Nu trebuie să iubești tenisul pentru a fi curios ce-i cu documentarul despre Carlos Alcaraz, de pe Netflix. „În stilul lui”, așa își propune Carlitos să devină cel mai bun tenismen din istorie. Iar stilul lui nu-i nici pe departe atât de rigid, cum ne-au învățat până acum Djokovic, Federer și Nadal, cei trei ași. „În stilul lui” înseamnă să nu uiți de viața personală, latura aia de distracție pe care toți foștii mari tenismeni au uitat-o cât timp au fost în activitate. „În stilul lui” e să iubești să joci tenis, nu să joci din obligație. Să fii fericit. Să fii în armonie pe plan sportiv și personal.

Cel mai tânăr număr unu mondial din toate timpurile are o modestie aparte

Devenit cel mai tânăr număr unu mondial din toate timpurile, Carlos Alcaraz nu s-a lăsat dus de val. Împarte camera cu fratele său în continuare, ori de câte ori e acasă. Te și bufnește râsul când vezi locul în care își ține la vedere cele mai râvnite trofee. Cumva, camera e despărțită de o etajeră pe care Carlos Alcaraz își are expuse trofeele. Locuința nu-i opulentă, chiar dacă oricând și-ar permite să cumpere una de zece ori mai mare.

Spune că îi place să locuiască cu familia lui, în preajma căreia își găsește liniștea, și că mama lui face cea mai bună mâncare din lume. Da, tot timpul pe care îl are de petrecut acasă, îl petrece în sânul familie. Chiar spune la un moment dat că și-ar permite oricând să stea singur, dar nu vrea. Ai lui îi fac bine. Cu ei se simte în siguranță.

Provocarea de a se menține în top pentru a-și atinge obiectivul, acela de a deveni cel mai bun din toate timpurile

Carlos Alcaraz a reușit în doar trei ani să ajungă numărul unu mondial. De fapt, cel mai tânăr număr unu mondial din toate timpurile. Cu extrem de multă muncă. Numai că provocarea e dacă va reuși să mențină același nivel ridicat ani buni de acum înainte.

„În stilul meu”, așa spune tenismenul care se teme ca nu cumva să ajungă să facă tenis din obligație. Și provocarea cea mai mare rămâne să simtă tenisul ca pe o bucurie.

De fapt, totul se joacă de-acum pe cartea „cum îl facem să rămână concentrat pe obiectivul pe care și l-a propus”. Aici trebuie să lucreze echipa din jurul lui. Pentru că, așa cum vedem și-n documentar, degeaba îi spui lui Carlos Alcaraz că nu e ok să plece la Ibiza pentru câteva zile după o înfrângere și înainte de un alt turneu, el tot o va face. Culmea, se întoarce și nu e obosit, ci joacă mai bine.

„M-am bucurat de călătorie!”, îi spune Federer atunci când Carlos Alcaraz îl întreabă cum a reușit să gestioneze momentele mai puțin bune. Dacă va reuși să facă și Carlos Alcaraz la fel, vom vedea…

Presiunea de pe umerii săi, răbufnirile din teren și norocul de a avea alături oamenii care contează

În momentul în care Carlos Alcaraz a intrat pe mâinile managerului său și ale antrenorului Ferrero, la academia celui din urmă, avea numai 15 ani. Era un copil. Un copil care promitea. Părinții au simțit asta și recunosc că s-au văzut nevoiți să bată la uși doar pentru că știau că se apropie momentul în care nu vor mai putea face față cheltuielilor cu el. Iar echipa asta în care a intrat l-a dus într-un timp record de numai trei ani și un pic acolo unde poate doar ei credeau- locul unu mondial la numai 19 ani.

„Aș alege oricând fericirea în detrimentul succesului total. Oricând aleg fericirea pentru că e greu de găsit!”, cu aceste cuvinte ale lui Carlos Alcaraz se încheie documentarul.

E o presiune imensă pe umerii lui. De multe ori cedează. Are nevoie să evadeze pentru a reveni concentrat. Iar aceste evadări deranjează staff-ul care se teme că în ritmul ăsta sau „în stilul său” nu va reuși să devină cel mai bun din toate timpurile. Se tem că nu va accepta să facă sacrificiile pe care Djokovic, Federer sau Nadal le-au făcut pentru a scris istorie ani la rând. Iar un trofeu important pierdut anul acesta înseamnă să tragă în așa fel încât anul următor să aibă unul în plus față de câte i-ar trebui.

Alcaraz spune că vrea să fie cel mai bun din toate timpurile, dar vrea asta numai printr-un echilibru între viața personală- tenis – motivație.

Are norocul de a fi în preajma celor mai importanți sportivi și le poate cere sfaturile. Trebuie să rămână cu picioarele pe pământ. Iar staff-ul lui știe asta, de aceea nu-l menajează nici măcar atunci când întârzie la o întâlnire- „pentru că ești numărul unu mondial, asta nu înseamnă că cineva trebuie să te aștepte!”. Sunt cuvintele pe care i le spune managerul la un moment dat.

Carlos Alcaraz a arătat de multe ori excese de furie pe teren. Presiunea e imensă pentru el. Ritmul în care i se petrece viața este amețitor. Doar că e același ritm pe care îl trăiește întreaga sa echipă, iar cei din staff chiar spun la un moment dat că nu-și văd familiile 7-8 luni pe an, dar asta au ales să facă și e sacrificul pe care și-l asumă pentru a fi la cel mai înalt nivel.

Documentarul chiar merită văzut. Nu doar de cei care au tangențe cu sportul de performanță, ci de oricine care are nevoie să vadă ce înseamnă munca din spate atunci când vrei să fii cel mai bun. Că prea suntem tentați să vedem doar partea frumoasă…

Sursa foto: https://www.netflix.com/tudum/articles/alcaraz-docuseries-release-date-news