Atât Casa Muzeelor, cât și Muzeul Pogor, două bijuterii culturale redate Iașului, sunt dovada că tehnologia nu-i deloc inamicul vremurilor de odinioră, ci un aliat care are capacitatea de a-i atrage nu doar pe cei mici, ci și pe adulții care au crescut cu o idee fixă despre ce e un muzeu. Nu, muzeele de azi nu mai sunt ce-au fost când mergeam aproape obligați să le trecem pragul. Muzeele de azi s-au reinventat și oferă o experiență cât se poate de interactivă cu personajele și povestea.
Am povestit de ce trebuie să mergeți neapărat să vizitați Casa Muzeelor din Iași (articolul e aici). Acum e bine să adăugați pe listă și Casa Pogor. Nu pentru că o zic eu, ci pentru că sunt convinsă că vă vor convinge imaginile și video-urile atașate. Muzeul Pogor nu mai arată deloc cum îl știam noi, de când eram mici.
În afară de elementele arhitecturale păstrate, care-i dau acel aer nobil pe care majoritatea clădirilor vechi îl au, conceptul în jurul căruia se învârte întreaga poveste este Societatea Junimea. Candelabre, lemn masiv, decoruri demne de lumea nobilă a vremurilor de-atunci, Casa Pogor îi întâmpină pe oaspeți cu un aer boem, asemenea spriritului pe care-l aveau scriitorii care-și dădeau întâlnire aici.
Muzeul Pogor, redeschis după trei ani în care a fost într-o perioadă de reamenajare, vibrează. Cred că da, vibrație e termenul care își vine în minte la finalul vizitei, după ce ai trecut din cameră-n cameră și te-ai simțit parte din poveste. La fel ca mulți alții, numai ideea de muzeu îmi dă senzația de static.
Explicația e cât se poate de simplă și rezidă în modul în care se prezentau muzeele când eram mici și eram mai mult forțați de către profesori să mergem să le vizităm. Mereu ne apăreau în față persoane care parcă erau obosite să spună și să spună din nou aceeași poveste, ca și cum ai pune pe repeat o placă deja învățață. Cu o singură excepție, fostul muzeograf al Bojdeucii lui Creangă, omul care făcea ce făcea și te trimitea în vremea povestitorului, chiar dacă mai mult de două odăi și câteva obiecte lăsate moștenire n-aveai altceva de găsit în Bojdeuca de pe Țicău (povestea doamnei muzeograf de atunci o puteți citi aici, acum dumneaei fiind pensionată). Da, despre asta erau muzeele cândva… nu și azi!
„‹‹Casa cu ferestre luminate›› din inima oraşului Iaşi este cea în saloanele căreia îşi dădeau întâlnire câteva dintre personalităţile care au marcat istoria României moderne: Maiorescu, Alecsandri, Xenopol, Conta, Caragiale, Eminescu, Slavici, Creangă şi mulţi alţii. Pe atunci această casă aparţinea lui Vasile Pogor, unul dintre fondatorii celebrei societăţi literare ‹‹Junimea››, şi a găzduit nenumărate şedinţe junimiste. De-a lungul timpului Casa Pogor a îndeplinit mai multe roluri: locuinţă privată (familiile Pogor, Moruzzi, Brătianu), comandament militar, sediul unor instituţii de stat, iar în data de 26 decembrie 1972 a devenit Muzeul ‹‹Vasile Pogor›› din cadrul Complexului Muzeistic Iaşi”, scrie agerpres.ro.
Deschizi ușa Casei Pogor. E imposibil să nu-i observi detaliile, oricât de nepriceput ai fi. Lumina caldă, candelabrul amplu, scările îmbrăcate în lemn, îmbinările migăloase de la nivelul tavanului.
Totul e de… „acolo”, din povestea cu scriitori, baluri și o Societate care a pus bazele modernismului în urbea ieșeană atunci, de la 1863- Societatea Junimea, acel „spirit filosofic, oratoric, critic, ironic”, despre care vorbea Tudor Vianu. „Sălile cuprinse în traseul de vizitare construiesc o imagine a istoriei locului, a casei și a proprietarilor, a Iașilor de altădată, recreează atmosfera întâlnirilor junimiste și propun inclusiv călătorii digitale în epoca junimistă prin instalații neconvenționale de artă și panou interactiv.”, se arată pe https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/muzeul-vasile-pogor-casa-junimii/ .
Trecerea de la clasic la modern se face cu ajutorul tehnologiilor actuale. Astfel, după ce vedem prin „ochiul” stereoscopului tot felul de fotografii și file din scriiturile junimiștilor, ajungem în sala în care ne întâlnim cu personajele Junimii.
Pe un panou, după ce mutăm într-un dispozitiv câte un alt element care ne ajută să aflăm povestea, stăm față-n față cu personajele care au înființat Societatea Junimea, redate ingenios printr-o animație. Fiecare element care vine pus ca într-o priză e reprezentativ pentru povestea pe care urmează să o ascultăm.
Ce mi s-a părut interesant- simbolul pernei- cunoscut fiind faptul că Alecsandri, membru de onoare, avea obiceiul de a arunca cu perne înspre orice apuca, astfel că de multe ori întâlnirile se lăsau cu bătăi cu perne. Bine, mai toate ședințele Junimii, care se țineau în casa lui Pogor, se desfășurau într-o atmosferă de veselie și ironie. Aflăm și despre celebrele baluri pe care Societatea era cumva obligată să le organizeze, c-așa se cădea atunci…
Trecem dintr-o încăpere în alta și așa ajungem în biroul lui Pogor, unde putem observa bibliotecile până-n tavan, pline cu cărți (unele originale, altele simple butaforii, tocmai pentru a le proteja de mâinile curioșilor). Candelabrul din această cameră este cel original, mi se explică, și din nou îmi sare-n evidență atenția la detalii pe care o aveau cei din acele timpuri.
Urmează poate cea mai interactivă sală, unde zăbovești preț de vreo 10-15 minute, s-auzi modul în care-și vorbeau membrii Junimii. Îi asculți pe Maiorescu, Creangă, Eminescu, Vasile Alecsandri, în timp ce proiecțiile redau pe toți pereții, ca într-un labirint, versuri ori fragmente din operele membrilor junimiști.
Asculți, îi vezi cum discută, ești acolo, ca un musafir ascuns pe după o draperie, care trage cu urechea la tot ce se-ntâmplă în lumea intelectuală a Iașului secolului al XIX-lea. Și când se-ncheie, pășești în Sala Witz-urilor și-apoi te poți desfăta în voie, vizual, cu manuscrisele expuse și obiectele personale care au aparținut unora dintre membri. Și cobori aceleași trepte care poate-n continuare scârțâitul care le dă de gol vechimea… la final, jos, ai și o carte pentru oaspeți, unde-ți poți trece gândurile. Eu, recunosc, nu m-am putut abține.
2 comentarii