Alina Cuciurean și drumul de la „întâmplarea” de a fi profesor la titlul de „Directorul anului 2020”
„Eu nu cred în copilul de 10! Îmi fac treaba ca dascăl dacă îl aduc pe copil acolo unde
Se discută tot mai mult despre relații toxice, indiferent că acestea se referă la prietenie sau iubire. Dar ce-nseamnă relații
Proiectul, o dorință mai veche a lui Castor, acest veritabil „pater familias” pentru Asociația Geto-Dacii, va prinde contur în comuna
După un an în care pandemia a afectat industria evenimentelor, iată că organizatorii de festivaluri și-au făcut curaj și
Nu știu câți dintre noi ne-am spus sincer ce-avem pe suflet. Acum sau dintotdeauna. Totuși, „dacă mâine nu ar
Oricât de mult am iubi ceea ce facem, avem nevoie de pauze. Pentru asta sunt concediile, zilele libere și…
„Aș plânge și aș râde în același timp, pentru că privindu-mi trecutul și trăind prezentul, realizez goliciunea celor treizeci
Nici nu mai știu dacă era vineri sau sâmbătă, însă în urmă cu vreo trei săptămâni, pe la ora prânzului
Pe la începutul lunii iunie primeam o invitație de a participa la un eveniment la care nu mi-aș
Bunicii… ce amintiri frumoase într-un singur cuvânt! O inițiativă interesantă și extrem de utilă a Serviciului Voluntar de















