În perioada 14 – 16 septembrie 2018, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice. Mai exact, potrivit organizatorilor, timp de trei zile, Festivalul  va oferi publicului un program atractiv, care va cuprinde expoziții de automate și aparate muzicale, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții video, dar și workshop-uri pentru specialiști. Festivalul va beneficia de o participare prestigioasă din România și din țări precum: Austria, Franța, Germania, Cehia, Slovenia, Slovacia și Republica Moldova. Proiectul, coordonat de dr. muzeograf Monica Nănescu, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Partenerii acestui eveniment, care va readuce în atenția publicului muzica mecanică, sunt Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Primăria Municipiului Iași, Centrul Cultural German Iaşi, Centrul Social-Cultural Miclăușeni, Palas Iași, Atelierul de Tango, Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Asociația „Crescendo International”.

Artiștii flașnetari vor concerta vineri, 14 septembrie și sâmbătă, 15 septembrie, între orele 16.00 și 19.00 pe esplanada din fața Palatului Culturii și în Grădina Publică Palas. Duminică, 16 septembrie, Caravana Muzicii Mecanice se va desfășura la Castelul Sturdza – Miclăușeni.

Programul complet al Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice, ediția a XI-a:
Vineri, 14 septembrie 2018

Palatul Culturii – Sala Voievozilor
11.00: Deschiderea oficială a FIMM 11
– prezentarea participanţilor la proiectul „Refresh Heritage Week” – RHW Iaşi 2018 – programul Europa Creativă
– moment artistic, Teatrul de Modă Kasta Morrely Kids și Kasta Morrely Junior

Palatul Culturii – Holul central
– scurte momente muzicale susținute de flașnetari

Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
12.00 – 17.00, vizitarea gratuită a expozițiilor:
• Aparate muzicale din colecții publice și private
• Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

Palatul Culturii – Sala „Ștefan Procopiu”
15.30 – 19.00, Simpozion „Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale” (participă specialiști din Austria, Cehia, Republica Moldova, România)

Esplanada Palatul Culturii
16.00 – 19.00, Muzica mecanică în festival; participanți:
• „J&C Sobeau”: Jeannine și Claude Sobeau (Franța)
• „Kranjski Komedijanti”: Ratislav Tepina, Alja Kump Ankerst (Kranj, Slovenia)
• „Hărnicuții”, Mioara și Gabriel Gospodaru (București, România)
• Tomás și Mariana Plaszky (Slovacia)
• Jan Bondra (Cehia)
• Marcela Švejdova (Cehia)
• Henri Noubel, Brno (Cehia)
• Patrice Giraud (Sanilhac, Franța)
• Ivan Gontko și Milan Frišo (Slovacia)
• Vasile Cocoloș (București, România).
17.00 – 19.00: Animație cu Trupa „The Sky”, coordonator coregraf Adrian Ștefan.

Palatul Culturii – Sala Voievozilor
19.30: Concert pentru flașnetă, cvartet de coarde și muzică electronică, susținut de Adrian Oswalt (Stuttgart, Germania) și Cvartetul de coarde „Mezzo” (Iași, România); lucrări din creația compozitorilor : Joseph Haydn, W.A. Mozart, Domenico Scarlatti, Carl Michael Bellman și Adrian Oswalt
* Cvartetul de coarde „Mezzo”: Răzvan Rotar – vioara I, Nicoleta Rotar – vioara a II-a, Cătălina Toma – violă și Nicoleta Avădanei – violoncel
Ora 21.00: Proiecție de video mapping – Turnul Central al Palatului Culturii; videoartist: Andrei Cozlac

Sâmbătă, 15 septembrie 2018

Palatul Culturii – Sala „Ștefan Procopiu”
9.00 – 11.00: Simpozion „Istoria muzicii mecanice şi probleme de conservare-restaurare a automatelor muzicale”

Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
10.00-17.00: Vizitarea gratuită a expozițiilor:
• Aparate muzicale din colecții publice și private
• Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

Esplanada Palatul Culturii și Grădina Publică Palas
10.00 – 12.00: Flașnetari în concert
16.00 – 19.00 Muzica mecanică în festival

Palatul Culturii – Holul Central
17.00 – 19.00: Atelierul de Tango – „Toamna în pași de tango”; instructor: Cristian Crâng

Esplanada Palatul Culturii
17.00 – 19.00: Animație cu Trupa „The Sky”; coordonator: coregraf Adrian Ștefan

Grădina Publică Palas
19.30: Corul Academic „Gavriil Musicescu” – Filarmonica de Stat „Moldova” Iași; dirijor: Doru Morariu; prezintă: Prof. Carmen Zaharia-Danicov

Duminică, 16 septembrie 2018

Palatul Culturii – Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”
12.00 – 17.00, vizitarea gratuită a expozițiilor:
• Aparate muzicale din colecții publice și private
• Instrumente de muzică mecanică din patrimoniul Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

Espalanada Palatului Culturii
10.00-12.00: Flașnetari în concert
11.00-12. 00: Prezentarea colecției „Atemporal” – concept Mella’s Hat; Designer: Mihaela Iacob

Parcul Castelului Miclăușeni (județul Iași)
12. 30: Caravana muzicii mecanice la Miclăușeni;
Partener: Centrul Social-Cultural „Sfântul Ilie” Miclăușeni
15.30 – 18.00: Muzica mecanică la Castelul Sturdza – Miclăușeni

Detalii: https://goo.gl/RfMxLi
www.palatulculturii.ro

sursa articol: pagina de facebook a evenimentului

Author