“Am avut prezentări la Berlin timp de 5 ani și de câțiva ani suntem la Viena unde prezentăm sezonul  de vară, iar pentru anul viitor, asta ar fi noutatea, încercăm să reînviem Romanian Fashion Week la Iași împreună cu Viena Fashion Week. Noi am fost o generație căreia i-a păsat de industria în care am activat, am fost o generație care a vrut să dea o șansă tinerilor designeri. Știu că pentru tinerii care vin astăzi este foarte greu să fie văzuți de presă, remarcați. Noi, la Romanian Fashion Week, am lansat peste 40 de tineri designeri care astăzi sunt nume mari în moda românească. A fost evenimentul care l-a lansat pe Răzvan Ciobanu și pe mulți, mulți tineri. Îi veți vedea la Iași pe mulți dintre ei. La Iași vom avea mai mulți tineri designeri decât consacrați, de fapt acesta este și scopul evenimentului și sper că am demonstrat că ne-am gândit bine.”, a declarat Irina Schrotter, fondatorul RFW.

Organizatorii Romanian Fashion Week surprind încă de la anunț și îi provoacă pe creativi să fie parte din conceptul unei ediții care marchează revenirea, la Iași, după 10 ani de absență, a evenimentului cu o istorie de 13 ediții. Mai exact, aceștia lansează „Marketing Hackaton”, competiție la care, pe 18 ianuarie 2020, la Palas Congres Hall, sala Rossini – Verdi Ballroom, veți putea expune idei inovatoare pentru promovarea RFW în social media. Cei interesați pot completa formularul de înscriere pe www.romanianfashionweek.ro/inscriere, cele mai bune trei idei urmând a fi premiate (detalii în formularul de înscriere) după cum urmează: premiul 1 – 3000 lei/echipă, premiul 2 – 2000 lei / echipă, premiul 3 – 1000 lei/ echip, premiu special – cea mai originală idee de promovare a RFW în social media – voucher de 5000 ron pe shop online irinaschrotter.com).

„Va fi un concept nou, care va aduce impreună multe industrii creative, într-o cascadă de evenimente care îmbină show-ul de podium cu pop-up stores, arta urbană cu evenimentele culturale, muzica și arhitectura, fashion exhibitions cu parties & get together events.”, se arată într-un comunicat de presă transmis.


Author