Acum doi ani, când am ajuns pentru prima dată în Cipru și am auzit un mix Carla’s Dreams pe plaja Nissi Beach din Ayia Napa, am înțeles de unde îi vine renumele de Ibiza Ciprului: petreceri pe plajă în timpul zilei, viață de noapte vibrantă, o grămadă de turiști tineri și foarte tineri, resort-uri de lux, apă turcoaz și un vibe perfect pentru distracție.
În cazul în care nu ești neapărat un party animal, iar în vacanță îți place să te (și) odihnești sau să admiri frumusețile naturii, iată top 3-ul meu cu locuri și activități de neratat în Cipru, cu plecare din Ayia Napa.
1. Explorează plajele din apropierea stațiunii Ayia Napa
Plajele din Cipru sunt spectaculoase și merită cel puțin un tur și-o după-amiază lenesă, pe șezlong.
Cea mai cunoscută plajă din Cipru este fără îndoială Nissi Beach. Apa turcoaz, nisipul fin și galben, intrarea lină în apă, muzica de la barurile de pe plajă și faptul că e împărțită în două plaje (una mai aglomerată și mai gălăgioasă, alta mai izolată și mai liniștită) fac din Nissi Beach o plajă perfectă atât pentru tineri, cât și pentru familiile cu copii. Trebuie să te avertizez că apa e atât de cristalină, nisipul atât de fin și atmosfera atât de faină încât cu greu vei rezista tentației de a nu abandona activitățile de descoperire a insulei în favoarea statului la plajă.
Anul acesta, am fost în Cipru la mijlocul lunii mai și, deși vremea n-a fost tocmai prietenoasă pentru scăldat iar eu urăsc frigul și apa rece, nu m-am putut abține de la o scurtă bălăceală. Cam atât de frumoasă e apa de la Nissi Beach.
Nissi Beach se află la 3,5 km distanță de centrul orașului Ayia Napa, este împărțită în două plaje, iar pe partea opusă e o mică insuliță (o stâncă) la care poți ajunge traversând fâșia de nisip uneori inundată de apă cristalină pentru niște fotografii de excepție.
Acum că ai explorat cea mai cunoscută și aglomerată plajă din Cipru, te sfătuiesc să-ți îndrepți atenția și spre celelalte plaje, mai puțin faimoase, dar la fel de spectaculoase.
Makronissos Beach – este situată la 5 km distanță de Ayia Napa, cam 5 minute de mers cu autobuzul sau 30 de minute de mers pe jos de la Nissi Beach în cazul în care vei avea chef de o scurtă plimbare. Apa e cristalină, plaja lungă, cu nisip, există șezlonguri și umbrele, numeroase opțiuni pentru sporturile pe apă…practic, de toate pentru toți! Tot acolo puteți vizita și situl arheologic Makronissos.
Între Makronissos Beach și Nissi Beach vei da peste o mică lagună, echipată cu toate cele necesare pentru o zi la plajă, Landa Beach, o plajă mai puțin cunoscută, liniștită și recomandată familiilor cu copii.
Tot de la Nissi Beach, dar spre estul insulei, faci cam 20 de minute pe jos până la Vathia Gonia Beach, o plajă micuță, mult mai liniștită decât vecina sa, dar cu toate facilitățile necesare: șezlonguri, restaurante, sporturi pe apă.
De la Vathia Gonia Beach spre Cape Greco, vei găsi în drumul tău câteva plaje micuțe, dar la fel de frumoase: Pernera Beach sau Katsarka Beach.
Odată ajuns în Ayia Napa vei avea o grămadă de alți opțiuni de stat la plajă: Pantachou Beach – plaja din oraș sau Konnos Beach și Fig Tree Beach din partea de est a insulei.
Și, dacă tot ești în zonă, nu rata Cape Greco pentru o priveliște de excepție 🙂
2. Dacă îți place adrenalina, în Cipru vei avea o mulțime de activități pe apă/sub apă
Scuba diving, plimbări cu barca, jetski, waterski, parasailling, kayak, bărci cu pedale, banana – curaj, bani și timp să ai. Sauuuu…poți merge la pescuit, să vezi delfinii sau țestoasele, poți alege barca cu podeaua de sticlă sau de ce nu, poți închiria o barcă cu care să pleci în larg o zi întreagă.
3. Tururi de o zi în orașele și satele din apropriere
Îți recomand să nu ratezi Nicosia, singura capitală divizată din lume – e un sentiment interesant să treci dintr-o țară în alta folosind o graniță „instalată” în mijlocul unui oraș.
Dacă ai mai mult timp la dispoziție, ia la pas și Larnaca – un oraș liniștit, curat și cu multe restaurante cu mâncare delicioasă. Îți recomand Dionyssos Fish Tavern pentru cele mai bune meze de pește, Makam al Sultan pentru meze libaneze și o atmosferă de excepție și Militzis pentru porții generoase, mâncare tradițională și o terasă cu vedere la mare perfectă pentru vacanță.
Dacă ai și mai mult timp la dispoziție, ia un autobuz și fugi spre Limassol, orașul cu cele mai multe clădiri futuriste, aflat în plină dezvoltare. Plimbă-te #haihui pe faleză, oprește-te să mănânci un gyros tradițional, respiră aerul sărat și bucură-te de viață! 🙂
Nici în Paphos sau Famagusta n-ar strica un tur de-o zi. Mormintele regilor, stânca Afroditei, parcul arheologhic Paphos, golful Coralilor, portul, orașul vechi, biserici, catacombe, muzee, sau plaje, toate te așteaptă în Paphos și împrejurimi. În Famagusta, mergi să descoperi istoria recentă a Ciprului și orașul fantomă, chit că nu-l vei putea vedea decât pe lângă ziduri.
Dacă îți dorești să faci cunoștință și cu zona rurală a insulei, iată câteva sate de neratat: Lefkara, Kato, Vavatsinia sau Skarinou. Aici poți gust laptele de măgăriță, dulciurile tradiționale lokoumia (rahat) sau vinurile cipriote. În sătucul Vavatsinia, îți recomand Maria Tavern ca să îți bucuri papilele gustative cu mâncare tradițională cipriotă.
Și dacă tot ai ajuns în zonă, nu uita să mănânci meze (în special cele de pește), brânză halloumi prăjită, gyros de pui, măsline, koupepia (practic, ardeii grași și roșiile noastre umplute), souvlaki sau kleftiko dacă ești fan carne de miel.
Cât despre bani, nu-ți face griji, prețurile sunt accesibile în Cipru (încă!).
Enjoy!
Cristina
*Dacă ești pasionat de călătorii, mă găsești și pe blogul meu https://plecatahaihui.com/.
Vreau in Cipru la mare la o plaja mică fără aglomerație pe 6iulie dacă îmi recomandați ceva