Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Dacă e încă iulie și zi de sâmbătă, sigur e nuntă. Astăzi voi alege un caz oarecum fericit, semiurban, aflat la limita dintre două tărâmuri ale existenței noastre, tragicomicul.
Încă de la prima oră viitorii miri își împachetează cu grijă emoțiile și speranțele pentru următoarele 24 de ore. Nici nu apucă să își termine cafeaua (da, ei stau împreună de vreo 4 ani, dar azi urmează să mimeze unirea destinelor) că telefoanele încep să sune smintite, de parcă ar fi prima și ultima nuntă de pe planeta Pamânt: mama, mama soacră, fratele, domnișoara de onoare responsabilă cu buchetul miresei, a nașei, a soacrelor, a celorlalte domnișoare și a celei mici (din căsătoria anterioară a miresei), coafeza, vărul fratelui unchiului venit tocmai din S.U.A. (uitat la Aeroport), fotograful, șefa de sală (pardon, de cort), domnul de la Butonul zâmbăreț (chestia aia cu aparat automat, te duci, apeși pe un buton și îți iei poza), omul cu scena, omul cu luminile, omul cu sonorizarea, solistul formației „Steaua fără nume”, omul cu înghețata, cofetăria, Universul! Fiecare cu problemele lui. Inclusiv Universul.
Dacă ai monta o cameră de luat vederi în sufrageria viitorilor miri, ai crede că biroul de relații cu publicul de la buletine și-a schimbat sediul. Atâta zarvă, atâtea întrebări, atâtea „Cum?”, „Unde?”, „De ce?”, „Parcă era…”, „Da’ ce țipi așa cucoană” și așa mai departe.
Din când în când el, de undeva din spate, îi mângâie cu vârful degetelor umărul, la vreun metru distanță, încercând să îi tempereze pandaliile. Odată atinsă, ea zvâcnește din umăr lăsând să se înțeleagă că mai e puțin, foarte puțin și el, viitorul mire, va primi una în numele Domnului.
Soneria întrerupe gândurile ei morbide și, ca la un semn, totul devine feerie. Întră pe rând coafeza, două genți imense pline cu perii, tuburi și bigudiuri și prima programată la coafat, după mireasă. El tresare când coafeza, plină cu ale ei, împinge cu piciorul ușa de metal a apartamentului. E ora 11.
„La 13 punct toată lumea să fie la Starea civilă”, dictează viitoarea mireasă în timp ce scoate din șifonier voalul fin, cu margine brodată în fir de aur, bijuterie vestimentară ce-i va acoperi din nou, după atâția ani de așteptare, fața-i rotunjoară, acum îmbujorată ușor excesiv de la munca de birou prestată.
Coafeza întră în fibrilație, părul miresei sare în stânga și-n dreapta fără pic de milă, foarfecul gâfâie amețit de sudoarea palmelor celei ce îl agasează de o viață, covorul persan se sufocă, a doua programată la coafat stă pe telefon și se hlizește de una singură, iar el își privește tâmp jumătatea, numărând secundele, orele, anii…
Sursa foto https://clipart.com
