Scriitoarea Kerri Maher, prin cartea „Librăreasa din Paris”, reușește să poarte cititorul nu doar în lumea cărților, ci și în viața socială a celor mai mari scriitori ai secolului trecut. De la primele pagini te întrebi dacă într-adevăr au existat toate aceste întâmplări și personaje. Și afli de-abia la final, prin nota autoarei. Zâmbești. Cât timp n-ai lăsat cartea din mână, chiar ai fost acolo…

Vizita la Paris, primii fluturi în stomac și decizia de a deschide o librărie americană, pe care o va numi Shakespeare and Company

Sylvia Beach vine din America. Ajunge la Paris pentru a-și vedea sora, pe Cyprian, actriță în capitala Franței. Nu s-ar fi gândit că o librărie o va face să se îndrăgostească iremediabil de Paris și de… Adrienne, cea cu care Sylvia va forma un cuplu în momentul în care se va reîntoarce în capitala Franței.

Când simte că sentimentele sale nu mai pot fi controlate, Sylvia pleacă să ajute răniții. Vrea să fie cât mai departe de Paris, dar SUA nu îi este opțiune. Caută să ajute pentru a se vindeca pe sine. Când se întoarce în Paris, află că Suzanne, partenera de viață a lui Adrienne, a murit. Sylvia se gândește că ar putea rămâne. În primul rând, pentru Adrienne. Apoi, pentru ea. Și pentru visul de a deschide o librărie americană în inima Parisului. Acest gând nu-i era străin. După ce a văzut atmosfera de la librăria lui Adrienne și Suzanne, și-a zis că vrea să facă același lucru și în America. Numai că într-o Americă tot mai prohibitivă, ar fi fost o decizie mult prea riscantă.

Librăreasa din Paris devine eroină când publică romanul Ulise al lui Joyce, după ce SUA l-a interzis pentru că l-a considerat obscen

Sylvia se integrează cu mare ușurință în cercurile scriitorilor și artiștilor din Paris. Shakespeare and Company devine rapid locul preferat al acestora. Adrienne își păstrează librăria sa, una în limba franceză, iar Sylvia se concentrează pe literatura în limba engleză.

E incredibil cu câtă ușurință reușește autoarea Kerri Maher să ne poarte printre discuțiile dintre James Joyce, Ernest Hemingway, Erza Pound, Gertude Stein, F. Scott Fitzegerald și mulți alții… pare că ar fi fost acolo și ar fi tras cu urechea la tot ce se întâmpla și se discuta. Toți acești autori imenși, în același loc. Doar imaginează-ți…

Preocupată și de subiecte care aveau să schimbe lumea, cum ar fi dreptul la vot, Sylvia Beach vede că SUA îi fac o mare nedreptate lui Joyce atunci când un tribunal american stabilește că romanul este unul obscen și este interzis. Nu-i vine să creadă. Tocmai țara ei îi dă o palmă. Vrea să îndrepte asta și decide că Shakespeare and Company va publica romanul Ulise în întregime, în Franța. Imediat se pune pe treabă. Numai că romanul pare a fi de-a dreptul blestemat. După ce Cyprian renunță să mai transcriere textul, în momentul în care manuscrisul ajunge în mâinile altcuiva, tocmai acele capitole considerate obsecene sunt arse de soțul celei care se angajase să continue treaba începută de Cyprian.

E o situație din care i se pare că nu poate ieși. Și totuși… mai are o șansă: să apeleze la avocatul care l-a apărat pe Joyce și să-i ceară capitolele respective cu titlu de împrumut. E varianta care se dovedește a fi salvatoare, întrucât după mai multe refuzuri și tergiversări, avocatul îi aduce capitolele cu pricina.

Chiar și așa, librăreasa din Paris s-a văzut nevoită să amâne de mai multe ori lansarea romanului Ulise. În primul rând, pentru că James Joyce se mișca destul de greu cu revizuirea unor pasaje. Dacă ar fi rămas în ritmul său, probabil că romanului Ulise i-ar fi trebuit și mai mult timp să vadă lumina tiparului. În schimb, pe 2 februarie 1922, romanul Ulise era lansat în Franța. Comenzile veneau de peste tot din lume, inclusiv din SUA, acolo unde erau suficienți pasionați de lectură care să-și dorească să răsfoiască paginile primului roman interzis pentru obscenitate. Sylvia Beach găsește o soluție și pentru ei și asa ajunge să livreze cartea în mod clandestin.

Antiteza dintre Parisul libertin și New York-ul prohibitiv

Când citim Librăreasa din Paris, având în minte imaginea Americii de azi, e greu să te gândești că acolo unde libertatea e literă de lege s-a putut decide că un roman este obscen și că trebuie clar interzis. Dar s-a întâmplat. În anii din preajma Primului Război Mondial, mulți artiști își găseau locul în Paris. Era mai liber. Comunitățile gay erau cunoscute și acceptate, iar acolo nu exista o lege a prohibiției, așa cum se instalase în SUA. Parisul cucerea nu doar prin ceea ce oferea din punct de vedere istoric și arhitectural, ci mai ales prin atmosferă, mentalitate și oportunități.

Pierderea mamei o face pe Sylvia Beach să-și regândească prioritățile

Relația cu familia este una cât se poate de normală pentru Sylvia Beach. Sunt trei fete la părinți, însă crede despre sine că era poate ultima de la care să existe cine știe ce așteptări. La un moment dat, în carte, există un dialog între Cyprian și Sylvia. Cyprian îi mărturisește că o invidiază, că a reușit să schimbe lumea, să-și urmeze drumul, pe când ea… ea a fost o actriță oarecare, resemnată să conducă un butic împreună cu mama sa și cu cealaltă soră. I-a dmirat curajul Sylviei, dar n-a putut să nu ofteze. Cu toate astea, fiecare telegramă pe care Sylvia Beach o primea din SUA se încheia printr-un „suntem tare mândri de tine!”.

Tatăl era pastor și misionar prin diferite state, iar mama Sylviei Beach adora spiritul boem al Parisului. Și luxul. Iar în momentul în care a fost prinsă furând dintr-un magazin din Paris, Sylvia abia atunci a înțeles că ceva nu e tocmai în regulă. Cu toate astea, era prea ocupată cu Shakespeare and Company, cu relația cu Joyce care începea să scârțâie și cu probleme mai noi care au apărut cu privire la romanul Ulise și tot așa.

Toate acestea au făcut-o pe Sylvia să nu-și dea seama că mama sa are nevoie de ajutor. A înțeles asta în momentul în care a primit un telefon prin care era anunțată că mama sa a fost găsită moartă într-o cameră de hotel. Luase o supradoză de pastile. I-a lăsat o scrisoare de adio doar ei și i-a cerut un ultim favor- acela de a fi înmormântată în Paris, pe lângă Moliere și alte nume celebre.

A fost momentul în care Sylvia a început să-și pună întrebări…

Sylvia se simte aproape trădată de Joyce, ia o decizie pe fondul unui semn de la mama ei și trece prin câteva momente de cumpănă cu Shakespeare and Company, care arată altceva: cât de iubită și prețuită era

Deși i-a fost mereu alături, Joyce simte că poate să devină și mai vândut. Acceptă o ofertă a unei edituri din SUA care vrea să îl publice. E posibil așa ceva după ce un alt tribunal din SUA a desființat hotărârea prin care romanul Ulise era declarat obscen. Sylvia se bucură pentru Joyce, însă simte cum acesta pune presiune pe ea pentru a renunța la orice pretenție financiară care i s-ar cuvenit. La urma urmei, oricât de mult l-ar fi îndrăgit pe Joyce, adevărul era că romanul Ulise a fost publicat datorită ei.

Îi e greu să accepte cum bunul său prieten încearcă să îi forțeze mâna din diferite scrisori și chiar prin indivizi trimiși în acest scop. Toți prietenii Sylviei îi spuneau că are tot dreptul să se țină pe poziții. Doar că, într-o zi, fără să stea pe gânduri, Sylvia a decis să se elibereze de Ulise. A fost momentul în care ea a primit un semn de la mama ei. A considerat că așa trebuie să facă. Vânzările romanului Ulise au explodat în SUA. Spre finalul cărții,

Librăreasa din Paris va fi răsplătită pentru tot și își va confirma încă o dată că James Joyce e așa cum îl știa ea. Acesta îi dăruiește un cec cu o sumă generoasă, în semn de prețuire și recunoștință pentru „primul său editor” și Shakespeare and Company, fără de care nimic n-ar fi fost posibil.

Doar că Joyce nu e singurul care face un gest mare pentru Sylvia… imediat după război, lucrurile nu mai sunt la fel ca înainte. Costurile de a ține pe linia de plutire Shakespeare and Company sunt foarte mari. Sylvia nu știe ce să facă… moment în care toți prietenii îi sar în ajutor. Primește ajutor chiar și de la simpli cititori din străinătate, care n-au uitat că doar datorită ei au putut citi Ulise. Sunt organizate diferite serate la care cei prezenți plătesc bilet, artiștii încep să îi doneze bunuri pe care aceasta să le vândă pentru a face rost de bani. Sylvia Beach, după 20 de ani de Paris, e convină că aici e casa ei: Paris, la Shakespeare and Company. Și uite-așa, Librăreasa din Paris a reușit să ducă povestea mai departe.

Cât e adevăr și cât e imaginație într-o ficțiune istorică

Nota autoarei Kerri Maher explică întocmai acest lucru. Shakespeare and Company a existat. Încă există, chiar la câțiva metri distanță de locația despre care ni se povestește în carte. E o afacere pusă pe picioare de un domn care i-a adus încă un omagiu Sylviei Beach atunci când a decis ca fiica sa să poarte numele Sylvia.

Sylvia Beach a fost o punte de legătură între SUA și Franța. N-a venit la Paris cu gânduri mărețe. Dar a reușit să scrie istorie. Și-a urmat visul. Și-a urmat inima. A avut curaj. Dar a avut și determinare. Toate eforturile sale i-au fost răsplătite cu ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Cea mai înaltă distincție.

Va fi inclusiv victimă a naziștilor. Numai că și-n acel moment i se dovedește că prietenii săi n-au uitat-o. Se va despărți de Adrienne. Primele semne în acest sens le primim chiar din ultimele pagini ale cărții. Doar că ea și Adrienne vor rămâne bune prietene până ce aceasta își va pune capăt zilelor.

Librăreasa din Paris este o carte pe care nu o lași din mâini. Te provoacă. Te face să-ți dorești să treci și pe la Shakespeare and Company atunci când ajungi în Paris. Doar de dragul fiecărui rând citit, construit cu atâta măiestrie de Kerri Maher.