Tu cât de ușor renunți la lucrurile pe care nu le mai folosești?

Tu cât de ușor renunți la lucrurile pe care nu le mai folosești?

          Fiecare lucru spune o poveste. Suntem atașați mai mult de ceea ce anumite lucruri ne transmit, nu neapărat de acele obiecte în sine, spun psihologii, care pun  dificultatea de a ne debarasa de unele lucruri pe seama unei frici pe care o avem față de schimbare. Înainte să ne aparțină, obiectele sunt fără valoare. În momentul în care ne aparțin, deja sunt parte din noi. Și-aici vin cu propriul exemplu: în pandemie, într-una din zile, m-am apucat să-mi număr cam tot ce am în șifoniere. Lejer, dac-ar fi să nu repet nicio piesă, în vreo 4-5 luni aș reuși să port hainele o singură dată. Culmea, hainele sunt încă impecabile, deși unele au chiar și peste 10 ani de când le am. Încă le mai port, dar nu frecvent. Totuși, față de haine nu simt atașament. Chiar le tot rulez, fac curat, le dăruiesc etc.

            Dar când vine vorba despre alte bunuri, simt un atașament aparte. Cum ar fi… telefonul. De vreo două săptămâni, aproape intact (doar l-am încărcat) îmi stă un telefon nou-nouț, ultima tehnologie. Alții, în locul meu, de multă vreme ar fi făcut switchul. Nu și eu. Și da, telefonul pe care-l folosesc de vreo 4-5 ani (și-atunci era tot ultimul model apărut) spune o poveste… e parte din evoluția mea „materială” și știu perfect cât de mult mi l-am dorit și cât de mult am lucrat atunci cu mine ca să mă conving că am nevoie de un telefon performant- „motivația” de a plăti atât de mult pe un telefon. La fel, și cu laptopul. Alt dispozitiv care sta neatins în cutie. Știu că îmi trebuie, că e mai bun, dar laptopică încă-și face treaba perfect pe ceea ce am eu nevoie. Cred că atunci când vine vorba despre astfel de dispozitive, dacă nu se închid de la sine, nu le dau cu piciorul. În primul rând, oricum mi se  pare o risipă de bani să schimbi mereu telefonul, tableta, laptopul. Asta pentru că în IT, totul devine mai performant de la o zi la alta, ceea ce e destul de dificil s-apuci să ții pasul cu noutățile. Și-aici pot adăuga cu lejeritate și buburuza veche, care stă în parcare de trei ani, din ce în ce mai rar scoasă în lume. Dar are povestea ei…

                 Specialiștii spun că modul în care alegem să renunțăm la lucrurile care nu ne mai sunt folositoare, dar pe care încă de ținem arată ce tip de comportament și gândire avem. Unii ajung să creadă că odată cu debarasarea de unele bunuri ajung să se devalorizeze ei, ca indivizi. În cazul acestora, valoarea acelor bunuri este pur materială, lipsită de orice emoție.  Momentul în care alegem să aruncăm la coș bunurile nefolositoare e pasul cel mai făcut spre schimbare. Fie că pur și simplu le aruncăm, fie că le dăruim, decizia e luată pentru totdeauna. Ideea de donație, de a-i face pe alții să se bucure de acele lucruri e foarte probabil să facă decizia mai ușoară… și decizia de a ne debarasa de bunurile care nu ne mai trebuie devine și mai ușor de luat în momentul în care scade gradul de atașament față de acele bunuri. Căci, în definitiv, nu renunțăm la bunuri din cauza valorii materiale, ci din cauză că avem un soi de atașament față de povestea din spatele acelui lucru. Totuși, să nu uităm că decenii întregi, ai noștri n-au avut posibilitatea de a avea atât de multe lucruri. În plus, în alte timpuri, dacă ceva se strica, reparai, nu aruncai din prima… azi, într-o societate bazată pe consumerism, e firesc să se promoveze „vindecarea” prin renunțarea la lucruri. Acea „schimbare” invocată la început nu vine doar prin renunțarea la niște cârpe. E un proces de lungă durată, care implică individul în totalitate. Da, e foarte probabil ca posesia unor bunuri să te țină legat de locuri, oameni, situații, însă n-aș prea crede că tema de schimbare se rezolvă atât de simplu. Oricum, sunt convinsă c-avem cu toții câteva obiecte pe care le păstrăm cu sfințenie și la care n-am renunța în pururi. Încep eu- ceasul primit de la mamaia, la împlinirea vârstei de 18 ani. E un Q&Q lipsit de orice valoare materială, dar spiritual, e totul! Tot așa și o geantă de-a ei, pe care am păstrat-o după ce n-a mai fost printre noi. Mai e o brățară din aur și silicon, primită tot la majorat, de la ai mei, un bilețel tot de la o aniversare și alte câteva lucruri dintr-astea micuțe… 

                   Așadar… la voi cum e cu renunțarea?