Dubioși sunt peste tot în lume și da, oriunde te simți în nesiguranță. Roma, octombrie, anul trecut. Probabil dacă n-am fi găsit o soluție, aș fi rămas cu un gust tare amar și n-aș mai revenit într-un oraș atât de vibrant, fascinant și ofertant precum Roma.
Cazare rezervată pe booking, scria hotel 3 stele, o cameră curată. Cam pe kitsch, dar în afară, hotelurile nu-s cu atâtea pretenții ca la noi. Am stat în Franța la 4 stele și în România n-ar fi avut nici 3. Dar în fine.
Ajungem la Roma. Eu, sor-mea și o prietenă de-a ei. Veneam de la Verona, cu trenul. Facem dreapta când ieșim din gară și ne învârtim pe două străzi și dăm de acel hotel. Doamna, revoltată, că iar am ajuns greșit, că îs niște unii mai încolo, dar au pus adresa de la ei. Deci, nu eram doar noi. Înainte au mai mers după fentă și alții.
Sunăm, vine un indian-pakistanez, habar nu am. Nu vorbea italiană. Doar engleză. Mi s-a părut un pic absurd, dar trecem peste.
„Știți, avem o problemă: nu merge toaleta”. Wtf? Și noi ce facem? „Eh, dar avem un alt apartament în altă clădire, dacă vreți să îl vedeți!”.
Ce era să facem? Ne-am dus. Am trecut printre niște dubioși tot de pe la ei de prin India cred, spunând Tatăl Nostru în gând. Trei femei trecute bine de 20 de ani, nimic ostentativ. Privirile parcă spuneau „oh, prospături, noutăți”.
Ne pune să urcăm. Moni spune „eu stau jos, dacă nu coborâți în 5 minute, urc sau sun!”. Intrăm într-o clădire cu lift din ăla cum vezi în filme, descoperit. Eu și sor-mea mergem pe scări, uitându-ne mereu în spate.
Ajungem. Ne arată o bodegă. Măi, nici 2 pe 2 nu avea camera aia. În cămin se stă mai bine. Sigur, decorul ca pe booking, dar realitatea a fost…
Și începe show-ul. Refuzăm cazarea. Omul zice „ok, fine, you don’t have to pay nothing, free cancelation”. Stai așa, bre, dovada… „păi nu prea se poate”, ne spune, dar el tot insistat cu ok.
Eu mă enervez și zic că nu se poate, avem nevoie de o dovadă că nu se iau banii din cont. În caz contrar, anunțăm poliția.
Coborâm, ăsta începe să dea niște telefoane, în limba lui. Noi ne simțeam țintuite în tot acest timp de niște priviri dubioase tare.
Închide telefonul și ne ducem în clădirea inițială. Același aspect al liftului, peisajul tot așa trist. Moni, tot jos. Noi, adică eu și sor-mea, vitezele, urcăm.
Pe ușă scria că e închis de garda financiară. Fain. E clar. Doamne, tefere să plecăm. Camera aia pe post de birou era și ea ca în poze. Doar că avea și un calculator. Face ăla niște manevre pe acolo, dă card invalid, mai sună pe cineva în limba lui. Până la urmă plecăm.
Dar cu scandal. Și cu dezgust. Și cu teamă. Și cu gândul că dacă asta-i Roma, eu nu mai vreau să o văd. Începem să căutăm cazare. Full la toate hotelurile.
Fac o paranteză și spun că eu niciodată nu aleg alte cazări decât hotelul. Mi se pare cel mai sigur. Adică o unitate care există, unde știi că n-ajungi nu știu unde. Nu mai contează ca de data asta ne-am luat țeapă și am ajuns probabil în mijlocul unei găști care cine știe pe câți alții au păcălit. Că în cazul nostru, în cel mai rău caz, aveam tren spre Verona. Dar când vii de nu știu unde, ce faci? Cred că așa le-a și mers. Între timp, nu mai sunt pe booking, slavă Domnului.
Și căutam noi cazare și peste tot spuneam pățania. Și dăm peste un recepționer extraordinar de amabil care abia el ne-a explicat ce trebuie să facem pentru a nu ni se lua banii din cont. Că vrăjeala cu card invalid e doar o vrăjeală și când pe card vor fi bani, îi va lua (acesta fiind un card folosit numai pt cumpărături online, pe care se pun bani doar la nevoie).
Și începe alt scandal cu booking și ăia. Ăia neagă. Cică să dăm poze. Fix poze am avut timp și gând să facem, noi nu știam cum să o ștergem mai repede.
Până la urmă, rezolvă booking, rezervarea este anulată. Ăia rămân cu buza umflată.
Ne cazam la hotel Terra (parcă), adică acolo unde ne-a ajutat recepționerul. Și așa a început excursia în Roma. Până la urmă, happy end. Dar dacă nu se rezolva, la cum a început, eu nu mai călcam vreodată acolo.
Am scris mult, știu. Dar voiam să zic că țepari și dubioși sunt peste tot. Și da, când ești femeie, oricum ești de două ori mai temătoare.
Mi-am amintit întâmplarea cu Roma acum, când toată țara vuiește de noua piesă Macarena, care nu e altceva decât un mare semnal de alarmă pentru povești și situații vechi, dar cumva ascunse de „gura lumii”.
Trăim într-o țară în care inclusiv alte femei arată cu degetul spre altele și le numesc în diferite moduri. Nu e ok. Să recunoaștem, toți am făcut asta și am pus etichete fără rost din prostie și fără argumente. Numai că frumos e să îți dai seama că ai greșit și să nu mai faci. Asta înseamnă evoluție și înțelepciune.
Noroc de o piesă că au prins curaj femeile să vorbească și public. Dragilor, nu e nicio rușine să mărturisești. Din contră, e act de curaj. E curaj să spui cu voce tare ceva ce ai ținut în tine ani. Da, e dezgustător să nu fii crezută, să fii etichetată etc… dar trebuie ca schimbarea să înceapă de undeva.
Am citit niște mărturisiri în aceste două zile de m-am cutremurat… citind toate alea, chiar mulțumesc Domnului pentru că am fost ferită. Trăim într-o lume tot mai ciudată. E doar impresia că suntem mai în siguranță.
Nu, nu suntem. Din păcate…
sursa foto: freepick.com
