Mi-am trecut pe lista de obiective din 2025 să mă apuc de alergat. Și să mă concentrez pe marketing sportiv, adică să ajut companiile să se promoveze prin sport, dar și cluburile sportive și sportivii. Însă partea cu alergatul mi s-a părut cu adevărat o provocare. Asta doar pentru că, deși am făcut baschet acum nșpe ani în urmă, mi-am tot spus mereu „de mâine” când a fost vorba ca eu să fac mișcare. Merg pe jos cât pot de des, asta-mi place, dar de alergat, n-am avut niciodată tragere de inimă. Nu știu, parcă n-am un scop. La baschet, alergi după o minge, dar aici? Numai că nu-i chiar așa…

„Gata, ies la alergat!”

Momentul în care mi-am zis „gata, ies la alergat” a fost chiar spontan. Pe 5 ianuarie 2025 am alergat primii trei kilometri. Știu că nu-i vreo mare realizare, că alții aleargă mai mult, însă nu e nicio competiție. Sau dacă există una, aia e doar cu mine însămi. Iar acest articol e scris doar pentru că noi ar trebui să înțelegem că tare bine ar fi dacă am începe să fim mai preocupați de partea de prevenție și să înțelegem că sportul înseamnă sănătate. Ok, vrem spitale performante, dar nu-i mai bine să facem tot ce ține de noi pentru a nu ajunge la spital?
Sportul, orice fel de mișcare, e recomandat pentru un stil de viață sănătos. Cum te îngrijești când ești tânăr se vede la bătrânețe. Așa că, hai să cerem și baze sportive, să avem infrastructura sportivă de care avem nevoie pentru a începe să facem și mai mult sport, la orice vârstă!

Euforia alergătorului

Nu știu dacă e neapărat doar a alergătorului, însă mi-a plăcut sintagma. Știu că euforie simți și când urci pe munte, după toate acele momente de „nu mai pot!”, „mă întorc!”, „cât mai e?”. Deci, nu-i neapărat euforia alergătorului, ci mai degrabă euforia că ai dus la bun sfârșit orice activitate fizică. Totuși, un specialist îți va explica altfel euforia alergătorului, sentiment pentru care încă nu s-a descoperit un motiv declanșator exact. Pur și simplu se întâmplă în timpul antrenamentului. Creierul este responsabil pentru euforia alergătorului, iar asta se petrece în momentul în care sunt eliberate endorfine, dopamină și leptină.

Să alergi nu te costă nimic, poți să începi la orice vârstă și mai are un avantaj, acela că poți alerga la orice oră

Când alergi, te simți liber. E un sentiment pe care e greu să-l descrii în cuvinte. Apoi, e o luptă pe care o ai tu cu tine. Mai ales în acele momente în care organismul te ademenește să te oprești, dar tu treci peste orice înțepătură ori durere și îți vezi în continuare de alergat.

Mintea este mai limpede în timp ce alergi, ceea ce a făcut, de-a lungul timpului, ca specialiștii să includă alergatul inclusiv în terapiile unor pacienți. Sunt mulți alergători amatori care spun că alergarea/ jogging-ul i-a ajutat să depășească momentele depresive ori stările mai puțin ok generate de anumite situații care îi afectau.
Să te apuci de alergat chiar nu te costă nimic. În afară de echipament. În plus, chiar poți să alergi la orice oră a zilei. Deci, nu ești constrâns de un program anume, așa cum se întâmplă la sală. Vrei să alergi la 5 dimineața? Ok, te-ai echipat și ai plecat.

Alergi de mic, de când te joci cu ceilalți copii. Poți să începi să alergi pe bune și când ești adult. Mulți alergători amatori au început să alerge serios după vârsta de 30-35 de ani. Fără un scop anume, la început, dar au ajuns să participe la maratoane și ultramaratoane. Și urmează să fac câteva interviuri cu unii dintre aceștia. Alergarea a devenit parte din ei, o activitate în care investesc nu doar timp și energie, ci și bani. Deci, în momentul în care vrei să treci la nivelul următor, uite că nu se mai aplică treaba cu „nu te costă nimic să alergi”.

Asta era a 4-a zi de alergat pentru mine. După 3 zile în care alergasem maxim 3 km pe antrenament, acum am atins 4,3 km.

Ce beneficii pentru sănătate ai dacă te apuci de alergat

În primul rând, vei observa că vei avea o stare de spirit mai bună. Sunt multe studii care arată că între sport și sănătate chiar există legătură. E și motivul pentru care orice medic îți va spune că e bine să faci mișcare, fie că e vorba despre mers alert, plimbări în aer liber, alergat sau orice alt timp de mișcare pentru oricine. Asta te va ține departe de boală, adică va scădea riscul de a face diabet, avc, boli de inimă și neurologice ori chiar diferite forme de cancer.

Ce alte beneficii ai dacă incluzi alergarea în rutina ta:

  • alergarea te ajută să ai un somn mai bun și mai odihnitor;
  • îți menții greutatea optimă sau reușești să slăbești mai ușor dacă alergi;
  • te vei simți mai relaxat, cu o dispoziție mai bună;
  • vei avea un sistem imunitar mai puternic;
  • alergarea te scapă de problemele cotidiene, deci te ajută să fii mai puțin stresat și mai puțin anxios;
  • mișcarea/ sportul este premisa unei vieți mai lungi ca durată;
  • vei avea mai multă putere și curaj chiar în proiectele curente, de zi cu zi. Pentru că și la alergare, dacă îți setezi un target de atins, vezi că poate fi atins. Îți faci un plan, știi ce trebuie să faci. Sunt chestii simple, care pot fi oricând aplicate și în viață;
  • vei avea o inimă mai sănătoasă pentru că alergarea pune în mișcare sângele și ajută la o mai bună circulație a acestuia.

Ce trebuie să știi înainte de a te apuca de alergat

Foarte importantă este încălțămintea. De aceea, e recomandat ca înainte de a alege adidașii potriviți, să ceri sfatul unor alergători mai cu experiență.

Începe alergarea cu o încălzire și întinderi ale corpului. Nu vrei să riști vreo accidentare.

Trebuie să îți setezi distanțe realiste, pe care să le crești progresiv. Aceste obiective realiste te vor ajuta să vezi că îți poți îndeplini targetul. Nu ești într-o competiție cu nimeni altcineva decât cu tine însuți. Așa că mai ușor cu presiunea…

Dacă vezi că nu mai poți să alergi, încetinește ritmul. Nu te opri, caută să mergi mai alert. Dacă nu mai poți și nu mai poți, te poți opri.

Dacă te doare ceva, atunci nu forța. Corpul are grijă să te anunțe când ceva nu este în regulă. Nu se întâmplă nimic dacă faci o pauză.

Hidratează-te, e foarte important. Și înainte de alergat, și-n timpul acestuia, dar și după ce ai încheiat alergarea.

Aleargă comod și cu bucurie. Ascultă ce muzică vrei, fii conectat doar cu procesul de alergare. Ai câteva zeci de minute numai pentru tine, fii prezent acolo. Ai să vezi că s-ar putea chiar să-ți vină tot felul de idei în timp ce alergi, asta pentru că alergarea stimulează creativitatea.

 

***sursa foto principală: https://www.freepik.com/free-photo/runner-athlete-running-road-woman-fitness-jogging-workout-wellness-concept_8265250.htm#fromView=search&page=2&position=47&uuid=eaf2f2c2-40be-4a72-8855-18b9d27c4211&new_detail=true

Author