Că românul are umor și poate face oricând o glumă indiferent de situație, e deja știu, iar faptul că scena politică a fost animată în ultimele zile cu fel și fel de declarații i-a făcut pe unii angajatori să abordeze cu simțul umorului până și campaniile de recrutare a viitorilor angajați, un anunț adresat, în primul rând, funcționarilor publici care ar urma să demisioneze din sistemul public pentru a se angaja în mediul privat. Bănuim că e un anunț făcut pe fondul declarațiilor unor consultanți politici sau chiar lideri politici care au subliniat faptul că în sistemul bugetar ar urma să aibă loc disponibilizări pentru că aparatul de stat e supraaglomerat.
Astfel, pe pagina de Facebook, Fabrica de Ambalaje Exonia are următoarea ofertă de muncă pentru acei bgetari care nu așteaptă să fie dați afară din sistem, ci „iau taurul de coarne” și își dau ei demisia. ***Nu știm dacă e un text preluat sau aparține chiar celor de la Exonia, însă preluăm noi cu ghilimele întregul anunț de angajare „într-o Românie normală”, cum menționează Fabrica de Ambalaje Exonia:
„ANUNȚ DE ANGAJARE într-o Romanie normală:
Angajăm și salariați care acum lucrează la Stat, DAR exclusiv în următoarele condiții:
* Remunerație după performanțe, program de lucru doar ocazional prelungit, inclusiv sâmbăta și sărbători legale.
* Dăm bonuri de masă, de vacanță sau altfel de bonusuri, doar celor care merită.
* Dacă aveți studii superioare finalizate la Universități particulare veți începe de jos, veți trece prin toate departamentele, inclusiv trierea corespondenței.
* Acceptăm să vă angajați mai mulți membri ai familiei, dar condițiile sunt aceleași și nu veți lucra niciodată în același departament. De asemenea, dacă unul din membrii familiei nu performează și nu-și atinge țintele conform fișei postului, toți membri aceleași familii vor fi penalizați.
* Programul începe la ora 8:00, cafeaua se bea la 7:45.
* Programul se termină o dată cu terminarea sarcinilor conform programului și fișei postului. Dacă veți rămâne după program mai mult de două zile pe săptămână, vi se va imputa energia electrică consumată.
* Promovările se fac după competențe, experiență și vechime.
* Salariul se negociază o dată la doi ani doar dacă angajatul a adus beneficii substanțiale companiei.
* Se lucrează și în zilele cu menstruație.
* Nu se pleacă în timpul programului decât cu acordul superiorului direct și numai pentru urgențe. (Luatul copilului de la școală nu este o urgență).
* Concediul se programează în luna ianuarie și se va stabili înlocuitorul din rândul colegilor, înlocuitor care va prelua toate sarcinile celui plecat în concediu.
* Nu veți avea mașină de serviciu decât dacă fișa postului impune acest lucru; pentru navetă există tren, autobuz, mașină personală.
* Folosirea telefonului mobil personal se face doar pentru urgențe (dacă sună cumnata să vă întrebe ceva, nu este o urgență); în pauza de masă folosirea telefonului personal este la liber.
* Laptopul se foloseste exclusiv în interes de serviciu și se înlocuiește doar dacă departamentul IT consideră că este necesar. Site-urile de socializare și porno sunt blocate.
* Demisia fără preaviz mai devreme de un an după terminarea stagiului de pregătire presupune despăgubirea companiei pentru resursele irosite.
* Denigrarea companiei, împărtășirea secretelor companiei, concurarea companiei cât timp sunteți angajați și încă cinci ani după aceea duce la acționarea în în Instanță pentru recuperarea prejudiciilor.
* Zilele de naștere și onomasticile le sărbătorim împreună, dar într-un interval de timp anterior alocat.
* Pierderea unui client din vina exclusivă a angajatului atrage după sine oprirea din salariu a profitului pe care l-ar fi adus clientul respectiv.
* În timpului programului de lucru, în concediu, se răspunde la telefon dacă cineva din cadrul companiei vă sună. De asemenea, răspunsul la eMail-uri este obligatoriu.
* Decența în exprimare, comportament și îmbrăcăminte este sarcină de serviciu.
* Se lucrează doar după proceduri și orice propunere de procedură nouă care aduce beneficii companiei se va lua în calcul. Dacă o procedură propusă de angajat va fi acceptată nu veți primi niciun premiu, procedura va ajută pe dumneavoastră în primul rând.
AVANTAJE
* Depășirea targetului este permisă și se felicită la sfârșitul lunii în fața colectivului.
* Luarea deciziilor profesionale este acceptată și se punctează în mintea șefului.
* Preluarea atribuțiilor colegilor neperformanți vă va face erou printre colegi.
* Punctualitatea și bunul simț vă ajută la promovarea profesională.
* Autoeducarea profesională vă va face mai responsabili și veți înțelege mai bine organizația în cadrul căreia lucrați.
PS: Anunțul este valabil înainte să fiți demiși de la Stat.”
sursa text: https://www.facebook.com/ExoniaHolding/posts/2536618926374336?__tn__=K-R
sursa foto: pinterest.com