a întors dintr-un turneu prin câteva țări din Europa.

Dependența de jocurile de noroc și plecarea în Italia. Viața de coșmar de acolo, ospătăria și rolul care-i va schimba destinul: devine actriță în Peninsulă

Ajunge prima dată într-un casino din disperarea de a-și găsi iubitul. Îl găsește, acesta îi dă niște bani și-i spune să îl lase în pace. Alina folosește banii să se distreze. Doar că analizează fiecare mișcare. Își spune că trebuie să fie o șmecherie logică. Și dă lovitura. Își dă seama că poate face bani frumoși și devine dependentă de ruletă. Ruinată, împrumutându-se de la cămătări, căutând chiar clienți cu care să iasă… totul pentru a face rost de ceva bani ca să aibă ce să joace. Abia mai ajunge pe la facultate, dar nici că-i pasă. Ajunge până în punctul în care e înfundată până peste cap, dar tot găsește o soluție. Face ce face și dă lovitura. Pleacă acasă cu peste 20 000 de dolari câștigați într-o singură seară. Își spune că așa încheie socotelile cu acești hoți.

Paginile în care povestește acea perioadă sunt ca o lecție pentru cei care astăzi se luptă din greu cu dependența de jocurile de noroc. În acele rânduri vezi disperarea. Decăderea. Mirajul câștigului ușor, dar și momentul în care pierzi tot. Sunt pagini despre ruinare. Una care a ținut, în cazul Alinei Nedelea, vreo doi ani.

În Italia ajunge îndrăgostită. Lasă totul în România și pleacă. Inclusiv facultatea, deși era în ultimul an. Nu s-a uitat în urmă, dar o va face când își va da seama că totul a fost o minciună. Se angajează ca ospătăriță. Căsnicia îi devine un calvar. Își minte mama, pe Aura, la telefon, de fiecare dată când o sună și-i spune cât de fericită e. Strânge din dinți, vrea să facă tot posibilul să găsească o salvare. Reușește, datorită unui coleg de serviciu barman, să facă niște fotografii și să intre în portofoliul unui agent. Și așa, când nimeni nu se mai aștepta și totul părea terminat, află vestea cea mare: e chemată la o probă pentru un film al lui Carlo Lizzani. De fapt, patroana ei reușise în nici 24 de ore să îi facă rost de două probe… avea să fie începutul carierei de actriță în Italia. Un vis pe care aproape că îl uitase.

Soșeaua Cățelu 42 e mai mult decât o poveste de viață. E o lecție despre curajul de a te dezgoli cu totul în fața publicului. Prin scris, Alina Nedelea se eliberează de un trecut tumultuos, marcat de minciuni și întâmplări despre care ești tentat să crezi că se pot întâmpla doar în filme, doar imaginar. În carte, la un moment dat, aflăm povestea transgenerațională. Și aia bate filmul. Are legătură cu vrăjitoria, cu abandonul, cu minciuna. Totul la indigo. Generație cu generație. N-are sens nicio judecată. Nici n-am avea dreptul. Cât timp n-am fost în acei pantofi, cum putem spune că am fi făcut altfel? „Șoseaua Cățelu 42” poate fi oricând o lecție despre cum să nu te dai bătut niciodată. Și una despre asumare, acceptare și curajul de a te arăta cu toate imperfecțiunile.