Creștinii ortodocși de rit vechi sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, calendarul iulian sau pe stil vechi fiind decalat cu 13 zile față de calendarul oficial.

Cu mic cu mare, cu toții ne bucurăm de această perioadă din an în care ni se permite cel mai mult să visăm, primim bunătate, cadouri și uneori, spre marea noastră bucurie – zăpadă. Asocierea anotimpului cu Nașterea lui Iisus Hristos ne încarcă cu o stare de bine inexplicabilă, și peste tot auzi colinde…

Colindele sunt expresia cea mai nobilă a sufletului omenesc. Atât colindele cât și doinele se situează pe cea mai înaltă treaptă a creațiilor folclorice

Oamenii își stabilesc ritmurile vieții după evoluția ciclică a anotimpurilor. În primăvară,  Sfântul Gheorghe descuie natura cu cheia lui magică, eliberează forțele naturii pentru ca totul să înfrunzească, să înflorească și să rodească. Toamna, Sfântul Gheorghe predă această cheie Sfântului Dumitru care încuie natura după terminarea muncilor agricole, iar natura va dormi până la viitorul Sfânt Gheorghe. Sfântul Andrei este pragul spiritual de trecere, de la toamnă la iarnă, el fiind și Sfântul protector al nostru, al românilor.

Crăciunul

Pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, cetele de tineri încep pregătirile rituale pentru sărbătorile de Crăciun, pentru obiceiurile care se practica în perioada Crăciunului și a Anului Nou. Încep să pregătească colindele, să pregătească Plugușorul și celelalte manifestări ale teatrului popular, respectiv capra, ursul, cerbul, nunta țărănească etc. De aceea, cetele de tineri care pregătesc aceste obiceiuri, sunt investiți în această perioadă cu anumite puteri magice, iar comportamentul lor trebuie să fie mai apropiat de sacralitate. Ei se adună la casele gospdarilor sau la Căminul Cultural și pregătesc cu dragoste colindele, plugușorul și celelalte manifestări.

Între 24 decembrie și 7 ianuarie, adică din Ajunul Crăciunului și până la Bobotează, se consideră că se deschid cerurile și lumea terestră comunică cu lumea cerească.

În Ajunul Crăciunului vin colindătorii care aduc vestea Nașterii Domnului și să facă din gospodarul pe care îl colindă un erou, fiindcă în general colindele sunt o îmbinare de real și fabulos. Există colinde pentru copii, pentru tineret și colinde pentru vârstnici. De asemenea colindele se împart în alte două categorii: laice și religioase. Cele laice au o tematică variată și provin din timpuri memoriale, cu rădăcini adânci geto-traco-dacice și de aceea conțin elemente creștine considerate uneori păgâne, dar nu în sens peiorativ. Colindele religioase au apărut mai tarziu, în secolul al III-lea și în ele sunt cântate Botezul, Nașterea și patimile lui Iisus Hristos.

Lipsită de subiectivism, cel mai frumos colind ascultat de mine în ultima perioadă este cel cântat de colega noastră, Mihaela.

După Crăciun vine Anul Nou

Plugușorul, pe de altă parte este una dintre cele mai vechi datini ale neamului nostru românesc. El reprezintă ciclul agrar, însă, în timp, ca orice creație folclorică, semnificația capătă adăugiri. Tinerii au considerat că prin intermediul poeziei cântate pot relata povețe, învățături sau pot satiriza perioada în care se află. Vorbeam despre acest ciclu agrar pe care toată lumea îl știe. Primăvara se mergea la câmp și se ara, se pregătește terenul.               

 

 

 

 

 

Pe vremuri, plugul era purtat de patru boi, acesta find un semn de bogăție. Boierii își permiteau să are pământul cu acest car cu patru boi. Oamenii de rând aveau în gospodărie doar doi, astfel încât ei făceau front comun, impropriu spus, cu alți vecini pentru a merge la arat cu 4 boi. Această unire se numea sîmbrie. Pentru a se lăuda cu animalele lor, gospodarii le punea la cap clopoțel și îi mâna cu bice. Tocmai de asta, de Anul Nou, Plugușorul este însoțit de clopote, bice, buhai și fluiere. Fluierul are semnificații vechi, deoarece românii ieșeau pe câmp însoțiți de doine, de jale și de dor.

 

Author