E a V-a ediție a turneului de tenis CONCORD IAȘI OPEN. Potrivit organizatorilor, principalul favorit la Iași este francezul Luca Van Assche. Acesta are 20 de ani, ocupă locul 102 ATP și are deja în palmareu un titlu la Rolland Garos, la juniori. Luca Van Assche este un nume care va avea cu siguranță un cuvânt de spus în tenisul mondial.

„Născut în Belgia, Luca Van Assche are și cetățenie italiană, iar în octombrie 2023 a atins cel mai bun loc în ierarhia mondială – 63. Anul acesta, Luca a ajuns până în turul 3 la Australian Open, cel mai bun rezultat la un turneu de Grand Slam, după ce a obținut victoria carierei în fața lui Lorenzo Musetti (28 mondial). Luca a fost numărul 1 mondial la juniori, iar în 2021 a câștigat Roland Gaross-ul juniorilor la simplu, după o victorie în fața unui alt francez, Arthur Fils. Considerat o mare speranță a tenisului francez, Luca Van Assche a participat anul trecut în Next Gen ATP Finals, iar anul trecut l-a întâlnit pe unul dintre idolii săi, Novak Djokovic, în fața căruia a cedat greu, în 3 seturi, în turul 2 la Banja Luka”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Când are loc Concord Iași Open

Turneul, ajuns la a cincea ediție, se va desfășura la Baza Sportivă Ciric din Iași, în perioada 8-14 iulie 2024. Duminică, 7 iulie, sunt programate meciurile decisive din calificări, iar luni, 8 iulie, la ora 10.00, încep partidele de pe tabloul principal. În fiecare zi vor fi două sesiuni, de zi (ora 10.00 – luni, ora 12.00 – de marți până vineri) și de seară (nu înainte de ora 16.30 – de luni până vineri). Sâmbătă 13 iulie, sunt programate semifinalele la simplu și dublu, cu începere de la ora 11.00, iar duminică, 14 iulie, vor avea loc cele două finale, cea de dublu la ora 11.00, iar cea de simplu nu înainte de 13.00.

Directorul turneului de la Iași este Andrei Pavel, iar deținătorul licenței „Iași Open” este Andrei Oriță.

Ce tenismeni sunt așteptați să-și dispute trofeul

Numele cel mai sonor de pe tabloul de simplu este Albert Ramos Vinolas (Spania), 36 de ani, numărul 108 mondial. Acesta este considerat al doilea favorit. A atins cea mai bună performanță în circuit în anul 2017, când s-a situat pe locul 17 în ierarhia mondială după o finală disputată pe zgura de la Monte Carlo. Vinolas a câștigat 4 titluri ATP în carieră, iar în turneele de Grand Slam a ajuns cel mai departe în sferturi, la Roland Garros, în 2016, an în care a făcut și tur 3 la Wimbledon.

Un alt nume este moldoveanul Radu Albot, 34 de ani, ajuns pe locul 147 ATP, a atins cea mai bună poziție în ierarhia mondială în anul 2019 – locul 39. Potrivit aceluaiși comunicat de presă, „Radu revine la Iași dornic de revanșă, după ce anul trecut a cedat în turul I în fața argentinianului Juan Pablo Ficovich”.

Argentinianul Juan Manuel Cerundolo, 22 de ani, numărul 154 mondial, fratele lui Francisco (25 de ani, locul 27 mondial), a debutat în ATP la 19 ani, iar un an mai târziu a reușit să ajungă în Top 100, după ce a câștigat 3 titluri Challenger în 5 finale.

Pe lista capilor de serie mai sunt americanul Nicolas Moreno De Alboran (26 de ani, 150 ATP) și bolivianul Hugo Dellien (31 de ani, 175 ATP, fost număr 64 mondial, în 2022). Alte nume sonore înscrise la turneu sunt francezul Enzo Couacaud, cehul Jiri Vesely sau argentinianul Juan Pablo Ficovich. Vesely, 30 de ani, fost număr 35 ATP în 2015, are două titluri ATP în carieră și a jucat în optimi la Wimbledon, în 2016 și 2018, anul trecut ajungând până în turul 3 la US Open.

Când începe turneul feminin

După turneul masculin, în perioada 21-26 iulie se va desfășura la Iași WTA-ul 250 „UniCredit Iași Open”, directorul de concurs fiind Daniel Dobre.

 

sursa foto principala: organizatori Concord Iasi Open – Powered by MET

Author