Într-o zi de mai, dedicată frumuseții, le-am făcut femeilor din Chișinău invitația nu doar de a afla tainele make-up-ului, ci și de a se distra în cadrul unui eveniment gândit ca un workshop, o pastilă de curs atât pentru cele fără experiență, cât și pentru cele inițiate deja în arta machiajului. Am avut și un invitat special, actorul Emilian Crețu/Dora Show, care ne-a încântat cu ce știe el mai bine să făcă- cu buna dispoziție.
În cei câțiva ani de când merg la Chișinău am avut zeci de eleve la cursul de machiaj profesional și întotdeauna am avut o reală plăcere să constat dorința femeilor de a fi mai frumoase, iar a celor care „dăruiesc” frumusețe să fie și mai bine informate. Evenimentul era programat pentru ora 11,30 . La ora 9.00 eram deja la locația evenimentului, hotel Flowers, o gazdă mai mult decât primitoare. Ador florile… mă duc cu gândul la dragoste și frumusețe. Așa că am ajuns cu un buchet mare de flori, grăbită să decorez sala pentru eveniment dupa gustul meu. Și cum, de obicei, ziua începe cu o cafea, așa am procedat și noi: am servit cafeaua împreună cu participantele, debutând cu o primă serie de discuții și cunoștințe.
Alături mi-a fost brandul Melkior Professional Moldova, care a venit pregătit cu cadouri pentru tombola ce urma să aibă loc spre finalul evenimentului. Reprezentante ale acestui brand au fost două femei tinere și frumoase cu care mi-a facut o reală plăcere să schimb impresii despre piața de beauty din Romania vs. Moldova. Sigur că pentru a putea face măcar o demonstrație era necesar un model. Vă închipuiți că nu a fost deloc dificil să gasesc și… am găsit o domnișoară brunetă, tânără și frumoasă. Am fost plăcut surprinsă să constat că tinere mame au venit cu proprii copii, în condițiile în care știm (măcar cele care au deja copii) că nu e chiar comod să mergi la un eveniment de interes pentru tine și să fie necesar să acorzi atenție și micului prunc.
Well, mi-am dorit foarte tare să fie alături de mine actorul Emilian Crețu, un tip extrem de simpatic, pasionat, profesionist. L-am întâlnit la un eveniment în Chișinău și chiar atunci mi s-a conturat un eveniment organizat de mine, cu el invitat. De ce? Pentru că îmi doream o întâlnire despre beauty, machiaj… o altfel de întâlnire. Și așa a și fost.
Și pentru că trebuia să pun în aplicare ce mi-am propus, am pornit la lucru. Am uitat de oră, de timp alocat și m-am „desfășurat”. Machiajul propus a fost un machiaj de seară. Am prezentat pașii unei demachieri corecte, bazele de machiaj, ordinea aplicării produselor și, nu în ultimul rând, tehnici de machiaj. Tehnica aleasă a fost în texturi cremoase waterproof. Și asta pentru că este vară și pentru că poate fi comod oricui să-și cumpere un produs cremos waterproof, un pigment și ar fi, oarecum, gata. Cum le aplicăm și care este secretul unui machiaj corect, frumos, rezistent am dezvăluit pe parcursul celor 3 ore. Unul dintre subiectele de interes asupra căruia m-am oprit puțin mai mult a fost trasarea liniei de eyeliner. Am observat, în timp, că mai toată lumea „suferă” la acest capitol. Au fost întrebări la care m-am bucurat să răspund plăcut impresionată de interesul celor care urmăresc detaliile. A venit și momentul tombolei, s-au extras câștigătoarele, ne-am îmbrățișat, mi-au „furat” promisiunea ca voi reveni și… Ce a urmat? Selfie și iar selfie, fotografii, îmbrățișări, șampanie, prăjituri și muuultă bucurie din partea mea pentru că am făcut ceea ce îmi place, am cunoscut oameni frumoși, pozitivi și pentru că am avut zâmbetul pe buze, ba chiar destule momente în care am râs cu poftă la intervențiile lui Emilian. Vă recomand să exersați și voi: faceți ceea ce vă place și distrați-vă!