Reprezentanții InBusiness Club, clubul antreprenorilor din Suceava care organizează Bucovina InBusiness, se așteaptă ca la ediția din acest an să vină peste 700 de participanți. Anul trecut, conferința a fost un real succes. Sala a fost plină, s-a făcut networking și s-au luat notițe. Am povestit aici cum a fost atunci. Pe 1 noiembrie, cei prezenți îi vor putea urmări pe Felix Pătrășcanu (CEO Fun Curier), Adrian Dragomir (fondator StartAI) și Adrian Cioroianu. Pe lângă aceștia, pe scenă vor urca și alți invitați.
„Bucovina InBusiness este locul unde inovația, creativitatea și tradiția se întâlnesc pentru a modela antreprenoriatul de mâine. Într-o zi plină de inspirație, vei avea ocazia să te conectezi cu lideri de gândire, antreprenori de succes și pasionați de business”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului Bucovina InBusiness 2.0: Educație antreprenorială la cel mai înalt nivel.
Când are loc evenimentul:
Pe 1 noiembrie, Suceava, locația Jeni Palace, începând cu ora 12.
Cât costă un bilet, ce include și de unde poate fi achiziționat
Până pe 10 octombrie, poți profita de oferta Early Booking și să achiziționezi biletul cu 499 lei. După această dată, costul va fi de 599 lei. În preț este inclusă participarea la sesiunile și prezentările speakerilor, coffee breaks, candy bar, wine bar, cina și accesul la concertul pe care îl va susține Tania Turtureanu. Biletele pot fi achiziționate de aici: https://bucovina.inbusiness.club/checkout/?add-to-cart=544 . Agenda completă a evenimentului o găsiți pe site.
„Bucovina InBusiness Event reprezintă un punct de întâlnire pentru lideri, antreprenori, vizionari și pasionați de afaceri, un loc unde inovația și creativitatea se intersectează cu tradiția. Prin intermediul unor serii de workshop-uri, prezentări și dezbateri, vom explora ultimele tendințe în domeniul afacerilor, ne vom împărtăși experiențele și vom crea noi oportunități pentru colaborare și creștere”.

Cine sunt invitații ediției a II-a a Bucovina InBusiness
- FELIX PĂTRĂȘCANU
Felix Pătrășcanu este membru fondator și managing partner al companiei lider pe piața serviciilor de curierat rapid din România, FAN Courier, înființată alături de frații Adrian și Neculai Mihai, în 1998. Pe lângă funcția de conducere pe care o ocupă în cadrul companiei FAN Courier, Felix Pătrășcanu este și membru în board-ul lărgit de conducere al Romanian Business Leaders, membru în board-ul RePatriot, SuperTeach și Rethink România și coautor al “Ghidului Practic pentru Antreprenori”, prima lucrare colectivă despre antreprenoriat redactată de oameni de afaceri din România.
„Felix Pătrășcanu face parte din prima generație de antreprenori români autentici, vizionari, curajoși dar chibzuiți, dispuși să o ia de la capăt chiar dacă au eșuat prima dată. Datorită viziunii și deschiderii spre inovație ale lui Felix Pătrășcanu, FAN Courier este în prezent unul dintre cei mai mari și mai respectați angajatori români, un contributor important la bugetul general consolidat al României. Felix Pătrășcanu este un lider autentic dar mai presus de toate, un român autentic, cu principii și valori învățate în primii ani de viață petrecuți în satul natal din Vrancea. Pornind de la propria experiență dobândită în cei peste 26 de ani de antreprenoriat, Felix Pătrășcanu a ales să creeze punți între antreprenorii din România și românii care au obținut succesul în străinătate și, mai mult, să educe viitorii antreprenori astfel încât afacerile lor să ia avânt rapid. Managing Partnerul FAN Courier a ales să se pună în slujba interesului public și economic al României, prin implicarea în proiecte ale căror rezultate nu vor înceta să apară. Și-a asumat rolul de model al viitorilor antreprenori pentru că își dorește ca România să-și păstreze în țară valorile și oamenii valoroși.”, se arată pe site-ul InBusiness Club.
- ADRIAN DRAGOMIR
Cu peste un deceniu de expertiză în dezvoltarea afacerilor, consultanță și analiză de date, am o pasiune puternică pentru integrarea inteligenței artificiale (AI) în strategiile de afaceri.
„În calitate de fondator al StartAI, conduc o platformă care sprijină companiile în implementarea AI, oferind resurse educaționale și suport practic. Comunitatea noastră dinamică de peste 2.400 de profesioniști încurajează colaborarea și schimbul de cunoștințe, susținută de instrumente cuprinzătoare în domeniile AI/IT, legal și marketing. Anterior, am fondat Termene, transformând accesul la informațiile de afaceri din România prin soluții complete de date juridice și financiare. Acum conduc o nouă inițiativă axată pe soluții de management bazate pe AI, Sferal.ai, reflectând dedicația mea de a valorifica AI pentru transformarea pozitivă a industriei. În calitate de speaker, ofer perspective practice asupra implementării AI, pledând pentru o aliniere corectă în avansarea tehnologică și promovând un viitor în care AI să conducă progresul și prosperitatea în mod responsabil.”, spune Adrian Dragomir, pentru InBusiness Club.
- ADRIAN CIOROIANU
Adrian Cioroianu este Hunter, Farmer, Negociator, Influencer, Sales Trainer cu experiență în companii ca Orange, Sony Ericsson, Intel Corporation, Zayo Group și G4S. Este antreprenor și a fondat ACKNOWLEDGE și SALES COACHING, companii pentru training și consultanță în vânzări. Din pasiune pentru educație, este și Lead organizer al TEDxFloreasca, primul eveniment TEDx în aer liber din România. A dezvoltat proiectul Sales Magazine – revistă de vânzări. Deține 25 de ani de experiență în vânzări și diferite certificări internațională în acest domeniu, printre care: Miller Heiman, Imparta și Infoteam.
NEMURITOARE DE VÂNZĂRI, APROAPE TOTUL DESPRE MANAGEMENTUL ECHIPEI DE VANZARI, VANZARI 2.0 PUNCT SI DE LA CAPAT și GHIDUL UNUI BUSINESS COACH DE SUCCES, o colecție de experiențe trăite de vânzători cu experiență din diferite industrii, povești reale de vânzări din care pot învăța toți cei care au tangență cu vânzările.
‹‹„Strategia de Vânzări 2025” – o abordare inovatoare și adaptativă care vizează optimizarea proceselor de vânzare în contextul schimbărilor rapide din piață și al evoluției comportamentului consumatorilor. Participanții vor explora cele mai recente tendințe, învățând cum să dezvolte strategii eficiente care să răspundă provocărilor viitoare și să maximizeze oportunitățile de creștere. Strategia de vânzări a unei companii reprezintă un plan esențial care ghidează activitățile de vânzare pentru a atinge obiectivele de afaceri. Aceasta include definirea proceselor, segmentarea pieței și optimizarea relațiilor cu clienții, având ca scop maximizarea veniturilor și îmbunătățirea eficienței operațiunilor.››
Cam asta e viitorul… inteligenta artificiala