Milioane de turiști din întreaga lume se înghesuie de-a dreptul să atingă statuia din bronz din curtea interioară a Casei celebrei Julieta din opera shakesperiană, „Romeo și Julieta”. După ce citești trista poveste de dragoste la o vârstă relativ fragedă, în adolescență, în anii în care începi să simți primii fiori de îndrăgostit, acțiunea te captivează pe de-a-ntregul.
Am vizitat pentru prima dată celebrul balcon din care tânăra domniță care suspina după al ei iubit, Romeo, în urmă cu peste zece ani. N-am fost adepta romanelor de dragoste, chiar dacă una dintre cărțile mele preferate rămâne „Anna Karenina”, însă mi s-a părut fascinant să văd cum pășeșc pe locurile în care, în urmă cu secole, doi îndrăgostiți decideau să-și ia viața din iubire. Cu rațiunea de azi, mi s-ar părea o inepție, o decizie de neconceput, însă la vârsta adolescenței, acest sacrificiu devine, poate, dovadă supremă de iubire. Dar nu mi-am propus să analizez psihologic firul epic al poveștii, ci să vorbesc despre Casa di Giulietta.
*pereții laterali de la intrarea în curtea interioară a casei
De cum intri pe culoarul îngust de doar câțiva mp care te conduce în curtea interioară, relativ mică și aceasta, te ademenesc mesajele scrijelite cu fel și fel de pixuri sau carioci pe pereții laterali. Pesemne că îndrăgostiții care ajung acolo își lasă felurite mesaje prin care își exprimă dragostea în văzut unei lumi întregi. N-ai să vezi mesaje de genul „Maricica love Ion”, sau cine știe… cert e că sunt niște pereți deveniți negri de la atâtea scrieri. Da, mi s-au părut mizerabili prima dată, însă acum mi se par o joacă de oameni mari, care încă mai cred că un mesaj lăsat pe un perete va face ca iubirea să le fie călăuză în eter… Să vă fac o mică mărturisire? Pentru mine nu a fost, chiar dacă una dintre frumoasele povești de dragoste trăite a început fix sub acel balcon. N-a fost să fie până la urmă, dar nu se știe niciodată…
Revenind… înaintez în curtea interioară unde iarăși îți poți lăsa iubirea scrisă pe un lacăt prins de un grilaj, ca martor al sentimentelor, sau, acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, în brad, globurile și ghirlandele sunt înlocuite de bilețele de dragoste sau inimă rănită, agățate cu speranță în crengile extrem de încăpătoare și deloc deranjate de încărcătura pe care trebuie să o ducă săptămâni bune.
Dacă într-o perioadă normală a anului nu vezi mai mult de maxim 50-70 de persoane în curtea interioară, aflați că pe 1 ianuarie 2019, cred că în jur de 200 de persoane se înghesuiau s-atingă sânul dezgolit al statuii din bronz a Julietei, în speranța că norocul în iubire le va surâde fix din momentul în care și-au imortalizat atingerea în cel puțin cinci fotografii. Cred că e pentru prima dată când am zis să fiu și eu în rând cu lumea și să am și o astfel de amintire, iar după vreo 15 minute de îmbrânceli cu un grup de chinezi parcă nesătuli de fotografii, am reușit! :))) Statuia e opera lui Nereo Constantini și datează din 1972.
În lateralul statuii e intrarea în Casa Julietei, în care vizitatorii pot admira numeroase obiecte de artă existente în cele nouă încăperi ale locuinței amenajate după moda vremii din care datează.
Cât despre celebrul balcon din care se presupune că domnița Julieta tânjea după al ei Romeo, sursele spun că acesta ar fi fost, de fapt, adăugat în 1928, la aproape șapte secole distanță de anii din care datează reședința familiei dal Cappello. E mic, dar încăpător pentru turiștii care vor să-și facă fotografii sau pur și simplu să admire de la înălțime forfota din curtea interioară. Pleci cu gândul că te-ai transpus, măcar preț de câteva minute, în povestea lui William Shakespeare, și poate cu o sumedenie de întrebări în minte. Dar cu gândul că vei reveni măcar de dragul legendei…
Cât despre Verona, ca oraș, captivează prin fiecare părticică. Are atâta istorie de artătat încât ai nevoie de câteva zile pentru a o descoperi la pas. Am scris un astfel de articole, îl găsiți aici.
PS: Ah, și să nu uit, nu știu cum se face, însă ornamentele de iarnă nu m-au impresionat. Bine, pe lângă faptul că sunt cam aceleași în fiecare an. Românii își dau mai mult interes, sincer. Nu-i vorba de fudulie, e chestiune de vibrație, spirit. Și suntem și mai pretențioși. N-am observat decât câteva globuri mari, din luminițe, care atârnau de-a lungul și deasupra celebrei Via Mazzini, aleea cu magazine din centrul istoric al Veronei. Și eterna stea albă de lângă Arena.
*bradul împodobit cu bilețele de dragoste
*forfota de pe via Mazzini și „luminițele” de sărbători
5 comentarii