Acum, când răscolește prin amintiri, doamna doctor diabetolog Olimpia Guțu își amintește cu lacrimi în ochi de părinți și copilărie. Își vedea mama drept un înger, iar acel înger probabil că îi zâmbește cu mândrie de acolo de sus, din ceruri. Cu părinți învățători, și-a imaginat că va fi și ea cadru didactic. Doar că în liceu s-a răzgândit. Atunci era moda de a merge la Politehnică. Diriginta i-a zis să aleagă altceva, că ea nu e de Politehnică. Pur și simplu a plecat de la înscriere. Și atunci și-a dat seama că e prima din familie care nu va face carieră în domeniul educației.

„Mama a murit de cancer. Am simțit că atunci am pierdut rădăcinile. Tata a murit cu doi ani înaintea mamei. A vorbit cu mine până în ultima clipă. A murit la mine în mâini. Încă mai am sentimentul acesta. Mi se întâmplă să fiu în mașină și să aflu ceva și să îmi spun ‹‹abia aștept să ajung acasă și să îi spun lui mamica››. Pierdea mamei înseamnă că ești rupt. Atunci, cordonul ombilical e tăiat direct. Atunci apar diferite sentimente de regrete… parcă trebuia să am mai mult timp pentru ea, să vorbesc mai mult cu ea, să îi spun mai des că o iubesc…”

Imaginea copilăriei îi e legată de satul Vutcani, județul Vaslui. Acolo a crescut. Gândul îi fuge imediat la o școală frumoasă, cu tei imenși în față. Iașul nu-i era străin până să ajungă la facultate. Avea o mătușă care o mai lua să stea cu ea în anumite perioade. Când s-a dus să se înscrie la Medicină, voia stomatologie. Dar a ales până la urmă să meargă la Medicină Generală. Erau nouă pe loc. Nu s-a gândit că o sperie concurența. Ea știa că va face o teză bună, că va fi admisă.

„Multe lucruri le-am preluat de la părinți Doar că la vârsta asta nu mai știu dacă sunt chiar corecte ca mod de comportament în societate. Am fost învățată să fiu corectă în ceea ce fac, să dau importanță lucrului pe care îl fac. Toată viața mea nu am putut să mint, nici în relația cu pacienții. N-am vrut să deranjez pe cei din jur, să îi supăr. Niciodată nu am întors vorba, nu am vorbit urât, nu am vorbit cu tonul răstit. Am considerat că profesorul din fața mea este ca o icoană. Dar erau alte generații atunci!”, povestește doamna doctor diabetolog Olimpia Guțu.

La finalul acestei ierni, Olimpia Guțu a schimbat din nou prefixul. A împlinit 70 de ani. Are o energie molipsitoare. La petrecere n-a stat locului o clipă. A dansat, a povestit cu toți invitații și a râs cu poftă, așa cum o face mereu. E un om tare cald și blând, genul de doctor la care vrei să mergi pentru că știi că-ți găsești liniștea. E diabetolog, deci a învățat că trebuie să fie un prieten pentru pacienți. Asta pentru că diabetul nu trece. Astfel, ajungi să însoțești pacientul o viață. Și nu trebuie să-i fii doar medic, ci aproape un camarad și un umăr de nădejde ori de câte ori are nevoie.

„După facultate, am lucrat trei ani la oraș și apoi am mers la țară. Era o comună mare, Miroslovești. Acolo am fost prima dată pe felia mea, cum s-ar zice. Am mers la dispensar. M-am trezit că trebuia să îngrijesc și adulți, și copii. Faptul că am făcut stagiatura în oraș, făcusem și gărzi, câte șase luni o specialitate pentru că așa era pe atunci, prinsesem un fel de curaj. Dar nu a fost așa simplu. A trebuit să fiu de toate. Am avut noroc că era un personal medical foarte bun. Pe atunci chiar erau foarte buni profesioniști.”, își amintește doamna doctor.

Când a decis să plece din sistemul public de sănătate și să-și croiască propriul drum în mediul privat, Olimpia Guțu spune că toată decizia a fost luată pe fondul unei presiuni foarte mari. În spital era nevoită să consulte și o sută de pacienți pe zi. Foarte mulți. Și problema nu era că erau mulți, ci n-avea cum să se ocupe de ei cât ar fi trebuit. La stat, pe-atunci, nu veneai cu programare. Pur și simplu vii la spital. Diabetul cere atenție, cere timp petrecut cu omul, nu îl poți repezi. A înțeles asta și mai bine când s-a văzut în propriul cabinet- CLINICA OLIMPIA MED. Partea administrativă i s-a părut dificilă, dar s-a adaptat. În schimb, mulțumirea era că într-adevăr putea să aloce pacienților timpul necesar pentru ca totul să fie bine.

„Din toată experiența de până acum, relația cu oamenii mi s-a părut dificilă. Nu e treabă ușoară, mai ales când ai de-a face cu mulți oameni. Dar după atâția ani, am ajuns să citesc oamenii după cum intră pe ușă. Imediat îți dai seama după cum apar. În funcție de răspuns, îmi dau seama cu cine am de-a face. Eu nu am țipat la pacient, nu am vorbit în contradictoriu niciodată.”

Vorbiți atât de frumos de părinții dumneavoastră, aproape cu lacrimi în ochi… v-au ghidat vreodată alegerile în viață?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Discutam cu ei, dar cu mama mai mult. Dacă există căsnicii fericite, ei au avut-o. Au avut aceeași meserie, toată viața au fost împreună. Peste tot au mers împreună. Am în minte imaginea cu mama mea care spăla vasele, de exemplu, iar tata descifra vreun cântecel. Eu nu l-am auzit pe tatăl meu înjurând niciodată sau să vorbească urât. Eu chiar eram studentă, m-am împiedicat de prag și m-am lovit și am scăpat o înjurătură. S-a uitat la mine contrariat. Nu i-am auzit niciodată certându-se sau vorbind urât. Sau să spună ceva rău unul despre celalalt. Dar cu mama mea discutam lucrurile. Niciodată nu mi-a zis să nu fac aia sau aia, dar îmi explica. Nu s-au opus nici când am dat la Medicină, nici când m-am măritat.

N-ați fost un copil căruia să i se impună să facă ceva, ați zis că părinții nu s-au opus nici când ați ales Medicina. A fost la fel și în cazul Sabinei, fiica dumneavoastră? Dacă dumneavoastră nu erați din familie de medici, la ea s-au schimbat datele problemei…

Dr. OLIMPIA GUȚU: La început, nu am vrut ca ea să facă Medicină. Pentru că se muncește foarte mult. I-am zis că nu știu dacă merită să renunțe la atâtea în viață ca să poată răzbi în lumea asta, fără a avea pile. Chiar de multe ori mă întreb cum am reușit eu să fac asta… dar când Sabina era prin clasa a X-a, începuseră vremurile să fie tulburi. Și m-am gândit ce ar putea face copilul acesta ca eu să îl pot ajuta. Mi-am zis… de ce să nu o pot ajuta eu pe ea? Cu sfaturi, cu orice. Pe de alta parte, cu medicina, dacă ai capul la tine și stetoscopul, poți face meseria asta oriunde. Îți găsești de lucru oriunde. De aceea, când am văzut că Sabina parcă începea să cocheteze un pic, nu pot să spun că i-am impus, dar nu i-am mai zis nu. Ușor, apăsam pe pedală ca să îi mai insuflu alegerea.

Știu că ați văzut aproape întreaga lume, oricând sunteți gata să plecați să descoperiți noi locuri. De unde pasiunea aceasta pentru călătorii?

Dr. OLIMPIA GUȚU: În perioada studenției apăruse „vacanța prin BTT” (excursii pentru tineri)- excursii în țările socialiste. Dar când eram stagiară la chirurgie, era doamna doctor Gheorghiu, singura femeie printre ataâția bărbați. Ea mergea în străinătate cu soțul. Ea povestea cum era la Paris. Nu erau bani atunci. „Știi, Oli, erau zile în care mâncam o înghețată poate și aveam harta în mână să vizităm!”, mi-a zis într-o gardă. A continuat- „Oli, uită-te la mine, în viața asta nu merită nici toate casele de pe lume, nici mașini. Merită să mănânci mămăligă cu ceapă și să aduni bani să vezi lumea!”. Așa am început… puneam bănuț peste bănuț deoparte și plecam. Am plecat în fiecare an. Nu mai știu câte state am vizitat, dar Europa, aproape toată. Am fost în Canada, SUA, Brazilia, Asia- Japonia, China, Vietnam, Cambodgia, Macao, Malaesia, Creta, Corsica, Algeria, Maroc, Egipt, Dubai, Rusia, Ucraina și altele. Dar țin minte că prima mea excursie a fost Moscova- Sankt Petersburg– Kiev, iarna.

Există vreo amintire care vă face să zâmbiți mereu?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Laponia. Mi-aduce aminte de Crăciunul petrecut în familie. Părinții mei colindau, chiar dacă era perioada aceea în care erau interzise colindele. Noi cântam „Moș Crăciun cu plete dalbe”. De Crăciun, se adunau rudele și mergeam la bunici. Cântam colinde. Era momentul în care bunica deschidea poarta și ne spunea „bine ați venit!”.

Raportat la diabet și la activitatea pe care o faceți de peste 40 de ani, cum a evoluat mentalitatea de-a lungul timpului la pacienți, când vine vorba despre această afecțiune?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Dacă cu ani în urma veneau foarte mulți pacienți cu forme severe de diabet, veneau în stadii avansate de boală, acum nu mai e așa. Glicemia a devenit o analiză de rutină. Ori înainte nu era așa. Lumea este mult mai informată, pacienții sunt mai mult în supraveghere.

Totuși, ce anume face ca statisticile să fie așa alarmante și ce ar trebui să facă oamenii ca să n-ajungă să aibă diabet?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Se vorbește despre „epidemie de diabet”. Este o creștere la nivel mondial. În primul rând, e vorba de un cumul de factori. Pe scurt, viața modernă: stilul de viață haotic, obezitatea, alimentația defectuoasă, lipsa sportului. Toate contribuie. Ce să facă? Să fie vigilent și să lucreze acolo unde sunt probleme. De exemplu, dacă e obez, să slăbească. Apoi, multă mișcare, activitate fizică. Inclusiv mersul în natură face mult bine.

Aveți un sfat pentru tinerii care își caută drumul?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Cartea este foarte importantă, dar să nu își neglijeze popria viață. Indiferent de domeniul ales, e foarte bine să fii un bun profesionist. E importantă profesia, dar contează viața ta și cât de mult te respecți.

Ați menționat de carte, știu că vă refereați la învățătură. Dar care e cartea care v-a plăcut cel mai mult?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Mi-a plăcut mult să citesc. Când nu călătoream, citeam cărți despre călătorii. Călătoream citind. În ultima vreme am citit cărți de spiritualitate. De exemplu, „Un ghid al fericirii” și „Ikigai”. M-au marcat. Cred că mi-au picat în mâini la momentul potrivit.

Dacă ați putea opri timpul preț de o clipă, ce ați face un pic altfel?

Dr. OLIMPIA GUȚU: Vis-a vis de cabinet, îmi pare rău că nu am ani mai puțini pentru că nu am știut cum să-l dezvolt. Altă atitudine ar fi trebuit. Eu nu am avut niciodată probleme cu pacienții. E frumos să îi vezi diferit, altfel se stabilește relația. Iar acum, dacă ar fi să spun ce mă supără… mă doare atitudinea anti-medicină!