București, într-o zi de martie, ora prânzului. Brusc, bordul mașinii devine pom de Crăciun și în plină intersecție, pe ditamai
S-ar putea să mi se pară nu că am ieșit din bulă, ci că aproape am căzut de-a dreptul într-o
***Articol scris de Anamaria Diaconu, colaborator insociety.ro Anamaria este terapeut holistic, cu o experiență în domeniu de peste 8 ani,
***Acesta este un articol realizat în baza unui parteneriat cu BeSpoke Events*** Fiecare dintre noi este o poveste. Numai că
Aproape c-am reinterpretat și mărțișorul. Nu, dacă pui un șnur alb și roșu la orice obiect, nu, nu se transformă
Dubioși sunt peste tot în lume și da, oriunde te simți în nesiguranță. Roma, octombrie, anul trecut. Probabil dacă n-am
În zbor, acolo sus, deasupra orașului care pare atât de mic, totu-i altfel. E liniște. E senzația aceea de „I
Când ai un câine sau oricare alt animal de companie care nu are probleme de sănătate, nu te gândești
Există nenumărate citate despre ideea de greșeală și despre conotațiile pozitive ale acestui lucru: ne face mai rezilienți, ne
„Râzi fără motiv” este cartea indianului Madan Kataria, cel care a pus bazele terapiei prin râs. S-ar putea să















