Ar fi putut să-i dea o nuanță frumoasă. N-a dorit. La urma urmei, e povestea lui. Cu bune, cu rele. Will Smith spune din primele pagini ale cărții că a fost un laș. A fost un laș atunci când și-a văzut mama bătută de tatăl său și n-a făcut nimic. A fost un laș când a văzut cum o fată a intrat în casa celui despre care se spunea că e pedofil și iar n-a făcut nimic. A fost un laș în multe situații în care ar fi putut face ceva și s-a abținut. Inclusiv atunci când n-a avut curaj să-i spună tatălui că nu-i place munca la care acesta îl obligă. Doar pentru că a vrut să facă pe plac oamenilor. De altfel, și-a ascuns lașitatea sub masca băiatului cumsecade și a glumelor. Numai că adevărul lecțiilor a ieșit la iveală. Și a durut.

„Indiferent ce ți se întâmplă, există întotdeauna încă o cărămidă care așteaptă să fie pusă la locul ei. Singura întrebare este- te vei ridica și o vei pune?”

De la fabrica de gheață a tatălui la Fresh Prince

„Tata a fost eroul meu!”, spune Will Smith încă de la început. Cu toate că l-a blestemat pentru modul milităresc în care a fost crescut. Fost militar de carieră, Daddio, tatăl lui Will Smith, a fost o poveste în sine. Era disciplina, așa l-a definit.

Mama sa, adică Mom-Mom cum o numește în carte, a fost „elocventă și sofisticată”, citită, o femeie care aproape că a suferit cea mai mare decepție când Will i-a zis că nu merge la facultate pentru că vrea să facă muzică. Rap, mai exact, stil pe care oricum nu-l înțelegea… Mama sa era, în ochii lui Will Smith, educația.

Și pe lângă părinți a fost și Gigi, bunica, poate cel mai bun om pe care Will l-a întâlnit pe Pământ, ființa care l-a ghidat spre Dumnzeu de când era mic. Ei i-a spus iubirea. În acest triunghi disciplină- educație- iubire s-a dezvoltat cel ce avea să devină starul de cinema Will Smith, numărul unu în tot.

„Am răspuns disonanței lumii mele cu o conduită absolut constantă: mereu cu zâmbetul pe buze. Mereu amuzat și pus pe șotii. În lumea mea nu era nimic în neregulă!”

Cariera muzicală a lui Will Smith a început într-un subsol, împreună cu DJ Jazzy Jeff. Will avea cuvintele, tocmai acele cuvinte despre care Gigi i-a spus să le folosească într-un mod plăcut, așa cum și-ar dori Dumnezeu, care i-a dat acest har. Jazzy Jeff avea sunetul. Introvertit, dar aproape un geniu când venea vorba despre acorduri.

Împreună au câștigat un concurs care i-a schimbat viața. Se întâmpla la New York. A fost momentul în care Will s-a întors acasă și era convins că nu vrea să meargă la facultate. Mama sa, în șoc. Dar a acceptat un compromis: un an. Dacă într-un an nu-i ieșea cu muzica, Will trebuia să-și asculte mama și să meargă la facultate. N-a mai fost cazul… la nici 20 de ani, Will Smith devenea deja milionar prin muzică. Iar momentul declanșator a fost ziua în care la radio era difuzată piesa lor. Will Smith era un caz atipic pentru mulți care cochetau atunci cu muzica. Nu era povestea standard a unui tip de culoare crescut cu greutăți. Dar avea ceva al lui. Nu doar talentul, ci și amuzamentul.

„Speranța susține viața. Speranța este elixirul supraviețuirii în cele mai negre momente. Capacitatea de a vizualiza și imagina o zi mai bună ne oferă sens în suferința noastră, pe care o face suportabilă. Când pierdem speranța, pierdem sursa principală de putere și reziliență.”

Pe cai mari, dar a ajuns falit. N-avea nici bani de avion când a fost chemat în L.A., pentru Prințul din Bel- Air. Tocase trei milioane de dolari și nu plătise impozite

Care e povestea celor trei milioane de dolari pierdute la propriu și trezirea la realitatea cruntă, în care Will Smith sau Fresh Prince a devenit falit?

Păi… succesul te fură dacă nu ești atent. El n-a știut cum să-și gestioneze banii. Nu doar că a cheltuit pe nimicuri, dar a uitat să-și plătească impozitele. Așa că statul american i-a luat tot. Plus ce mai avea de plătit în plus și cam asta a fost.

N-avea niciun ban în momentul în care a fost chemat în L.A. pentru o discuție. Era falit, în groapă. A împrumutat 10 000 de dolari. Doar ca să aibă pentru biletul de avion și să-și asigure traiul câteva săptămâni. A fost colacul de salvare care l-a dus în sitcom-ul Prințul din Bel-Air, lumea care i-a schimbat viața. N-a mai fost nevoit să returneze banii. Din păcate, cel care l-a împrumutat avea să moară împușcat chiar a treia după ce îl ajutase să aibă cu ce să-și cumpere biletul spre L.A., biletul către a doua șansă.

„Să-ți amintești să fii amabil cu toți cei care-ți ies în cale când urci, că s-ar putea să te întâlnești cu ei din nou la coborâre!”, a fost unul dintre sfaturile pe care Gigi, bunica sa, i le-a dat în clipa în care Will urca în topurile muzicale și devenea vedetă pe zi ce trece.

„Fanteziile mele au fost mereu despre o singură femeie!”, crezul care l-a purtat în relațiile cu Melania, Sheree și Jada

Avea lumea la picioare. Doar că îi era fidel unei singure femei. Pentru Will Smith, tot ce putea trăi dincolo de scenă n-a fost niciodată tentant. Nici aventurile cu fanele, nici consumul de droguri sau alcool. Ba mai mult, deși avea doar 18 ani, credea cu tot avântul că iubita de acasă îi era sortită. Până a aflat că aceasta l-a înșelat. A simțit de cum a intrat pe ușă. A mirosit trădarea. A închis ușa și a plecat. Pe moment, n-a fost loc de împăcare. Că apoi și-au mai dat o șansă. Degeaba, n-a mai funcționat nimic. A plecat. Și s-a consolat rănind alte femei, fix așa cum, în subconștientul său, știa că făcea tatăl său cu mama sa. N-a iertat-o niciodată pe Melania. Recunoaște asta.

„Fanteziile mele au fost mereu despre o singură femeie. Visam să o copleșesc cu afecțiunea și devotamentul meu complete și totale. Voiam ca ea să mă adore. Voiam să fiu demn de încredere într-o asemenea măsură, încât comportamentul meu să-i modifice impresia despre toți bărbații (…) Am avut întodeauna nevoie de o femeie pentru care să realizez lucruri (…) Dacă aș fi putut ucide un dragon pentru ea, dacă aș fi putut să urc în turnul ei pe o scară făcută din părul ei coborât pe fereastră, să pătrund în castelul fortificat și să-i aduc un sărut care să o salveze de otrava ingerată, asta ar fi fost doar cireașa de pe tortul iubirii mele!”, mărturisește Will Smith în carte.

Cu Sheree s-a cunoscut întâmplător, pe un platou de filmare. De fapt, Will era acolo ca să încerce să vorbească cu Jada. În schimb, a râs până în zori cu Sheree, așa că ea i-a devenit soție la scurt timp și apoi mama primului copil- Trey. Când s-a rupt totul între ei? Când Will s-a lăsat purtat de o furie care ardea în interiorul lui și i-a zis cât se poate de răspicat că „într-o zi, poate o să fii și tu bună la ceva!”. Aceea a fost propoziția pe care, spune Will Smith în carte, ar vrea să aibă puterea de la Dumnezeu să o șteargă de tot și din memoria lui, dar și din cea a lui Sheree. Pentru că a regretat-o. A fost momentul în care Will Smith și Sheree ajung la divorț, ceva de neimaginat pentru el. N-a fost cu scandal pentru că a fost sfătuit să facă așa…

Cu Jada s-a reîntâlnit în momentul în care divorțul nu era pronunțat. Doar că atunci, Sheree părea că ar vrea să mai dea o șansă. Jada, în fața unui copil, n-a putut să stea. Așa că i-a zis că dacă e cazul, să uite de ea. Numai că destinul avea alt plan… ca el și Jada să fie împreună, chit că Jada nu credea în monogamie și nici nu era adepta ceremoniilor tradiționale de căsătorie. Toate astea aveau să iasă la iveală și mai tare peste mulți ani, când Jada a împlinit 40 de ani. Acela a fost momentul în care fiecare a pornit pe drumul regăsirii. La acesta a contribuit și ordinea priorităților extrem de diferită pentru amândoi. Will s-a pus pe primul loc, explicând că numai dacă el e bine, va fi și familia bine. La Jada, copiii erau prioritatea numărul unu. Să vadă că Will nu avea același gând, a fost ca un șoc.

„Universul nu e logic, e magic!”, cam așa s-ar putea descrie renașterea din cenușă a lui Fresh Prince, adică a lui Will Smith

Will Smith spune că problema oamenilor e că încearcă să găsească logică în legea Universului, fără a accepta că Universul este e magic și că face în așa fel ca lucrurile să se întâmple la momentul potrivit. Iar magia asta despre care vorbește se referă la conștientizare și credință, pregătire (adică să acționezi) și renunțare (dă-te deoparte și lasă-te cu toată încrederea în mâinile magiei).

Filmările pentru Prințul din Bel-Air i-au deschis o lume magică. Un Univers întreg pe care voia să-l cucerească. Putea să facă orice. Să fie cine voia el. Filmul era menirea lui. Știa că Universul i-a mai dat o șansă. Și era pregătit să îi arate lui Dumnezeu că nu e nevoie de a treia. Așa a fost. Era 10 septembrie 1990 când Prințul din Bel-Air a fost lansat. Ce a urmat după pentru Will Smith, chiar e scenariu de film… a cucerit absolut tot!

„Realizarea visului meu a devenit o chestie de supraviețuire. În nopțile mele cele mai întunecate, visul meu mi-a salvat viața- a fost lumina și hrana mea. Viziunea unor zile mai luminoase m-a susținut. A fost țelul meu. Speranțele erau biletul spre o viață mai bună- spre fericire, împlinire, certitudine și siguranță. Pentru mine, realizarea visului era singura cale spre iubire și fericire. Eșecul însemna moarte. Credința mea era: după ce voi ajunge în vârful acelui munte, nu-mi va mai fi frică. Nu voi mai fi niciodată trist. Nu voi mai fi niciodată maltratat, nerespectat sau neiubit. Tot ce face viața să merite să fie trăită se află în vârful acestui munte. Și sunt dispus să pierd sau să sacrific orice ca să ajung acolo. Cine se opune sau îmi creează piedici, este dușmanul meu!”

Călătoria către sine a lui Will Smith: și-a învins fricile și mai ales teama de a fi singur tocmai prin a îmbrățișa o perioadă de singurătate totală

Avea lumea la picioare. Era numărul unu fără doar și poate. Și viața l-a trosnit din nou. Nu financiar, ci emoțional. Prima a fost fiica sa care l-a făcut să înțeleagă printr-un mod brutal că nu mai vrea să fie vedetă: s-a ras în cap. Părul era parte dintr-o mișcare scenică. „Când vei înțelege că e ce vrem noi, nu ce vrei tu?”, cam acesta era sensul…

Apoi, ziua de naștere a Jadei a pus capac la tot. A pregătit totul în detaliu. Și deși se aștepta să primească recunoștință, Jada i-a zis că are nevoie de o pauză. Pe care a acceptat-o, chiar dacă că nu înțelegea unde a greșit. Sau știa, dar nu voia să accepte.

„Sensul și dorința pot părea similare, dar sunt forțe foarte diferite. Dorința e personală, îngustă și țintită. Tinde spre autoconservare, autosatisfacere căștiguri și plăceri de scurtă durată.
Sensul, ca țel, este amplu, deschis, o viziune pe termen lung ce cuprinde beneficiul celorlalți- ceva din afara ta, pentru care ești dispus să lupți. Dorința e ceea ce vrei. Sensul este înflorirea a ceea ce ești. Dorința poate fi epuizantă pentru că nu ne hrănește, în timp ce sensul ne dă forță.
Un țel nobil produce sentimente pozitive. Când urmărim ceea ce credem a fi un scop profund și valoros, trezim la viață cele mai bune intenții.”

Spre finalul cărții, Will Smith recunoaște că și-a contopit ideea succesului cu aceea de a fi iubit și fericit. Iar asta a fost o problemă gravă. Și-a dat seama că sentimentele sunt singurul lucru de care le pasă oamenilor. Nu contează faptele, cuvintele, probabilitățile, intențiile. Nu! Contează să le respecți sentimentele. Asta a fost concluzia după „manifestul” fetiței lui. Era o conștientizare. Iar pe drumul conștientizărilor se merge de unul singur. Și-a dat seama că tu, ca individ, nu poți să faci nimic altceva pentru ca celălalt să fie fericit. Tu poți să fii un om bun, dar fericirea celuilalt depinde doar de el însuși- „fericirea mea e doar responsabilitatea mea!”, și-a spus Will Smith. Sau a conștientizat, mai bine zis. Nu de unul singur, ci susținut de cineva care l-a ajutat să se exploreze până în cele mai adânci răni, speranțe și iluzii. Până în adâncul sufletului adică.

Când a plecat pe calea conștientizărilor, și-a dat seama că timpul liber era cel mai mare dușman al său. Dar a răzbit. A înțeles în liniște și singurătate cine e el cu adevărat. Ce vrea. Ce poate. Ce îl frământă. S-a făcut lumină, cu toate că a durat. Vreo doi ani, în cazul lui. Și-a învins fricile. Inclusiv frica de a înota. A sărit din elicoper în Marele Canion. Și-a dat seama că orice frică e numai închipuirea noastră. Numai că nu i-a fost deloc ușor să înțeleagă treaba asta. Și a mai înțeles ceva… dacă el nu poate fi bine cu el însuși, de ce și-ar dori altcineva să fie cu el?

„De ce îți este atât de frică de liniște? Liniștea este rădăcina tuturor lucrurilor. Când pătrunzi în abisul ei, o sută de voci ca fulgerele îți spun lucruri pe care tânjeai să le auzi.”

 

„Dar curajul nu e totuna cu absența fricii. A avea curaj înseamnă a învăța să continui să înaintezi chiar și atunci când ești terifiat.”