„Let’s go, f**king go!!!”, și-a spus Badosa în setul trei. Tocmai făcuse 5-4. Reușise să întoarcă scorul de la 4-1. Asta după ce a pierdut setul secund cu 6-1. Tribunele, „vamooooos!!”.
S-a trăit meciul ăsta într-un hal, frățică. Ne-a trecut prin toate cele. Extaz, suspans, furie, supărare. Cred că s-ar ajuns și la resemnare la unii de prin public. Nu și pentru Paula Badosa, fost număr 2 WTA.
După ce-a luat primul set la tiebreak, în setul secund, Ibragimova a lovit cu atâta sânge rece..
Dar hai să vedem ce-a fost pe centralul de la UniCredit Iasi Open . Al treilea meci al zilei. Paula Badosa, aproape adoptată de ieșeni. De partea cealaltă, tânăra Ibragimova. Primul ei turneu WTA. Venită din calificări. Cine s-ar fi gândit că meciul va dura 2 ore și vreo 40 de minute, game-uri echilibrate și lovituri de-a dreptul spectaculoase?!?
Așadar, insocieters, faceți-vă comozi. Urmează cronica unei victorii muncite nevoie mare. Genul programului: THRILLER.
Surprinzător, primul break îl face Alevtina Ibragimova. Vine din calificări. Și pare chitită să-și facă un nume 21 de ani. Locul 275 în lume. Dar mai contează asta la cum se joacă tenisul uneori? Are 3-2. În game-urile care au urmat, s-a văzut că Paula era deranjată de tot ce se întâmplă. Spune asta inclusiv echipei sale. Eu nervoasă de-a dreptul.
„Davai”, își strigă Ibragimova când Badosa trimite în out. Degeaba, Badosa face rebreak. Egalitate.
Paula e tot mai nervoasă. Strigă. Se repede spre fileu. Ibragimova face break la zero. „Vamos, Paula” și din public, și din partea antrenorului. Două mingi de rebreak. Ambele anulate. Keep calm, Badosa recuperează breakul și vedem iarăși egalitate. Își face serviciul. Gooo!
Dar nu se lasă nici Ibragimova. Tiebreak.
Trei mingi de break Badosa. Două anulate.
Paranteză. Știți că am postat un interviu tare simpatic cu Paula Badosa, da? E urcat și aici, și pe www.insociety.ro . Am încheiat momentul meu publicitar. 😇
Let’s gooooo!!!, descătușarea care anunță că Badosa a luat primul set.
Până în al treilea game din setul secund am avut așa: un serviciu lung al lui Ibragimova. Cu șanse de break, cu egalități, cu de toate. Și pleosc încă un break. Cât notez toate astea, când ridic privirea din telefon, văd 6-1. Paula se ceartă inclusiv cu antrenorul.
Ibragimova face meciul vieții. O ține în corzi. Era cât pe ce să-i ia setul la zero. O lucrează psihic. Se vede asta mai ales în lovituri. Tribunele sunt înghețate aproape, chit că afară abia s-a domolit soarele. Trece un avion aproape de arenă. Din tribune se strigă „vamos, vamos”. Dublă greșeală. Unii aplaudă. Nu se face, oameni buni…
Badosa găsește putere să lupte pentru fiecare minge. Face trei game-uri la rând. Apoi, își face serviciul. Are 5-4. Reacția ei spune totul. Toată presiunea se mută pe Ibragimova. Vin trei mingi de meci!!!
2 ore 42 de minute de joc. A doua minge de meci. Fileul o ajută pe Ibragimova…
Oare cum e să știi că toată lumea din tribune ține cu Badosa și tu să anulezi trei mingi de meci???😱
A patra minge de meci. Se joacă. Se joacă. Se joacă. E gata. Victorie, Paula Badosa!
.
Relatările #insociety sunt servite cu entuziasm și cu sprijinul partenerilor Kinetera , Q Estetic , Domeniul Zimbrava , Prăjitoria Maison du Café , Auto Big .
.
📸 Foto: Mihaela Cozma










