Crește numărul antreprenorilor care donează bani pentru ca Spitalul de Boli Infecțioase din Iași să facă față situației dificile prin care trece, aici, la Iași, fiind centru regional de internare pentru pacienții infectați cu Covid-19.

Azi, KOSAROM a anunțat, printr-o postare pe pagina de Facebook, că a donat Spitalului suma de 50 000 lei.

„Este un moment prin care nu putem trece decât având grijă unii de alții. Așa că am încercat să dăm și noi o mână de ajutor Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, către care Kosarom a donat zilele acestea suma de 50.000 lei. Le mulțumim tuturor celor care se implică deja și-i încurajăm pe toți cei care au această posibilitate să o facă. Multă sănătate tuturor!”, a fost mesajul publicat pe Facebook.

 

Și compania SCC Services Romania a făcut public faptul că a donat suma de 5000 de euro pentru CASA SHARE, asociație care a anunțat că a donat 25 000 de euro pentru achiziționarea unui dispozitiv de analiză rapidă a kiturilor de Covid-19 și suma de 5000 de euro Asociației Comunitaris, pentru achiziționarea de echipamentele de protecție și prevenție Covid-19 ce vor fi donate Spitalului.

 

Despre ceilalți donatori din mediul antreprenorial am scris aici: https://insociety.ro/news/uslip-iasi-si-sindi-tour-se-alatura-companiilor-din-iasi-care-au-donat-bani-spitalului-de-boli-infectioase-pentru-achizitionarea-de-materiale-necesare-in-lupta-cu-covid-19/.

Tot astăzi, printr-o postare pe Facebook, Bogdan Tănasă de la Casa Share a anunțat că: „Am plătit 55.000$ pentru aparatul de destare și teste. Trebuie să ajungă în 3-4 zile lucrătoare! 2. Am plătit 8200€ și am alergat ca nebunul prin țară să adun 900 de măști speciale pentru medici și asistente. Le-am dus deja la Spitalul de Boli Infecțioase. NU se găsesc nicăieri la furnizorii autorizați și sunt fff scumpe! 3. Am gasit și ultimele rezerve de dezinfectanți pe la distribuitori și le-am adus la Spital. 4. Căutăm un furnizor serios din China(autorizat UE), de unde să facem o comandă mai mare pentru echipamente medicale de protecție. Pentru cei care au comentat că nu știu ce fac, vă spun: acest dispozitiv este certificat în UE, firma este autorizată în Romania și DA o să crească analizarea testelor cu 300% !! Iar dispozitivul o să poată fi folosit și după ce trece COVID19. Vreau să le mulțumesc: ⁃ Vlad Plăcintă de la Asociația Savează o Inimă ⁃ Centric Iași ⁃ Colect Metal Iași ⁃ Ness Digital ⁃ Catena Iași ⁃ Grapefruit Iași – SCC Service Romania și VOUĂ tuturor celor care ați donat și ne-ați transmis informații! Puteți dona: ➡️ Sms la 8844 cu textul CASA ➡️ prin PayPal: https://paypal.me/casashare ➡️ Revolut: 0757451919”.

 

sursa foto: Google

 

Author