În week-end-ul ce tocmai a trecut, copiii  grădiniței Excellence au bucurat inimile părinților, bunicilor și tuturor invitaților la spectacolul pregătit cu mare dorință, plăcere și entuziasm, îndrumați fiind de către cadrele didactice de la grupă, în sala mare din Ateneu. Nu cunoaștem bucurie mai mare decât atunci când suntem în mijlocul copiilor! Fiecare dintre noi avem o vârstă, dar sufletul și preocupările noastre au legătură cu ceea ce numim noi  „copilărie”. Părinții dau aripi copiilor, educatorii îi învață să zboare. Calea cea mai potrivită este chiar ea, iubirea, cea care mângâie inimi deoarece copiii colorează viața și ei nu trebuie decât să își poarte surâsul fermecător oricând și pretutindeni.

Dimitria, o gingașă balerină, ne-a arătat lumea ei pe poante. Emoție, frumusețe, eleganță, ambiția și dorința de a fi cel mai bun… cam asta ne-a arătat în câteva minute fetița de numai 5 ani. Clovnii de grupă mijlocie ne-au furat în lumea lor și ne-au insuflat frumosul spre viață, carte, muzică, dans. Dansul este limbajul universal al prieteniei. Baletul, valsul, samba, rumba, toate formele de dans exprimă forță, dar și gingășie, muncă și distracție. Energia și talentul educatoarelor a fost dăruit cu multă dragoste ștrumfilor care au încântat privirile cu un dans uimitor-Andalouse. Un spectacol plin de surprize, cam așa s-ar traduce tot ceea ce au pus în scenă și au simțit copiii care au absolvit grădinița acum, la finalul acestui an școlar. Amintiri de grădiniță împreună, amintiri create, prietenii formate.

„O lume minunată ați găsit aici, copii, și fiecare dintre voi v-ați pus amprenta personală cu ce aveți voi mai bun și mai frumos. Grădinița Excellence este mândră că i-ați deschis poarta zilnic, că ați învățat lucruri frumoase și utile pentru voi, viitori școlari. Pentru voi, copii, care zburați acum, emoționați, cu flori în mână, așteptând să vă întâmpinați învățătorul cu emoție și curiozitate, să nu uitați că ați sădit în noi atât de multe sentimente frumoase pe parcursul acestor ani”, transmite echipa educațională. Cântecul prieteniei și un dans personalizat au arătat că prietenia pură există și dincolo de acest prag, despărțirea de colegi.

Ce se vede? O floare printre flori. Ce se aude? Un glas stălucitor. Cine se mișcă pe ritmuri de samba pe scenă? O floare ce a crescut și s-a înălțat sub ochii noștri, Viviana care a încântat inimile părinților cât și auzul tuturor celorlalți invitați cu  cântecul Samba florilor.

„Vine vacanța! Ah, ce bine e! Astăzi chiar sunt fericit, m-am trezit din somn zâmbind. Vine vacanța și e bucurie până la cer, mi-aș dori să sar. Este ziua în care cu toții am mai crescut un an și am primit vacanța în dar, dar nu înainte de a invita pe cei ce ne privesc să închidă ochii pentru câteva secunde și să vă transpuneți în timpul copilăriei voastre. Ne aducem aminte împreună de jocurile cu fetițele cu ața, de jocul flori, fete și băieți, de rațele și vânătorii, de emisiunile de duminică de pe TVR 1 și de filmele copilăriei? Haideți să intrăm acum în lumea copilăriei voastre din nou cu personajele din musicalul atât de îndrăgit de toți- Veronica!”, spun copiii grupei mari. Atunci am realizat că renunțarea la spectacole sau tratarea lor superificială înseamnă sărăcirea vieții sufletești a copiilor.

„O nouă poveste se va scrie. Copii, v-ați înălțat sub ochii noștri și ați trecut la un alt nivel. O parte dintre voi sunteți absolvenți de grădiniță. Dragă copile, mai ții minte când colorai cu creta un soare și o casă? Mai ții minte cum fugeai de personaje imaginare pe afară? Dragă copile, tu, cu părul ciufulir, mai ții minte când îmi ascultai poveștile? Copile drag, am venit să îți spunem că ai aripi, e timpul să zbori, să își scrii povestea mai departe. Vrem să crești liber, frumos și responsabil. E TIMPUL! Drum bun spre școală! Învață, experimentează, desăvârșește-te ca om, fii puternic și neînfricat, ai încredere în tine și în forțele tale. Arată-le ce ai mai frumos și mai bun și VEI REUȘI!”, transmite cu emoții în glas echipa grădiniței Excellence.

Încrederea, sprijinul, prietenia părinților ne determină să fim cei mai buni și să ridicăm educația la rang de artă!

 

Author