Bucurie nespusă în familia primarului de la Plugari, Paul Mursa. Alina, soția acestuia, a născut astăzi, în ziua în care cei doi împlinesc 20 de ani de la căsătorie, primul copil al cuplului, o fetiță perfect sănătoasă, Sarah Maria. Vădit emoționat, Paul Mursa ne-a declarat că a plâns de fericire, că trăiește sentimente pe care nu și le-ar fi închipuit, dar după care tânjea.
„Dumnezeu a vrut să se întâmple acum, probabil că acum a considerat că suntem pe deplin pregătiți să o primim în viața noastră pe Sarah, un copil tare așteptat și dorit. Vreau să le mulțumesc medicilor care ne-au fost alături în tot acest timp și care au făcut posibil să fim împliniți cu adevărat. Fetița și soția se simt bine, de-abia aștept să le strâng în brațe pe amândouă!”, a spus Paul Mursa.
Pe adresa redacției am primit și o poză cu micuța Sarah, însă dorința părinților a fost să nu fie încă făcută publică. Vă spunem, în schimb, că e un copil tare drăgălaș. De asemenea, Paul Mursa a ținut își arate recunoașterea față de întreg colectivul clinicii Origyn, grație căruia a fost posibil acest miracol.