De doar câteva luni, ieșenii și turiștii au un loc în care pot zăbovi în voie. Casa Muzeelor, situată pe str. V. Alecsandri (înainte de prietenii noștri de la prăjitoria de cafea Maison du Cafe), e o clădie impozantă în primul rând. Îi știu povestea de pe vremea în care Consiliul Județean a decis că acolo va fi sediul instituției, numai că cineva cu viziune s-a gândit că e păcat să nu redai publicului larg o clădire istorică.

Aici, în anii în care evreii erau masacrați pe rațiuni pur rasiale, în clădirea care adăpostește azi cinci muzee, era organizată Chestura de Iași (organ polițienesc, locul unde, după cum avea să ne povestească muzeograful, evreii au fost chemați în zilele Pogromului sub pretextul că vor primi o dispensă care să le permită să fie feriți de orice incident și cu care vor putea călători în siguranță).

Tocmai de aceea, în numele istoriei și în memoria celor aproape 13 000 de victime masacrate de către autoritățile române, România are obligația unei responsabilități măcar morale. Adică mai bine de o treime din populația târgului Iași de atunci, când în Iași, potrivit datelor unui recensământ, locuiau aproape 33 000 de evrei. Cumplit, dacă e să ne raportăm la principiile actuale. Orori pe care, din păcate, niciun manual de istorie nu le-a consemnat nici în comunism și nici în anii de după ’90, dacă-mi amintesc bine, ceea ce arată că România încă fuge de asumarea greșelilor.

                     Am luat la pas fiecare încăpere a Casei Muzeelor. Am plătit 30 lei pentru un tur al tuturor celor cinci muzee: Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc, Muzeul Literaturii Române (două secțiuni, dintre care componenta de Muzeu al Poeziei chiar surprinde poezia într-o manieră extrem de inedită și actuală; de altfel, am înțeles că acest Muzeu al Poeziei e singurul din țară dedicat poeziei) și Muzeul Copilăriei în Comunism.

Muzeul Pogromului de la Iași

Am citit, am ascultat și am vizualizat cu încântare fiecare fotografie și obiect expus, „ședința Junimii”, un fragment dintr-o piesă de teatru, mărturia unui fost supraviețuitor al Pogromului, redată printr-o hologramă. Și voi începe tocmai cu această hologramă care-i de-a dreptul răvășitoare. Stai fața-n față cu supraviețuitorul. Totul pare atât de real… îl asculți, pielea ți se face ca de găină, te-ntrebi în minte „de ce, Doamne, atâta sânge?” și îl asculți în continuare.

N-am puterea unui exercițiu de imaginație, însă pe de-o parte pot înțelege că așa erau vremurile, că istoria consemnează tot felul de nenorociri, că nimic de atunci nu era ca acum. Dar asta nu scuză nimic. Dimpotrivă, poate fi de bun augur pentru a recunoaște că s-a greșit, că n-avem cum să îndreptăm trecutul. În schimb, ne revine obligația de a spune adevărul ascuns ani de zile. Ideea e că toate imaginile, mărturiile, detaliile te zdruncină și parcă de-abia aștepți să ajungi cât mai repede la un alt muzeu, unde-i mai pe veselie.

Muzeul Teatrului Evreiesc              

Ajungi la Muzeul Teatrului Evreiesc, unde afli că bazele unei mișcări care-a cucerit Broadway-ul s-au pus chiar aici, la Iași (sper că am reținut corect). Aici ai câteva săli care arată viața din lumea teatrului, sunt expuse și câteva replici ale unor costume din acele timpuri și totul se-ncheie cu o sală interactivă, unde copiii pot desena sau deprinde câteva activități recreative.

Turul continuă și până să povestesc despre experiența celorlalte trei muzee, fac o paranteză: mi-a plăcut modalitatea în care sunt redate muzeele. Aceasta stârnește, e vioaie, nicidecum statică, adică e transpusă într-o manieră contemporană. Și nu-i de mirare… sălile au fost gândite conceptual de artiștii prezentului, care și-au pus amprenta proprie pe ceea ce ne-au lăsat alții drept moștenire.

Și mi-a mai plăcut amabilitatea și implicarea personalului de la Casa Muzeelor. Oameni calzi, zâmbitori (mi-am dat seama de asta chiar dacă purtau mască), care vorbesc cu emoție vizitatorilor fără să conteze dacă e un singur vizitator sau un grup. Nu recită vreun text învățat pe de rost, se cunoaște că trăiesc informația și răspund cu blândețe curiozităților. De fapt, modul în care ți se prezintă informații parcă te îndeamnă să pui întrebări ori așa am simțit eu, care aveam tot interesul să aflu una-alta-n plus, fiindcă știam că voi și scrie despre această vizită. Așa am aflat, de exemplu, că muzeul, deși e deschis din luna iulie, chiar e vizitat. Și de ieșeni, și de turiști. Îmbucurător aș spune, mai ales că eu chiar cred că orice ieșean are obligația de a vizita măcar o dată-n viață toate obiectivele turistice ale Iașului.

Muzeul Literaturii Române

                     Intru în prima sală a Muzeului Literaturii Române. Oh, de când voiam să ajung în celebra încăpere cu cărți prinse pe toți pereții, cu foile deschise către cititori. Sala „Rezervația de îngeri” a fost amenajată de către Felix Aftene, inspirație fiindu-i poetul Emil Brumaru, cel care era înconjurat de cărți (de altfel, există și două fotografii în acest sens). În cealaltă sală- „Boema ieșeană”, artistul Ion Barbu a încercat să redea modul în care-și petreceau scriitorii timpul liber.

Mi-a atras atenția și sala Sofia Nădejde, întrucât arată că femeilor nu le-a fost deloc ușor să se afirme într-un domeniu în care se considera că numai bărbații pot excela (ca-n multe alte domenii; unii încă mai cred asta și azi). De altfel, pe un perete puteți citi schimbul de replici dintre Titu Maiorescu și Sofia Nădejde, „prima femeie căreia i s-a permis să dea bacalaureatul într-o școală de băieți, prima care a condus o revistă literară și prima femeie care a scris primul roman feminist din istoria literaturii române” (sursa: https://adevarul.ro) .

Muzeul Poeziei, singurul muzeu din țară dedicat poeziei

                 Muzeul Poezie(i) din Casa Muzeelor, dacă n-ai ști că e dedicat ideii de poezie, nici prin cap nu ți-ar trece să crezi că toate acele chestii inedite au rolul de a-ți face cunoștință cu noțiunea de poezie. Aici vei găsi perechi de pantofi ai autorilor contemporani, donați pentru amenajarea sălii, pietre inscripționate cu simboluri și cuvinte care redau versuri din poeziile poeților, sticle umplute cu mesaje-poezie, aranjate așa fel încât să dea senzația că se scurg în mare, mașini de scris personalizate și manechine care poartă versuri.

Pentru mine, care nu mă dau în vânt după poezie și deja strâmbam din nas când am auzit „poezie”, a fost o experiență neașteptată. De fapt, cam tot sectorul Literatură a fost neașteptat pentru că nu s-a mers pe tiparul clasic al acelor autori remarcabili și promovați ca fiind cei mai cei (îi știm cu toții pentru că i-am mâncat pe pâine în anii de școală), ci accentul e pe cu totul și cu totul altceva.

Muzeul Copilăriei în comunism

                   Merg mai departe prin Casa Muzeelor, trec din sală în sală și mă-ntorc în timp, în anii comunismului pe care am avut norocul să nu-l prind, fiind născută în 1988. Dar l-au prins din plin părinții și sor-mea cu frate-miu, deci ei își pot aminti mai bine toate acele produse expuse. Totuși, și eu am avut bănci dintr-astea de lemn la școală, în clasele I-IV. Și-aveam și noi celebrul arătător pe care domnul învățător îl folosea fără prea multă tăgadă când considera că-i cazul.

Eu îmi amintesc că mi-am luat-o că nu știam să-l fac pe „m” mare, de mână. Și încă o dată printr-a șasea cred, când domnul de engleză ne-a luat la rând, pe toți, cu o astfel de „binecuvântare” la palmă. Îmi amintesc călimara cu cerneală, catalogul, dar și alte obiecte de decor pe care le-avea orice casă: bibelouri, celebrul telefon cu roată, televizorul cu tub, mileuri, peștele de bibelou, jucăriile alea gumate, tricicleta etc.

              Cam așa a fost vizita la Casa Muzeelor. Am zăbovit vreo oră și jumătate, mă dureau picioarele la un moment dat, dar noroc că există prin săli băncuțe sau fotolii unde te poți odihni un pic. Am zis la început că am plătit 30 lei biletul pentru toate cele cinci muzee, un preț tare mic, sinceră să fiu. Ah, și-am uitat să spun că la intrare în Muzeul Pogromului am fost ștanțați. Pe bilet, evident, însă e interesantă unealta cu care se face acest lucru pe un bilet pe care-l imprimi acolo. La casa de bilete ai și magazinul de suveniruri, de unde-ți poți lua tot felul de obiecte.

              Toate detaliile le găsiți pe site-ul Muzeului Literaturii- www.muzeulliteraturiiiasi.ro . Și nu uitați că-n prima zi de marți a fiecărei luni, accesul este gratuit la muzeele care aparțin de Muzeul Literaturii. Iar Casa Muzeelor e pe listă.