Uneori timorată, nu pentru că n-ar fi știut lecția când era ascultată, ci pentru că așa era felul ei de a fi, linișit, fetița din prima bancă, rândul de pe mijloc. Așa mi-o amintesc eu pe Cătălina Cărăușu, cea din anii de liceu, cu care am împărțit aceeași clasă F, vreme de patru ani, la liceul „Mihai Eminescu” din Iași, profil filologie. Nimic din copila de atunci n-avea să dezvăluie cariera pe care Cătălina a decis să și-o asume mai târziu. Și nu aici, la noi în țară, ci la mii de kilometri distanță. Mai exact, în SUA. Și nu în orice domeniu, ci în armata americană, cea mai puternică armată din lume. A plecat să își trăiască visul american cu alte gânduri, însă atunci când i s-a ivit oportunitatea de a se înrola, a acceptat provocarea. Era deja de patru ani în SUA și se acomodase cu stilul de viață american, însă n-a crezut că va reuși de-abia în momentul în care s-a aflat în fața ofițerului pentru a jura credință patriei americane. Tatăl, fost militar în România, și sora au susținut-o din prima clipă, considerând că aceasta e o carieră care i se potrivește cu adevărat. Cu mama i-a fost mai greu pentru că, inevitabil, se gândea că va fi „aruncată pe front” imediat și că ceva rău i se va întâmpla. Evident, de riscuri sunt conștienți, însă s-au obișnuit cu ideea că a lor Cătălina nu îi va mai vizita atât de des. Tehnologia îi permite să vorbească aproape zilnic cu familia care îi lipsește, dar și cu vechii prieteni cu care împarte bucurii și tristeți, chiar dacă distanța îi separă. Crede că prieteniile adevărate nu țin cont neapărat de cât de des se văd persoanele respective sau cât de des își vorbesc, ci sunt reflexia unei conexiuni aparte, a unei vibrații a spiritului, a inimii către care se îndreaptă involuntar.

Împreună cu sora sa

„Cel mai dificil în ceea ce fac este să fiu pregătită în orice moment să mă comport ca un soldat exemplar, să fac față cu brio provocărilor de zi cu zi, știind că am parte de o pregătire de excepție. Este important să îmi mențin standardele înalte pentru că în orice moment viața altcuiva poate depinde de mine, iar eu trebuie să fiu pregătită, indiferent de situație. Am înțeles pe parcurs că datoria ofițerilor și subofițerilor care ne pregăteau era de a ne strivi și călca în picioare personalitatea pentru ca apoi să ne ridice de la pământ și să ne „construiască” drept soldați pregătiți în orice moment de acțiune.”, spune Cătălina Cărăușu.

            Mereu mi-am spus că e extrem de dificil să fii încadrat militar, să fii mereu pe poziții atunci când „țara o cere”, chiar dacă, de-a lungul timpului, contextul internațional s-a schimbat, altele fiind astăzi amenințările. Când te gândești la armată, te gândești la bărbați, în primul rând, nicidecum la femeile care, prin natura lor, sunt mai gingașe. Dar iată că poate ceea ce părea greu de acceptat cândva, e astăzi realitate, exemplele favorabile în acest sens dărmând prejudecăți. N-am putut să mă abțin și chiar am întrebat-o pe Cătălina dacă a avut parte de vreun tratament aparte doar pentru că e femeie. A negat ferm și mi-a explicat că „femeile și bărbații lucrează în mod egal, în cele mai multe cazuri. Femeilor le este oferită oportunitatea de a dobândi abilitățile necesare pentru a avea jobul pe care și-l doresc și au parte de același antrenament ca bărbații pentru a se califica. Eu am ales sa fiu asistent medical pentru început deoarece îmi doresc să ofer ajutor medical militarilor răniți, să le salvez viața care este în mâinile noastre câteodată. Chiar dacă trainingul și experiența pe care le obții în armată fac viața unei femei soldat diferită de cea a uneia care este civil, femeile care lucrează în armată au posibilitatea de a se căsători, de a avea copii, de a pleca în vacanță…de a desfășura activități normale.”

În rândurile de mai jos vă las pe voi să-i aflați povestea Cătălinei Cărăușu prin intermediul răspunsurilor pe care cu răbdare și sinceritate mi le-a oferit. Anul trecut, în toamnă, fosta a XII-a F s-a reunit după 10 ani. Faptul că am stat la povești cu foștii profesori și colegi, că ne-am împărtășit unii altora experiențele dintr-un deceniu de viață s-a lăsat cu nostalgii și satisfacții. Nostalgiile noastre, ale celor care parcă mai ieri le ceream timorați sfaturi în legătură cu viitorul în care nu ne prea știam direcțiile și satisfacțiile lor, ale profesorilor care cu desăvârșire și-au pus amprenta asupra caracterului fiecăruia prin faptul că în cea mai dificilă perioadă a noastră au fost cei care ne-au ascultat și îndrumat ori de câte ori am avut nevoie.

 

Alexandra Gugiuman: Jurământ pentru națiunea americană… te simți deja mai atașată de SUA sau sufletul tot la România îți e?

Cătălina Cărăușu: Îi sunt recunoscătoare statului american pentru că m-a primit aici, pentru ca mi-a oferit oportunitatea de a lucra în cadrul forțelor armate, pentru că m-a convins să stau aici mai mult decât îmi propusesem atunci când am plecat din România. SUA mi-a oferit ceea ce nu aș fi avut sau experimentat niciodată dacă aș fi rămas în România… m-a făcut mai puternică! Cu siguranță, sufletul tot la România îmi este deoarece acolo m-am născut și am copilărit, acolo mi-am format personalitatea și, în primul rând, acolo este familia mea. Părinții și sora mea sunt susținătorii mei principali, ei sunt cei pe care îi sun prima dată atunci când am nevoie de îndrumare sau doar de încurajare. De fiecare dată mă îndrept acasă cu nerăbdare să îi îmbrățisez pe cei dragi și să ne formăm noi amintiri.

„Când m-am decis să completez aplicatția pentru forțele armate americane a fost mai  mult o provocare pentru mine să vaăd care imi sunt limitele. Cu cât avansam mai mult în procesul de aplicare și treceam probele de calificare, cu atât îmi doream mai mult să reușesc să mă calific. Cu toate astea, nu mi se părea real, nu am fost sigură că voi reuși până în momentul în care m-am văzut în fața ofițerului, depunând jurământul că „voi susține și apăra Constituția Statelor Unite împotriva tuturor inamicilor”. În acel moment încă aveam sentimente de îndoială și mă întrebam dacă am luat decizia corectă. O parte din mine îmi spunea să fug, însa o parte îmi spunea să merg mai departe pentru că nu este ceva ce oricine poate să facă, iar eu nu sunt delăsătoare. Acum însă, după ce am văzut și experimentat viața în forțele armate americane, știu că asta este ceea ce vreau și voi face ce îmi stă în putință pentru a avea o carieră de succes.”, își amintește Cătălina Cărăușu.

Alexandra Gugiuman: Cum te-au primit americanii?

Cătălina Cărăușu: Populația americană m-a primit într-un mod foarte plăcut. Cred că SUA se înscriu într-o clasă distinctă pentru că aici se găsesc toate națiunile pământului. Populația americană este foarte amabilă, prietenoasă, întotdeauna doritoare să te ajute. Personal, am avut norocul să întâlnesc astfel de oameni. Americanii își exteriorizează aceste caracteristici prin zâmbet, în primul rând. Ei oferă zâmbet din abundență fiindcă nu-i costa nimic… așa își afișează politețea. Evident, și prin gesturi de atenție, respect, mulțumire. Îi consider pe americani ca fiind oameni volubili, luminați la față, deschiși, care intră spontan în conversație cu cei din jur, fără a fi agresivi sau vulgari… ceea ce m-a influențat și pe mine să am un astfel de comportament.

Alexandra Gugiuman: Cum decurge o zi obișnuită din viața unui pușcaș american?

Cătălina Cărăușu: La început, mi s-a părut greu, un program foarte încărcat și intens, dar nu imposibil, însă cu timpul, m-am obișnuit. Da, mă trezesc devreme, înainte de răsăritul soarelui, undeva între orele 4.30 și 5.30 (pentru mine este devreme, ținând cont că obișnuiam să mă trezesc după ora 7 înainte să mă înrolez în armată) și încep cu antrenamentul fizic, timp de o ora. Acesta constă în alergat, flotări, abdomene și o varietate de alte activități fizice, afară sau în sala de fitness. Apoi, mă întorc acasă pentru igiena personală și mic dejun, iar în jur de ora 7 merg la spitalul unde îmi desfasor activitatea de asistent medical. După-amiaza (după ora 14.30-15.00) sunt liberă să fac ceea ce vreau, dar bineînțeles că trebuie să respecte anumite standarde, să nu uit că reprezint imaginea armatei americane 24/7, chiar dacă sunt îmbrăcată în civil. Cam așa arată o zi obișnuită, dar nu aș putea spune că am un program standard pentru că fiecare zi este imprevizibilă, multe lucruri se pot schimba foarte repede pe parcursul zilei, programul poate fi foarte flexibil…

Alexandra Gugiuman: Faci parte din cea mai puternică armată din lume, SUA dă impresia că e mereu pregătită să intervină în teatrele de operațiuni. Nu ai momente când ți-e teamă?

Cătălina Cărăușu: Armata americană este întotdeauna pregătită să intervină în teatrele de operațiuni datorită antrenamentelor intense și serioase (atât fizic, cât și mental). Ofițerii și subofițerii care sunt la conducere se asigură că fiecare persoană în parte este pregatită 100% și nu se eschivează să îi dea afară pe cei care nu îndeplinesc standardele.  Singura frică pe care o am este ca la un moment dat să nu pot să îi ajut pe cei care au nevoie de mine. Ceea ce fac, fac cu pasiune și devotament, iar asta mă ajută să trec peste sentimentul de teamă sau nesiguranță. Dacă îți este teamă să lucrezi pentru armata americană (chiar și pentru oricare alte forțe armate, în general), înseamnă că acesta nu este locul potrivit pentru tine. 

 

„Dintotdeauna i-am admirat și i-am respectat pe cei care poartă uniforma militară deoarece cred că ei au o atitudine profesională și sunt respectați de întreaga societate, ținând cont că sunt cei care luptă pentru pace. Nu sunt o persoană conflictuală, îmi place să mențin pacea atât timp cât nu sunt motive contradictorii. Am ales să fiu soldat și pentru că e un job stabil, cu foarte mari posibilități de promovare. Dar pentr asta trebuie să îmi îndeplinesc îndatoririle și să respect regulile.”

 

Alexandra Gugiuman: E ceva anume ce îți zici seara, înainte de culcare?

Cătălina Cărăușu: Nu neapărat. Totuși, cred că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, iar eu mă rog să am puterea necesară să duc la bun sfârșit acel plan. Îmi place să gândesc că nu sunt aici dintr-un simplu accident, ci datorită unui anumit motiv. Dar felul în care reacționăm în diferite situații ține de noi. Pentru mine, acesta este un gând frumos care mă motivează să merg mai departe și să transform orice oportunitate într-o cale de cunoaștere, de a deveni mai puternică.

Alexandra Gugiuman: Care a fost cel mai greu moment de până  acum?

 Cătălina Cărăușu: Când am început basic-training. A trebuit să mă adaptez unui stil de viață total opus celui cu care eram obișnuită. Fiecare mișcare ne era controlată și supravegheată 24/7. Am înțeles pe parcurs că datoria ofițerilor și subofițerilor care ne pregăteau era de a ne strivi și călca în picioare personalitatea pentru ca apoi să ne ridice de la pământ și să ne „construiască” drept soldați pregătiți în orice moment de acțiune. A fost o perioadă din viața mea în care am învățat să las orgoliul deoparte și să învăț să lupt pentru a îndeplini o misiune cu o echipă, să avem grijă unii de alții, să fie solidaritate între noi.  Am învățat cum să îmi setez standardele cât mai sus posibil și cum să port cu mândrie uniforma militară.

Alexandra Gugiuman: Celor care și-ar dori să te urmeze, ce sfat le-ai da? Ce ar trebui să știe și să facă?

Cătălina Cărăușu: În momentul în care te înrolezi în armată, jurământul se depune pe viață, chiar dacă semnezi contractul doar pe o perioada de 8 ani, cu posibilitatea de prelungire. Fiecare în parte trebuie să cunoască avantajele și dezavantajele pe care le oferă cariera militară pentru a fi siguri că li se potrivește. Stabilitatea financiară și statutul social sunt principalele motive pentru care tinerii se îndreaptă spre cariera militară. În cazul în care unitatea militară de care aparține soldatul este angajată în misiuni în diferite teatre militare internationale, acesta este nevoit să se deplaseze în una sau mai multe operațiuni. În acest caz, riscurile pot fi destul de mari. Academiile militare oferă învățământ de calitate, superior celor din școlile civile pentru că standardele sunt mai ridicate. Astfel, trebuie să fii motivat și devotat pentru a fi la înălțimea așteptărilor. Armata îți oferă mai mult decât un loc de muncă… îți oferă o profesie!

 

sursa foto: arhivă personală Cătălina Cărăușu

 

 

 

 

 

 

Author