Mi-au luat câteva ore pentru a citi Codicilul, scris de Lili Crăciun. Dincolo de dorința de a parveni a lui Titi Suceveanu, personajul principal, sunt inserate cu multă subtilitate chestiuni psihologice. Acțiunea se petrece în Bucureștiul anilor de comunism. Totuși, spre deosebire de cei care vor să parvină cu orice preț și prin orice mijloace, Titi chiar nutrește de la bun început sentimente pentru Daniela. Doar că nu și le arată, așa cum chiar el mărturisește când o pierde, pentru a nu părea slab. C-așa ne-a învățat societatea, nu?

Tot ce se întâmplă pe parcursul firului epic e o frescă reală a acelor vremuri, relatată printr-un limbaj simplu și cursiv al scriitoarei Lili Crăciun, astfel încât să fie înțeleasă de orice cititor care nu a trăit în comunism. Până și modul în care s-au făcut multe dintre devalizările din țară e explicat în amănunt și pe înțelesul tuturor. Pentru că, nu-i așa, indiferent de vremuri, sunt unii care cad mereu în picioare.

Psihologicul atinge cote maxime în final, prin codicilul lăsat de Titi Suceveanu. Codicilul nu e nimic altceva decât o extensie a testamentului. Lecția de la final este una neașteptată, gândită atât de subtil… Oricum, încă o dată se dovedește că banii, munții de bani la care visează atâția oameni, nu-ți aduc în mod automat și fericirea. Și nici sănătate. Dacă citiți cartea, veți înțelege și de ce.

Titi Suceveanu, planul său de a ajunge în lumea bună, mariajul și șantajul

Venit în București dintr-un sat din Tulcea, Titi are noroc de un fost consătean, nea Vasile. Acesta îi întinde o mână de ajutor când îl găsește prăpădit și deznădăjduit, dormind pe străzile din București. Îl ia la serviciul lui, la restaurantul Danubius, un loc cu ștaif din capitală, unde se întâlnesc nomenclaturiști și oameni de seamă ai epocii de aur a lui Ceaușescu.

Titi Suceveanu vrea să fie unul dintre oamenii pe care îi servește în fiecare seară. Găzduit de o familie de vârstnici în Otopeni, foști profesori, acesta simte că Dumnezeu i-a pus mâna în cap când află povestea acestora de la o vecină din sat, bârfitoare nevoie mare.

Descoperă că un anume Valentin Popescu, om cu funcție înaltă la ministerul învățământului, este în realitate fiul celor doi. A fost adoptat de o familie bine înregimentată în regimul comunist după ce părinții naturali, cei doi profesori, au fost închiși pentru că și-au manifestat pe față repulsia față de comunism. N-au mai putut să-și recupereze fiul niciodată, dar nici fiul nu a vrut vreodată să-i mai vadă.

Când Titi află că nepoata bătrânilor care îl găzduiesc a aflat despre ei și îi vizitează des, a început să coacă un plan. Numai că, aici intervine prima diferență față de un Dinu Păturică despre care am citit în cartea lui Nicolae Filimon… Titi nu o ademește pe Daniela fără să n-aibă pic de afecțiune față de ea. Din contră, el chiar o place pe fată. Chiar dacă scopul era altul, Titi chiar o iubea. Nu i-a zis niciodată și n-a știut să i-o arate, dar spre finalul cărții vedem un Titi Suceveanu dezgolit și marcat profund de neputința și ignoranța pe care i le-a arătat soției.
Face cum face și se căsătoresc în secret și, în momentul în care tânăra este deja logodită cu altul și așteaptă nunta cea mare, Daniela și Titi vin în fața părinților ei și împreună le dau vestea cea mare: sunt deja căsătoriți de câteva luni și așteaptă un copil.

Socrul lui Titi, aproape că își iese din minți. Amenință. Doar că fix când simte că nu mai are nicio carte în mână pentru a-i potoli ura socrului, Titi găsește o soluție salvatoare, o probă compromițătoare, cu care îl amenință pe Valentin Popescu. Acesta din urmă nu mai are ce face și-l primește pe ginere în casa din Primăverii, îl avansează șef de restaurant și începe să dea impresia că au îngropat securea războiului.

Nea Vasile, sfetnic atât pentru Titi, cât și pentru Daniela. Marele secret

Cu toate că Titi a ajuns om mare și era în rândul celor în care și-a dorit să fie, n-a uitat mâna care l-a ajutat de la bun început: pe nenea Vasile Afloarei. Asta arată, iarăși, o față umană a personajului. Are încredere maximă în nea Vasile, cu el se sfătuiește în toate. Îi mai ascunde frânturi din adevăr, dar nea Vasile le intuiește. Nu-i spune nimic, nu crede că e înșelat și jucat pe degete. De altfel, spre final, când Titi i se confesează, nea Vasile nu îl condamnă, ci îi spune doar că toți avem câte ceva ce ținem doar pentru noi.

Inclusiv Daniela, soția lui Titi, găsește alinare și încredere în nea Vasile. Lui îi spune tot ce are pe suflet. Inclusiv un mare secret pe care nu l-a mai zis nimănui. Titi îl va afla de la nea Vasile la scurt timp după ce Daniela nu va mai fi. Nu va mai putea schimba nimic, dar simte suferință. Iarăși apare umanizarea personajului. Titi se consumă, are mustrări de conștiință, recunoaște că a iubit-o pe Daniela, dar din lașitate și crezul că așa va fi considerat slab, nu i-a mărturisit niciodată și nici nu i-a arătat acest lucru. Abia acum înțelege Titi de ce Daniela era uneori așa stângace și rece în intimidate. Se acuză, se vede vinovat pentru gestul ei de a-și pune capăt zilelor, cu toate că ea, sărmana, încercase din răsputeri să tragă un semnal de alarmă chiar înainte de a-și tăia venele.

Titi ajunge putred de bogat, milionar. Copilul său, un pierde-vară

Când socrul său își dă seama ce fel de ginere are, începe cumva să-l placă. Mai ales că Titi îi expune un plan care n-are cum să dea greș. E perioada de după Revoluție pentru România. Se poate orice. Se fură totul. Și fură tot cei care au fost în frunte și au avut informația și pârghiile necesare. Modul în care s-au făcut devalizările în România de după 1989 e descries foarte bine de scriitoarea Lili Crăciun. Lui Titi și socrului le iese planul. Sunt milionari. Doar că atunci când vine vremea ca ginerele să-i dea socrului partea din înțelegere, Titi îi întoarce spatele.

Titi a întors spatele oricui în viața sa, dar niciodată lui nea Vasile. Cu el a fost corect până la ultimul leu, chiar dacă nea Vasile nu a fost niciodată hapsân și a zis mereu că îi e suficient ce era stabilit de la bun început. La un moment dat, împreună uneltesc un plan prin care să le-o tragă socrului și tuturor celor ca el. Și planul le iese din plin.

Copilul lui Titi și Danielei Suceveanu ajunge un pierde-vară. Nu știe să facă nimic, cheltuie bani doar pe distracții, alcool și călătorii. A fost crescut în preajma bunicului Valentin Popescu și e construit fix după chipul, asemănarea și sufletul acestuia. Un caracter infect, care își va batjocori tatăl, mama și pe oricine altcineva care nu e bunicul său. Nu știe să facă nimic, însă tatăl său are grijă să-i dea o lecție exemplară la final…

Codicilul și lecția pe care Titi Suceveanu i-o dă fiului, așa cum n-a făcut-o niciodată

Titi Suceveanu recunoaște că a eșuat ca soț și mai ales ca părinte. Realizează asta prea târziu. Tot atunci realizează și că banii mulți nu i-au adus nimic bun, ba chiar i-a luat ce avea mai de preț. Ultimele săptămâni de viață ale sale sunt pline de conștientizări pentru acest personaj despre care n-am fi crezut că poate să-și dea seama chiar și-n ultima clipă că a greșit, că a făcut totul pe dos.

Descoperă că are leucemie. Nu spune nimănui, dar pleacă în străinătate. E prima dată când călătorește. Deși ar fi putut plăti pentru tratamentul său, decide să nu o facă. Nu i-ar fi adus garanția că va trăi mai mult. Atunci se întoarce acasă și stă de vorbă cu bunul și singurul său prieten, nea Vasile. Își face testamentul, îl face pe nea Vasile responsabil cu toate procedurile de după moartea sa. Și îl anunță și despre codicilul pregătit. Nu îi spune ce conține codicilul, dar pune o singură condiție: să fie deschis la un an distanță de la moartea sa.

Nu-i lasă cine știe ce bunuri copilului său. Acesta tuna și fulgeră și-și batjocorește tatăl din pământ. Titi Suceveanu îi spune în testament doar un singur lucru: să meargă în casa din Otopeni, care are o valoare sentimentală pentru el, și să păstreze cu sfințenie acea cutie în care sunt poze cu străbunicii lui, cu Daniela, cu el, cu ei. Sunt amintiri de familie care au o valoare neprețuită.

E momentul în care copilul său în înjură cu și mai multă convingere. Merge acasă și dă foc la toate acele „nimicuri”, cum le consideră. Peste un an, când codicilul va fi deschis și citit, află cât de prost a fost, ce om de două parale este și ce avere a pierdut… o lecție pe care o va ține minte toată viața și care îl va face să facă ceea ce nu a făcut niciodată în viața lui, adică să muncească.