Cât este de vinovat destinul pentru singurătate

Cât este de vinovat destinul pentru singurătate

– Și, totuși, dacă destinul tău este să fii singur?, m-a întrebat…

articol de Cristina H.B.Docan

expert în consiliere și practician EFT, autor Călătoria fericirii

                  Am respirat fără grăbire. Pe neașteptate, prin fața ochilor minții mi-au trecut cele două femei în toată firea, pe care le cunosc din vedere, din cartier, încă de când eram toate adolescente. Asta înseamnă că au și ele jumătate de secol de viață de-acum… În luna mai a fiecărui an, amândouă ies foarte tare în evidență pe stradă pentru că, la vremea la care noi, ceilalți, abia îndrăznim să ne lăsăm cojoacele acasă, ele deja etalează un bronz ca de tropice sau de Ecuator! Pentru motivul acesta le și știu. Și ce întâmplare: amândouă în același cartier, amândouă la fel de îndrăgostite de soare și amândouă singure dintotdeauna… Și este drept că-mi amintesc de ele exact când prietena mea mă întreabă dacă nu cumva un destin implacabil este „vinovatul” pentru genul acesta de singurătate fără sfârșit. Dar asta nu înseamnă că nu-mi mai vine să o iau la bani mărunți: tocmai ea să mă întrebe așa ceva?!? Unde a dispărut cunoașterea pe care i-o împărtășesc de atâția ani? Dar am inspirat și am expirat fără grăbire și m-am calmat: „Am să te iert. E vechi păcatul. Și nu ești prima vinovată.”.

Nu voi fi cunoscând cum stau lucrurile la nivel de planetă, dar eșantionul reprezentativ la care am acces este generos presărat cu ființe inteligente și deschise la cunoaștere, care au înțeles perfect că suntem co-creatori, că viitorul ni-l scriem noi, dar care, cumva, au ratat să înțeleagă până la capăt și că prezentul este tot un viitor, creat tot de ele, cândva! Altfel spus, cauzele singurătății li se datorează. Și de vreme ce toate cauzele sunt la ele, schimbarea statutului stă în mâinile lor!

Împinsă de curiozități profesionale, într-o după- amiază am participat la o prezentare susținută de un astrolog pe care îl respect, cu privire la iubirea care este (sau nu) scrisă în stele. Presupun că mulți dintre cei din sală veniseră să afle răspunsul la aceeași întrebare formulată de prietena mea. De aceea, mi-aș fi dorit ca mesajul specialistului să fi fost mult mai clar decât a fost… „Singurătate, haine grele…”, constată o vorbă din popor. De aceea, mi-aș fi dorit atât de mult ca zecile de persoane prezente acolo să primească deslușirea necesară pentru ca, mai apoi, să aibă șansa de a lua în calcul măsurile de corecție a situației indezirabile în care se găsesc… Dar pentru că asta nu s-a întâmplat, cel mai probabil, unele au plecat exact așa cum au venit- și anume, cu bănuiala că, de vreme ce nu a apărut și nu apare Acel sau Acea Cineva, destinul lor, scris poate și-n stele, este să fie singure. Cu bănuiala sau, și mai rău, poate chiar cu convingerea aceasta, care riscă a conduce la resemnare și abandon. Așa că participarea mea la respectivul eveniment m-a motivat o dată în plus pentru rândurile de față.

Dragi oameni inteligenți, sensibili, frumoși și totuși singuri de prea multă vreme, haideți să clarificăm:

Da, este posibil ca în destinul unei persoane să stea scrisă singurătatea. Dar nu pentru totdeauna!

Pentru rațiuni pe care, la o adică, le-am putea și identifica, unora dintre noi li s-a rezervat, în plan divin, experiența singurătății. Sau și-au rezervat-o singuri, înainte de întrupare – depinde cum înțelege fiecare lucrurile acestea. Subliniez, fiind esențial în înțelegere: ne poate fi rezervată o experiență a singurătății și nu un destin! Drept urmare, o perioadă din viață – de regulă, mai lungă decât a altora – asta este ceea ce experimentăm: fie singurătatea deplină; fie singurătatea în doi; fie mai multe relații lipsite de semnificații prea mari, care ne lasă tot singuri… Dar vine o vreme când întreaga paletă de trăiri interioare specifice experienței singurătății ajunge să fie deja testată, când setul de transformări interioare generate de aceste trăiri este deja realizat – și atunci experiența singurătății poate fi încheiată! Acela este momentul în care în scena vieții își face intrarea Omul cu Cheia.

*sursa foto: inc.com

                 Einstein spunea: „Nu poți rezolva o problemă de la nivelul de conștiință care a generat-o.” Și nu este doar cazul singurătății! În toate stările de lucruri indezirabile, cel mai probabil că, pentru soluționare, va fi necesar să ascensionăm către un nou „punct de belvedere”, care să ne ofere o perspectivă proaspătă, modificată sau doar extinsă, asupra vechilor probleme. Ce am numit a fi „Omul cu Cheia” este acea sau acele persoane (în carne și oase ori care ne vorbesc prin intermediul informațiilor pe care le-au răspândit) care dețin plusul de cunoaștere necesar ascensiunii noastre. Sunt cei care ne vor lămuri cauzele, ne vor indica soluțiile și ne vor explica în ce fel se aplică ele. Iar mai departe, pentru remedierea propriu-zisă, de la caz la caz fie ne vom putea „repara” singuri, fie vom avea nevoie de ajutorul unor specialiști.

Există șapte niveluri fundamentale la care ne putem autosabota în atragerea iubirii. Și sunt fericită să vă anunț că nu voi încheia articolul de astăzi până nu vi-l dezvăluiesc pe cel mai nociv dintre toate! Dar, înainte de asta, permiteți-mi să vă împărtășesc cum procedează foarte mulți dintre cei cărora li s-a deschis deja ușa respectivei cunoașteri…

…și anume, ca într-o anecdotă: se spune că un om foarte credincios s-a trezit, într-o zi, cu casa inundată. „Nu-i nimic”, și-a spus acesta, „nu-mi este frică, Dumnezeu mă va salva!” Nivelul apei a continuat să crească şi, la un moment dat, s-a apropiat de casa acestuia o barcă pneumatică. „Urcă!”, l-au îndemnat ocupanții. „Vă mulțumesc, dar nu! Pe mine Dumnezeu mă va salva!” Mai târziu, o șalupă s-a apropiat de casa omului.„Urcă!”, i-au spus ocupanții. „Nu”, a spus și de această dată, „eu am încredere că pe mine Dumnezeu mă va salva!” În cele din urmă, apele i-au cuprins casa și omul a murit înecat. Ajuns în Rai, l-a întrebat pe Dumnezeu: „Doamne, am avut încredere în tine, de ce m-ai lăsat?” „Dar nu te-am lăsat! Bărcuța pneumatică, șalupa… Cine crezi că ți le-a trimis?”

 

Ați observat și voi același lucru – la ceilalți sau, poate, chiar la voi? Că, chiar și după apariția Omului cu Cheia, mulți dintre noi continuăm să așteptăm ca Dumnezeu să ne salveze personal? Nu-i glumă, fenomenul chiar se înregistrează, motiv pentru care este important să notăm că, din momentul conștientizării cauzelor și indicării soluțiilor, singurătatea nu mai este opera destinului, ci a devenit opțiune personală.

La vederea pisicuțelor mele jumulind frunzele unor gladiole, o (altă) prietenă m-a atenționat, înfricoșată: să nu las pisicile să mănânce vreo plantă! Să strâng tot, să mut tot, să le păzesc cât pot! Din dialogul nostru ulterior am înțeles de unde i s-a tras reacția, poate exagerată: s-a întâmplat, cândva, să-i moară o pisicuță – se pare că de la o plantă ingerată. Iar întâmplarea aceasta zugrăvește cum nu se poate mai elocvent un anumit mecanism psihic uman, determinant pentru crearea experiențelor noastre de viață! Prietena mea în acești termeni s-a și exprimat: s-a fript cu ciorba și acum suflă și-n iaurt. Și exact așa procedăm și noi, cel mai adesea inconștient, atunci când prelungim singurătatea: ne-am fript cumva, cândva, cu iubirea, iar acum – grație rolului de gardian pe care îl joacă, pentru noi, etajul subconștientului minții -, nu ne mai dăm voie să iubim, pentru a impiedica repetarea durerii suferite atunci!

Și dacă, în cazurile în care am fost respinși, înșelați, părăsiți… anterior, este clar de unde poate proveni o asemenea frică, este esențial de știut că nu este nevoie să ne fi „fript” neapărat „cu ciorba noastră” pentru ca acest mecanism de autoprotecție să se fi activat! Dacă părinții noștri sau chiar alte persoane, mai îndepărtate, au făcut-o, dar pe noi experiența lor ne-a găsit receptivi și ne-a impresionat, consecința este exact aceeași. În concluzie, suntem singuri pentru că trăim într-o bulă de autoprotecție, activată de propriul subconștient și pentru că respingem mereu iubirea pentru a ne proteja de suferința pe care aceasta ar putea-o genera!

Așa stând lucrurile, pe lângă concluzie, astăzi voi adresa și o întrebare directă: ființă minunată, tu, personal, ești capabilă să-ți identifici acele frici? Și, dacă da, ești capabilă să te descătușezi singură din prizonieratul lor sau vei avea nevoie de un specialist?

Cristina H.B.Docan
consilier, formator, practician EFT și Matrix Reimprinting
facilitator sănătate mintală