Anii trec și mai cu seamă, după 35-40 de ani, apar întrebări de genul- „ce creme să aplic pentru a păstra cât mai mult tenul tânăr?” , „să fac operație estetică sau mai bine nu?”, „ce produse de machiaj să folosesc?’’, „mai pot folosi glitere, pigmenți, gene false?”. Și lista de întrebări cu siguranță poate continua… Admir femeile care arată foarte bine și nu-și trădează vârsta, femeile care știu ce înseamnă machiajul natural, dar, în egală măsură, admir și machiajele îndrăznețe, de bun gust ale femeilor care au trecut de 40, 50, 60 de ani.
Un icon în lumea fashion și o femeie pe care o ador, chiar dacă nu mai este printre noi, este Franca Sozzani, femeia care a fost în poziția de redactor-șef Vogue Italia vreme de 28 de ani și care a revoluționat imaginea revistei de beauty în lume. Cum să v-o descriu? Cel mai bine a făcut-o un apropiat de al său, Bernard Henri Levy care declara că „pentru mine, femeile și bărbații sunt personaje dintr-un tablou sau roman. Franca Sozzani e un personaj dintr-un tablou de Botticelli, dar și parte dintr-un roman de Stendhal. În parte este Botticelli, în parte Stendhal, nu e rău.’’. Așa gândesc că suntem și noi, restul femeilor. Personaje din opere de artă sau romane. Important este să ne păstrăm feminitatea, personalitatea, iar dacă toate acestea sunt completate de un soi de egoism legat de pielea noastră, ar fi grozav.
*Franca Sozzani
Dar să trecem la lucruri mult mai concrete. Cu siguranță, pielea se reface mai greu la 40- 50 de ani decât la 20-30 de ani. Vindecarea anumitor răni se produce mai lent, razele soarelui afecteaza mult mai profund și contribuie la intensificarea ridurilor atât din zona ochilor, cât și a frunții. Până aici, totul normal pentru că nu ne putem lupta cu timpul, în schimb, îl putem păcăli. Vă amintesc câteva produse pe care e posibil să le folosiți deja. Dacă nu, vă invit să le căutați în magazinele de beauty sau să mă căutați pe mine și găsim soluții, recomandări.
- Gelul, demachiantul de curățare
Acesta este un produs care nu trebuie să vă lipsească din trusa de îngrijire și ce este mai important, să vă formați un ritual strict de curățare dimineața și seara. Niciodată nu săriți peste această etapă. În plus, trebuie să vă asigurați că o faceți și bine. Folosiți dischete demachiante până când ultima dischetă folosită este curată, nu mai sunt semne de murdărie.
- Un ser hidratant, antioxidant
În general, aceste seruri au texturi extrem de fine, fluide, lejere, care pot conține și vitaminele E, A, C, lecitina, acid linoleic sau alte vitamine, inclusiv extracte din diverse plante extrem de benefice pielii.
- O cremă hidratantă
- O cremă cu factor de protecție
Și vin în completare produsele pentru machiaj:
Fondul de ten
În privința produselor pentru machiaj, folosiți fond de ten anti-aging iluminator, fluid, care să vină cu un plus de fermitate și să nu încarce porii. La fel de importantă este cantitatea de produs pe care o aplicați. Există produse care au capacitate mare de acoperire și, în același timp, arată foarte bine pe piele. Nu cred că este necesar să încărcați tenul cu mult produs pentru că veți arăta ca un personaj din desene animate.
Anticearcăn
Ochii, după o anumită vârsta și mai ales dacă aveți un job care vă solicită mult la calculator, obosesc mai ușor. Apelați la un anticearcăn cu textură ușoară, fină, eventual cu tentă gălbuie, fluidă pentru că nu doriți să încărcați și mai mult zona ochilor.
Fardurile pentru pleoape
Dacă tot discutăm despre zona ochilor, vă recomand fardurile pentru pleoape deschise, luminoase, calde, gen vanilie, capuccino, piersică, auriu, poate chiar nuanțe de maro deschis. Puteți apela și la un creion colorat waterproof în loc de fard, pe care îl puteți aplica la baza genelor superioare, estompați spre pleoapa fixă și gata. În ceea ce privește textura fardurilor este indicat să evitați fardurile sidefate pentru că vor evidenția și mai mult ridurile. Dacă aveți ochii căprui, tonurile de maro, kaki, auriu sunt minunate, iar dacă aveți ochii albaștri sau verzi puteți apela la cărămiziu, lila.
Pudra
Pudra este un produs puțin înțeles de multe din femeile pe care le-am întâlnit.
Trebuie însă folosită, cu măsură, ce-i drept, scopul său este de a fixa, matifia și de a da rezistență fondului de ten, bazei de machiaj. Important este să evitați pudra în jurul ochilor pentru că există riscul să scoateți și mai mult în evidență ridurile. Altfel, chiar vă susțin să folosiți o pudră translucidă, ușoară.
Blush
Nu uitați de blush-ul care poate fi cât mai natural, bej sau roz pal. Depinde foarte mult de pigmentul pielii și de cât sunteți de bronzate. În general, culorile tari accentuează imperfecțiunile. Deci, mizați pe culori cât mai naturale.
Rujul
În privința buzelor, știm că odată cu trecerea timpului e posibil să apară riduri și în această zonă așa încât evitați culorile închise, puternice. Vor evidenția ridurile din zona gurii și sunt convinsă că nu vă doriți acest lucru. Ideale ar fi rujurile de tip gloss care pot avea diverse nuanțe.
Așadar, doamnelor, dacă vă doriți tinerețe fără bătrânețe, căutați să respectați câte ceva din ce v-am împărtășit azi… pe teremen lung, cu siguranță veți observa cât de bine vă prinde vârsta, indiferent care ar fi aceea.
https://www.facebook.com/LauraMakeupStudio/
sursa foto: pinterest.com