Am trăit momentul anunțului retragerii chiar din BT Arena. O sală plină, într-o zi sold out la Transylvania Open WTA250. Toți veniți pentru Simona Halep. Nimeni nu bănuia că meciul cu Bronzetti va aduce, la final, un anunț neașteptat: Simona Halep anunță că a venit timpul să spună adio tenisului.
Spectatorii, în lacrimi. Raluca Olaru, pe teren pentru interviul de la finalul meciului, în lacrimi. Toată sala este în lacrimi. Numai Simona zimbește. Așa cum a făcut-o mereu, sincer și cu o naturalețe care n-avea cum să nu te cucerească.
La conferința de presă de după anunțul făcut în fața publicului clujean, Simona Halep a spus, cu zâmbetul pe buze, că e împăcată cu decizia. Pe larg, tot ce a spus în fața jurnaliștilor:
■ „Sunt împăcată în interior cu decizia. Sunt realistă. Știu tor ce trebuie sa faci ca să să ajungi sus. Corpul și mintea mea nu mai pot.”
„Este o eliberare, poate de aceea nu am plâns. Mă simt liberă și împăcată!”
Când spune Simona că s-a gândit prima dată la retragere
Simona Halep a mai spus că și-a dat seama că e finalul carierei după ce s-a accidentat la genunchi. Ar avea nevoie de o operație și nu ar mai putea reveni la forma care a consacrat-o.
„În acest moment nu vreau decât să mă odihnesc, nu mai vreau să îmi fac planuri. Sunt o jucătoare epuizată emoțional. Vreau să las viața să vină de la sine!”.
„Sunt împăcată cu ceea ce am făcut în tenis!”
SIMONA HALEP a mai spus că de 15 ani știe ce înseamnă munca la cel mai înalt nivel și că în perioada asta in care a stat departe de teren și-a dat seama că viața înseamnă și altceva.
„Sunt împăcată cu ceea ce am făcut în tenis!”
Le mulțumește părinților și fratelui pentru tot sprijinul
Întrebată cui mulțumește pentru tot ce a trăit în carieră și să nominalizeze trei persoane, Simona s-a referit la părinți și fratele ei. Și l-a nominalizat pe Daren Cahill, cel care a făcut-o să creadă că poate câștiga un turneu de Grand Slam.
„Eu sunt împăcată, sunt curată și nu am greșit cu nimic în fața tenisului!”
Simona spune că titlul de la Roland Garros din 2018 este cel mai frumos moement pe care l-a trăit.
De ce la Cluj?
De ce tocmai Clujul și TransylvaniaOpen pentru a face acest anunț? A răspuns sincer. Are o prietenie aparte cu familia Ciorcilă. În plus, aici, la Cluj, s-a simțit mereu foarte bine.
Chiar dacă atunci când a intrat pe teren încă ezita în privința deciziei,după ce a văzut ce e pe teren, a fost sigură că acum e momentul, a știut că e momentul!
■ „Să fim bucuroși că am avut această ocazie!”, a spus cu privire la titlurile ceea ce a reușit în tenis pentru România.