Ayrton Senna a fost un geniu al F1. Poate că unii l-au văzut drept „copilul rău” al F1, asta doar pentru că bifase la un moment dat mai multe ciocniri pe circuit decât se întâmplaseră sezoane întregi. Argumentul său a fost mereu că pe pistă, trebuie să îți depășești adversarii în breșe aproape imposibile. Deci, e firesc să existe coliziuni. A fost admirat, dar și hulit. Iar principalul său adversar i-a fost chiar fostul coleg de la McLaren, francezul Alain Prost. Acesta, în momentul în care a semnat cu Williams, a pus o singură condiție în contract: să nu cumva să ajungă din nou coleg cu Senna, cu care i se părea imposibil de lucrat.

Am urmărit documentarul de pe Netflix și am înțeles că toți avem un destin. Și oricât de mult l-am ocoli, dacă e să se întâmple, se întâmplă. Senna, în momentul morții, era în plină carieră. Era idolul tuturor celor care visau să fie piloți de Formula 1. Inclusiv Schumacher, la începuturile carierei, n-a ezitat să spună că își dorea să fie ca Ayrton Senna. Au ajuns în același circuit, doar că n-au apucat să-și dispute titlul de campion mondial al F1 prea mult timp…

Senna îl avea aliat pe Dumnezeu, iar asta îi dădea siguranță pe orice pistă: „Nimic nu îmi poate lua dragostea pentru Dumnezeu!”, asta scrie pe mormântul său

„Cred că Dumnezeu mi-a dat șansa pe care o așteptam de mult timp!”, spunea Ayrton Senna în clipa în care ajungea pentru prima dată în Europa. Era anul 1978, contextul politic internațional era cum era, dar știa un singur lucru- că vrea să devină cel mai bun pilot de F1. În acele vremuri destul de tulburi, F1 însemna politică și bani. Și nu de puține ori, în disputele avute cu președintele FIA, a considerat că n-a fost luat în seamă doar pentru că era din Brazilia.

Senna n-a ascuns niciodată credința în Dumnezeu. Știa că tot ce i se întâmplă i se datorează Lui. În timpul curselor, de multe ori vorbea cu Dumnezeu și parcă se făcea lumină. Asta nu i-a împiedicat pe alții să-l considere un ciudat. Unul dintre ei, A.Prost, care chiar a și spus într-un interviu că e periculoasă credința asta pe care o are în Dumnezeu, periculoasă pentru ceilalți piloți, întrucât asta îl face pe Senna să se creadă imun, de neatins. N-a fost chiar așa…

Cursa din Japonia, anul 1988: devine campion mondial și așa simte că, în sfârșit, și-a luat o piatră de pe inimă

Nimeni nu-i putea contesta calitățile. Șofa cu o precizie fantastică, se strecura printre ceilalți chiar și atunci când n-avea un start excelent. Făcea ce făcea și tot pe podium termina cursa. Înainte de Japonia, la Monte Carlo, Senna a simțit că deja nu mai pilota conștient. Dusese pilotajul într-o altă dimensiune. Nu duce cursa la bun sfârșit pentru că dintr-o manevră riscantă, iese în decor. E momentul în care își pierde încrederea în sine. Dar și momentul în care se întâmplă și altceva: își deschide drumul către Dumnezeu, de care nu era foarte apropiat până atunci. Și face asta doar pentru că înțelege că inclusiv el e supus greșelilor.

În Japonia, ia startul cum nu se poate mai prost. Îl ratează la propriu. Doar că asta nu-l împiedică să ajungă în ultimul tur de pistă să fie pe locul secund. „Am mulțumit lui Dumnezeu, am vizualizat totul!”, mărturisește Senna. Și astfel, în ultima breșă posibilă din ultimul tur, reușește imposibilul: câștigă grand prix-ul și devine campion mondial.

„Simt doar pace, că mi s-a luat o piatră. Nu realizez ce înseamnă să fii campion mondial, voi vedea!”, spune Senna, într-un interviu care apare în documentarul de pe Netflix, explicând cum acela a fost momentul în care a lăsat deoparte toate stările pe care le experimenta la propriu: furie, anxietate, presiune, stres.

Pe ploaie, Senna se simțea invincibil. Reușea imposibilul

Era suficient să-nceapă să plouă pentru ca toți să fie convinși că Senna câștigă orice cursă. Era invincibil pe ploaie. Nu exista o explicație anume, dar aceste condiții meteo dificile reușeau să scoată ce era mai bun din el. Atunci, geniul ieșea și mai mult la suprafață. Așa a fost și la marele premiu al Japoniei, când a reușit să profite de o breșă când nimeni nu se mai aștepta, chiar dacă… începuse să plouă.

Sezonul tensionat din 1989, victoria din Brazilia și cum și-a dat seama că inclusiv el se poate răsturna, după incidentul din Mexic

Conflictul dintre A. Senna și A. Prost era știut de toată lumea. În 1989, în ultima etapă, Senna trebuia să facă un singur lucru pentru a fi din nou campion mondial: să termine cursa. Prinde o breșă, chiar când Prost conducea cursa, și trece pe locul întâi. Numai că festivitatea de premiere întârzie. A.Prost merge la comisia cursei și face plângere. E convins că A. Senna l-a scos din cursă într-o manieră de neacceptat și că a încălcat regulamentul.
Comisia decide ceva în premieră: Senna nu mai urcă pe podium, e descalificat și suspendat din circuit pentru șase luni. Se simte ca un infractor, ca și cum ar fi fost singurul responsabil pentru tot ce s-a întâmplat pe pistă. Din nou, readuce în discuție factorul politic. A fost ultima cursă a lui A. Prost în calitate de coleg cu Senna. Sezonul următor pleacă la altă echipă, unde va pune clauză că el nu va mai lucra niciodată cu Senna.

Senna era brazilian. Dacă în Europa liberă, lucrurile erau cum erau, în Brazilia, sărăcia era la cote maxime, oamenii ieșeau în stradă. Ayrton Senna a fost iubit de compatrioți pentru că mereu a fluturat cu mândrie steagul Braziliei. Nu și-a uitat originile. Nu și le-a ascuns niciodată. Tocmai de aceea, în 1991, când concurează pentru marele premiu al Braziliei, vrea victoria. Câștigase peste tot, mai puțin acasă. Și îi iese. În acel moment, începe să tremure tot. Avea dureri, spasme. Nu vrea să fie atins. Presiunea și emoțiile fuseseră atât de mari pentru el, încât corpul reacționase aproape printr-un atac de panică în momentul eliberator.

„Dumnezeu e mai mare decât toți! El mi-a dăruit cursa asta!”, spune la finalul cursei.

Mexic, 1991. Monopolul îi joacă feste. Senna simte că ceva nu e în regulă. Se răstoarnă. Brusc, își dă seama că poate fi rănit. Că i se poate întâmpla chiar și lui.

Imola, 1994: cea mai neagră cursă din Formula 1. Parcă și-a presimțit finalul…

Imola a debutat cu o tragedie. În calificări, unul dintre piloți decedează. Era final de aprilie… cursa urma să fie pe 1 mai. Toți erau terifiați de accidentul fatal. Parcă a simțit că ceva rău avea să i se întâmple și lui. N-a prea vrut să concureze. Dar s-a încumetat până la urmă. Medicul i-a și zis că mai bine s-ar retrage amândoi și ar merge la pescuit împreună, că tot le place să facă asta. Numai că Senna îi răspune cu „Sid, nu pot să renunț!”.

În dimineața zilei de 1 mai 1994, la Imola, înainte de a lua startul în cursă, Ayton Senna citește un pasaj din Biblie, care spunea că „Dumnezeu îți va da un dar mare, pe Dumnezeu însuși!”. În tura a șasea, în cursă, chiar înaintea lui Schumacher, Ayrton Senna intră în parapet. A fost o lovitură craniană fatală. Toți sunt cu sufletul la gură. În documentar, medicul său spune că acolo, pe pistă, a văzut chiar el cum Senna „a oftat, apoi sufletul s-a destins, cred că atunci s-a înălțat la ceruri”.

Fără frică, fără limite, fără egal. Toate astea poartă un singur nume: Ayrton Senna.

***Teaser-ul din articol este la miniseria pe care Netflix o pregătește***

sursa foto principala: https://a1.ro/news/inedit/ayrton-senna-povestea-unei-legende-vii-sa-fii-al-doilea-inseamna-sa-fii-primul-care-pierde-id852078.html