E aproape imposibil să fii ieșean și să nu fi auzit de mormântul „Uriașei” din cimitirul Eternitatea. Cât e adevăr și cât e legendă, misterul încă persistă și-n ziua de azi… numai că în prezent, avocata Gianina Vera Poroșnicu s-a hotărât să facă cunoscută legenda și să redea comunității strălucirea unui loc de veci cu atât de multe povești ascunse… în luna aprilie, aceasta a cumpărat de la moștenitorii regretatului anticar Dumitru Grumăzescu statuia „Uriașei”, cu tot cu mausoleul aferent. „Vreau să înapoiez ceva Iașului, prin acest gest. O să fie nemaipomenit dacă reușesc să restaurez monumentul!”, declara avocata Poroșnicu, pentru zdi.ro, la scurt timp de la încheierea tranzacției despre a cărei valoare nu a dorit să precizeze nimic.
„La ansamblul monumental Uriașa-Obeliscul Rosetti-cavou nu s-au mai întreprins lucrări de întreținere de foarte multă vreme, astfel că imaginea de azi este a unei paragini în care statuia nu mai are nicio strălucire și ecou. Marmura albă a devenit acum neagră din cauza uzurii și a intemperiilor dar și a altor cauze care au dus la o deteriorare avansată. A fost și un obiect predilect pentru cei care au „ținut” să se imortalizeze scriind ori scrijelind fără nicio reținere semne și texte. Iar cavoul, care a fost permanent deschis, a devenit (și este) o pubele predilectă mai ales pentru săracii și cerșetorii care își fac veacul prin cimitir. Cu toate acestea, rămâne un loc de atracție pentru vizitatori, chiar dacă imaginea actuală e deprimantă. Refacerea acestui sit arhitectural-funerar, printre cele mai spectaculoase din Cimitirul Eternitatea, se impune de la sine, dată fiind istoria și imaginea locului, dar și poziția centrală în ansamblul locului. Cu siguranță, atracția publicului va rămâne constantă pentru această bijuterie sculpturală care va fi mereu URIAȘA din Eternitate, chiar dacă legendele vor urma sau adevărul istoric se va impune.”, spune Gianina Vera Poroșnicu.
Cei care își manifestă curiozitatea în fața acestui monument se interesează la personalul din cimitir și aud o poveste ciudată, tristă, dar pe care o cred. Astfel, ceea ce aud cei mai mulți de la cioclii (cea mai rapidă sursă de informații la fața locului), este că într-unul din cavouri se afla fiica unui ofițer din Podu Iloaiei, care ar fi suferit de gigantism. Într-o variantă mai nuanțată, apare amănuntul că la 9 ani fata avea deja 2 metri și jumătatea spre 3 metri (o dimensiune imposibilă biologic, în mod natural, mai ales pentru că e greu de suportat pe un organism) fapt pentru care tatăl ei ar fi ucis-o pentru a feri familia de oprobiul public. Dar, tot tatăl, regretând gestul, iar fi ridicat statuia. Alții povestesc despre ea că ar fi trăit 27 de ani și că avea o forță fizică foarte mare și că atunci când strângea pe cineva în brațe îl sufoca, fără să-și dea seama de acest efect. În toate variantele Uriașa este împușcată, fie pentru salva onoarea familiei, sau, în alte variante, pentru a-i curma fetei suferința de a fi astfel construită fizic.
Este evident că în fața curiozității oamenilor, se nasc, de obicei legende care ajung la nenumărate variante. Adevărul ajunge la impas, în aceste situații, iar confuzia se amplifică. Aceste povestiri, destul de puțin justificate, prind însă pentru cei care cred în spiritism, de exemplu. Plauzibilă este, mai degrabă, starea cavoului familiei Rosetti. Pe de o parte, se argumentează că nu este trecut nici un nume de femeie, ci doar a doi bărbați, dar există și varianta că în cavou se afla șapte bărbați și o femeie, fiica unui ofițer, care ar fi trăit mai bine de 70 de ani și care a fost membra în comitetul Doamnelor Române din Crucea Roșie.
Poate apariția monumentului funerar Uriașa, a fost pusă, intenționat sau nu, în legătură cu această femeie, la rândul ei fiică de ofițer. Și de aici poveștile. Ele n-au existat de la început, dar se pare că groparii mai tineri, care au găsit statuia amplasată, au auzit legendele de la cei mai bătrâni, iar acestea erau greu de verificat, mai ales în acele vremuri. Statuia, în sine, este, conform specialiștilor de artă plastică, o ipostaziere, clasică, în felul ei (după modelele renascentiste sau neo-renascentiste occidentale, întâlnite cu multe secole înainte în necropolele din Vest), a Fecioarei Maria în rugăciune, detaliile de execuție fiind comune cu multe alte modele care circulau în epocă în arta monumentelor funerare. Expresivitatea personajului este de anvergură creștină, Fecioara Maria fiind într-o rugare pentru mântuirea lumii. E puritate și multă curățenie spirituală care emană din ipostaza în care este expusă artistic. Ea cadrează foarte inspirat cu obeliscul din granit negru al familiei Rosetti (pe care apar numele a doi frați, Răducanu și Lascăr Rosetti) și a fost amplasată la cavoul familiei la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Radu Beldiman, nepot al lui Al. Vasile Beldiman, care a preluat cripta de la familia Rosetti, relata la sfârșitul anilor 1990, povestea autentică a amplasării statui la Iași, pe care a relatat-o la o întâlnire cu anticarul Dumitru I. Grumăzescu și alți invitați prezenți. În 1998, Radu Beldiman, nepotul lui Vasile Beldiman, a venit la Iași să vadă în ce stare este cavoul. Starea obiectivului era greu de descris și apreciat. În fapt, era un loc părăsit și puternic degradat. A fost îndemnat să facă o ofertă cu propunerea de a dona ansamblul funerar Uniunii Scriitorilor din Romani-filiala Iași, adresând o scrisoare președintelui de atunci, scriitorul Mihai Ursachi, donația fiind făcută pentru ca Uniunea Scriitorilor să realizeze reabilitarea monumentului și să aibă drept de folosință a locului. Conducerea de atunci a USR Iași nu a dat răspuns, nici după doi ani. Dezamăgit de dezinteresul și indiferența USR, Radu Beldiman i-a donat cavoul lui Dumitru I. Grumăzescu. Tot el a lămurit, prin cele știute din familie, că statuia a fost adusă în țară, la sfârșitul secolului al XIX-lea, de Vasile Beldiman (bunicul său) care, aflat la Viena, însărcinat cu probleme culturale, a avut prieten un sculptor vienez, cu care era și bun vecin, locuind chiar lângă atelierul acestui. Înainte de a pleca din Viena, i-a cerut sculptorului o lucrare. Până la urmă, a ales-o pe aceasta. Iar sculptura a fost adusa în Iași și așezată la Cimitirul Eternitatea, la cavoul familiei Rosetti, cu care Beldiman era foarte bun prieten, și care a preluat, în vremea aceea, folosința acestui loc funerar. Din acel moment, mai ales pentru că monumentul era ceva inedit, unic, în Iași, lumea a început să nască ipotezele, miturile, nedumeririle amintite.
***toate informațiile prezentate aparțin și ne-au fost puse la dispoziție de către Gianina Vera Poroșnicu, printr-un material pe care aceasta ni l-a trimis . Fotografiile erau incluse în același material***
