Știm prea puține lucruri despre exorcisme, iar asta pentru că mulți pun la îndoială harul cu care unii preoți
„Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de
Cum urci Buciumul, un indicator îți arată drumul spre Dobrovăț. Îți spui în gând că-i un alt drum de
Sophia Loren e imaginea atipică a celebrității la cel mai înalt nivel. A crescut în sărăcie, în Pozzuoli, fără
Alexander McQueen. Lee, cum îi spuneau apropiații. Un geniu al modei, un suflet măcinat de o tristețe lăuntrică pe
„Mi-aș dori să fiu vocea fetelor care fac parte din noua generație, mă simt mai apropiată ca vârstă de
Educație financiară. 11 aprilie e ziua dedicată educației financiare, un concept care a prins contur și a prins la
Playboy. E primul gând care-ți vine în minte când spui Pamela Anderson. Ori Baywatch. Ori sâni imenși. În spatele
„Că am fost un tip de treaba!”, așa răspunde Shaquille O’Neal nu doar în finalul celor patru episoade ale
5 aprilie. În Iași, cod portocaliu de ninsori și viscol, transformat chiar în timpul atelierului în cod roșu. Așa ne-a















