Dacă ați ști cât de mult mă bucur să scriu pe tema de astăzi, ați citi articolul chiar dacă subiectul
De vreme ce știm că trupul uman este, de fapt, trei sferturi apă, nu-i așa că este foarte ușor să
Un machiaj reușit nu înseamnă neapărat un machiaj cât mai colorat sau exagerat, ba chiar dimpotrivă. De multe ori, cel
Creionul este unul dintre cele mai folosite produse pentru machiaj. Vă mărturisesc că în machiajul profesional există tehnica creionului, tehnică
Cu ce ne hrănim trupul și sufletul în Postul Nașterii Domnului? Potrivit tradiției creștine, Postul Crăciunului începe de astăzi și durează 40
Sprâncenele sunt doar surori, nu gemene. Și asta pentru că nicio pereche de sprâncene nu este perfectă, așa cum niciun
Să ne lămurim de la bun început! Machiajul nu înseamnă doar aplicarea unor produse la voia întâmplării, chiar dacă acestea
Prezența celor trei entități vii într-un spațiu convențional (sau neconvențional) pentru desfășurarea unui eveniment presupune un respect total din partea