Netflix a dat tonul sărbătorilor de iarnă ceva mai devreme și ne bagă sub ochi numai sugestii cu filme de Crăciun. E noiembrie, însă dacă ești în pat și nu știi ce să mai vezi, nu da skip peste propunerile de filme de Crăciun. Sunt relaxante, cam toate au în spate povești romantice, cum numai în filme mai întâlnești, chiar te fac să intri în atmosfera feerică a sărbătorilor de iarnă și vin la pachet cu câteva lecții de aplicat oricând în viața noastră.

Chiar dacă am văzut mai multe, c-am început cumva un maraton cu, m-am rezumat să prezint cinci filme de Crăciun. Nu sunt neapărat cele mai reușite și nici cele mai recente, dar mi-a plăcut esența de dincolo de firul epic. Oricum, mai am multe de văzut, observ că e o galerie întreagă pe Netflix, dar cum mai e o lună până la Crăciun, e timp. Ceea e ce sigur e că indiferent de câte alte filme de Crăciun vor mai apărea, Singur Acasă rămâne iconic. Nu cred că e careva care să nu-l fi văzut măcar o dată.

Hot Frosty

Eh, Hot Frosty e genul acela de poveste despre care citești în cărțile de basme și povești. Cu un final ca în Albă ca Zăpada aproape, Hot Frosty e o comedie romantică, dar mai ales un film despre bunătate. Căci da, asta face Frosty… venit dintr-o lume complet străină oamenilor, drintr-o pură întâmplare, acesta îi ajută pe toți din jur fără să se gândească să ceară ceva la schimb.

Kathy este o tânără care a rămas văduvă după ce soțul i-a murit de cancer. Are un restaurant, e un om cald și bun, cunoscut în micuța comunitate în care trăiește dintotdeauna. În preajma Crăciunului, merge la magazinul de haine și primește în dar un fular. În drum spre casă se oprește în fața unor figurine de zăpadă. Se uită atent la unul dintre oamenii de zăpadă și-i dăruiește fularul roșu. Crede că el are mai mare nevoie decât ea. Pleacă spre casă, dar în acest timp se întâmplă magia: fularul roșu îl aduce la viață pe omul de zăpadă.

Frosty ajunge la Kathy, care acceptă să-l găzduiască acasă pentru câteva zile. În tot acest timp, omul de zăpadă ia contact cu lumea oamenilor. Sare în ajutorul tuturor. E aproape enervant de bun pentru cei chitroși din comunitate, cum ar fi ofițerul de poliție care face tot posibilul să-l aresteze. Frosty începe să se îndrăgostească de Kathy, ia contact cu sentimenele și emoțiile pe care i le poate transmite cineva. Își face curaj și o invită la balul de Crăciun, la organizarea căruia el însuși a contribuit. În seara în care este prins de ofițer, e ținut la căldură. Ceea ce îi e aproape fatal. Întreaga comunitate vine în fața sediului de poliție pentru a-l salva. Și când crede că nimic nu mai e de făcut, intervine miracolul.

Hot Frosty e un film de Crăciun care îți vorbește despre ireal și magie. Dacă nu mai crezi în povești, mai bine nu te uiți la Hot Frosty. Nu de alta, dar n-ai să ai răbdare să îl vezi până la final, ți se va părea prea lacrimogen și imposibil. Dar dacă lași imaginația să te ghideze chiar și pentru aproape două ore, aproape că-ți dai voie să visezi și să-ți imaginezi chiar tu cum e să fii pe tărâmul poveștilor…

Hai să ne întâlnim Crăciunul următor (Meet next Christmas)

Nou intrat în galeria cu filme de Crăciun, povestea începe tot de Crăciun, numai că n-are nicio legătură cu ceea ce crezi că urmează. Layla se îndreaptă spre casă, i se anulează avionul, merge în lounge-ul aeroportului, iar acolo întâlnește un tip cu care se întreține până în momentul în care i se anunță zborul. Își fac o promisiune pentru Crăciunul următor: dacă ambii vor fi singuri, își dau întâlnire la concertul celor de la Pentatonix. Până atunci, nu se caută nici măcar pe social media.

Layla aproape că uită de întâmplarea din aeroport până în momentul în care se desparte de iubitul ei. Crede că bărbatul din aeroport e bărbatul visurilor ei și își amintește că și-au promis să-și dea întâlnire la concertul de Crăciun al celor de la Pentatonix. Doar că… nu mai sunt bilete. Așa că aici începe o goană nebună și plină de peripeții pentru a intra în posesia unui bilet la concert. Apelează la o firmă de specialitate, una care face tot posibilul ca orice cadou imposibil de găsit să ajungă la clienții lor. Așa că își însoțește agentul care i-a fost repartizat în cele două-trei zile cât are la dispoziție pentru a găsi biletul.

În cele din urmă, Layla reușește să ajungă la concert. Doar că nu pentru bărbatul din aeroport, ci pentru altcineva. E un film de Crăciun nostim, cu happy end, în care îți dai seama pe parcurs cam care va fi deznodământul.

Un Crăciun de comandă (Christmas made to order)

Chiar dacă nu e un film din 2024, „Un Crăciun de comandă” merită să fie văzut mai ales de aceia care cred că munca până la epuizare e o virtute, că „n-am timp” e ceva de lăudat, că sărbătoarea Crăciunului e doar o zi fără o semnificație anume și mai ales pentru aceia care cred că dacă au fost răniți în dragoste măcar o dată în viață, nu mai merită să-ți asumi riscul și cu altă ocazie. Ba chiar e un film despre curaj, despre a renunța la un job care nu îți place doar pentru a-ți urma visul și pasiunea, indiferent de cât de greu și plin de necunoscut îți poate părea întreg drumul.

Steven e arhitect. E un tânăr care simte că acum e momentul numai bun să devină partener în firmă. N-are timp, e mereu la birou, iar ideea sărbătorilor îl sperie. Mai ales când află că de data aceasta, familia a decis să petreacă sărbătorile la el. Habar n-are ce să facă și cum să se pregătească și n-are nici timp. Așa că o angajează pe Gretchen, care abia a pornit o afacere în domeniul decorării festive, să se ocupe în locul lui de absolut tot. Nu numai de decorarea casei, ci inclusiv de activitățile de Crăciun pe care ar trebui să le facă împreună cu ai lui.

Gretchen a rămas fără părinți de când era un copil. Pentru ea, Crăciunul a fost mereu dureros, dar mătușa ei a știut cum să o facă mereu să treacă cu bine peste aceste clipe. Gretchen se ocupa de decorarea motelului pe care mătușa sa îl are, așa că de acolo a început toată pasiunea ei pentru Crăciun. Gretchen cucerește nu doar prin farmec și pricepere, ci și prin felul ei de a fi, blând și plin de bunătate.

E unul dintre acele filme de Crăciun care spune o poveste de dragoste. Ambele personaje principale au iubit și au fost rănite, poate de aceea nici nu se gândesc să se îndrăgostească din nou. Doar că se întâmplă…

12 cadouri de Crăciun (12 gifts of Christmas)

Și acesta e un film mai vechi, însă iarăși e un film în care nu e vorba doar despre Crăciun. Marc este un tânăr de succes care lucrează într-o agenție de publicitate. Nu are timp, vorbește mereu la telefon, aproape că funcționează pe pilot automat. O întâlnește pe Anna pur întâmplător, la o cafenea. E ziua în care e aniversarea asistentei sale și nu știe ce să îi ia cadou. Anna îi recomandă să comande ceva care nu e în meniu și uite-așa Marc îi face extrem de fericiți pe toți cei de la birou.

Anna e pictoriță. Doar că e greu să își facă un nume în această lume a artiștilor. Pictează din pasiune imagini care au legătură cu Crăciunul, dar visul ei nu e să fie cunoscută prin aceste creații. Are un har aparte, acela de a face cadouri cu suflet. Tocmai de aceea, ca măsură provizorie pentru a putea da înainte, decide să se promoveze drept consultant în cadouri. Marc o angajează. Primul cadou pe care i-l cere e pentru prietenul său cel mai bun, la fel de ocupat și el. Anna nu găsește acel smartwatch despre care i s-a zis și face o altă alegere, una mai umană. Marc o concediază, dar își dă seama că a făcut o greșeală în momentul în care cel mai bun prieten vine personal să-i mulțumească pentru așa cadou plin de simbolistică pentru amândoi.

Marc și-a dorit să fie scriitor, numai că a ajuns copywriter într-o agenție de publicitate și a tot avansat. Acesta e și modul prin care vrea să îi explice Annei că nu întotdeauna ajungem ceea ce ne dorim doar pentru că viața are pregătit ceva mai bun pentru noi. O angajează să se ocupe de cadourile pentru toți cei din echipa sa. Apoi, de cele pentru familie. Marc își sună mama o dată pe lună, cu sora lui aproape că-și vorbește doar la sărbători. Anna, prin emoție, îi va arăta lui Marc că viața nu e doar despre muncă, ci e și despre timp petrecut alături de cei dragi, de acel timp pentru sine. Și uite-așa, ușor-ușor, prin tot ceea ce ajung să facă împreună, Marc își dă seama că se mai poate rupe de serviciu și își dă voie să simtă. Din dorința de a o ajuta pe Anna, face o gafă. Doar că ambii își dau seama că între ei s-a înfiripat ceva și cum Crăciunul e plin de surprize…

Valori de Crăciun (Holiday Rush)

Acesta e un film din seria acelor filme de Crăciun care vin cu o serie de învățăminte pentru oricare altă perioadă a anului, doar că acțiunea se petrece în preajma Crăciunului. Rush Williams este o mare vedetă de radio. Are patru copii, e văduv și mereu ajutat de mătușa Jo și de cea care i-a fost prietenă și producătoare în ultimii cinci ani. Nu le lipsește nimic, copiii sunt răsfățați cu de toate, viața lor e ca în povești. Până când… Rush se trezește deodată fără job și fără nicio perspectivă. Și acum încep lecțiile, mai ales pentru copii.

El și Roxy decid să pornească singuri un radio, să se întoarcă la rădăcini. Eh, și-aici e prima lecție, o conștientizare a lui Rush- „dar toți aveți economii în afară de mine? Numai la mine pleacă banii imediat din mâini?”. Eh, cam asta-i: mătușa Jo îi oferă nu economiile, ci banii „de nebunii”, iar Roxy îi spune că a economisit ea pentru pensie, pentru amândoi. Deci, oricât de bogat ai fi, pune și ceva deoparte.

Crescuți răsfățați, într-o casă frumoasă și mare, toți sunt nevoiți să strângă cureaua și să se mute în casa mătușii Jo. Adică în casa în care Rush a crescut, copiii i s-au născut și casa în care soția lui i s-a îmbolnăvit. Mătușa Jo vine cu niște replici excelente, le explică cu blândețe că familia este marea bogăție, nu lucrurile materiale. Că aici, unde e iubire și puțină hrană, e comoara.

Dacă fiul cel mare își vede ruinat viitorul, iar fata mijlocie spune că nu va aduce niciodată pe nimeni în această casă, gemenele, adică fetele mici, sunt singurele care par să accepte ideea fără prea mare supărare. Ba chiar creează un site unde vor să strângă bani ca să-și ia cadoul mult dorit, o pereche de cai.

Lecțiile curg, nu doar firul epic. Și toată perspectiva copiilor se schimbă în momentul în care toți văd fotografii și video-uri cu mama lor și cu ei când erau mici, păstrate de mătușa Jo. La un moment dat, fiica cea mijlocie îi spune tatălui că știe cât de greu îi e să îi crească pe toți și că nu-și dorește decât un cadou cât de cât demn de pus pe Instagram. Va primi mai mult de atât. Fiul cel mare fuge de acasă doar pentru că simte că nu poate duce toate aceste schimbări și mai ales pentru că îi e dor de mama sa. E găsit într-un loc plin de amintiri, iar dialogul pe care îl are cu tatăl său e iarăși plin de învățăminte.

Holiday Rush e un film în care ți se explică într-un mod haois că bogăția nu stă în lucruri materiale. Esența e alta. Și constă în oamenii de lângă noi. E un film de familie, dar pe care îl poți urmări și singur, atunci când nu găsești soluții la ce ți se întâmplă. Totul e efemer și trebuie să fii pregătit oricând să o iei de la zero, cam asta e ideea centrală. Și, evident, povestea de dragoste care era oarecum previzibilă.

Author