Statisticile îngrijorătoare, care plasează România în coada clasamentului european cu privire la numărul donatorilor de sânge nu i-a lăsat indiferenți nici în acest an pe organizatorii celor mai mari și așteptate festivaluri de la noi din țară, Neversea și Untold. Mai exact, aceștia au anunțat că tinerii care donează sânge în perioada 13 mai-29 iunie vor primi un bilet gratuit de o zi la unul dintre cele două festivaluri. Caravana „Blood Network” este la cea de-a cincea ediție și a înregistrat tot mai mulți participanți cu fiecare nou an.
„Campania Blood Network se dezvoltă de la an la an. În 2019, am adăugat încă trei orașe în care va ajunge caravana de donare de sânge, Târgu Mureș, Sibiu și Oradea. În acest fel, pe lângă centrele de transfuzii din toată țara, tinerii pot dona la caravana mobilă care, în acest an, poate fi găsită în 9 orașe din România. Ne dorim să creștem numărul de donatori de sânge, mai ales că spitalele din România au o nevoie constantă de sânge.”, a declarat EDY CHEREJI, director de Comunicare UNTOLD&NEVERSEA.
Se poate dona la toate centrele de transfuzii, dar și la caravanele mobile care vor poposi în cele mai importante orașe din țară, după cum urmează:
• CLUJ-NAPOCA: 11, 12 MAI, BULEVARDUL EROILOR
• TÂRGU MUREȘ: 18,19 MAI, PIAȚA TEATRULUI
• IAȘI: 18,19 MAI, IULIUS MALL
• TIMIȘOARA: 25,26 MAI, PARCAREA FACULTĂȚII DE POLITEHNICĂ
• ORADEA: 1,2 IUNIE, PIAȚA UNIRII
• SIBIU: 8,9 IUNIE, PIAȚA UNIRII
• BUCUREȘTI: 14,16 IUNIE, PARCUL HERĂSTRĂU, INTRAREA PIAȚA CHARLES DE GAULLE
• BRAȘOV: 22, 23 IUNIE, BULEVARDUL REPUBLICII, ZONA MODAROM
• CONSTANȚA: 29, 30 IUNIE, PIAȚA OVIDIU
Practic, ce trebuie să faci?
„Cei care donează sânge la caravana mobilă și se înscrie în baza de date Și Eu Donez (reteaua.sieudonez.ro) primește un bilet gratuit de o zi la UNTOLD sau la NEVERSEA. Toți cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga țară și intră în rețeaua „Și Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile UNTOLD sau NEVERSEA. Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din țară trebuie să acceseze, în funcție de festivalul la care vor să ajungă, site-ul Untold sau Neversea, secțiunea Blood Network, unde vor completa formularul solicitat și vor atașa o poză cu adeverința de donator. Apoi, vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziționa abonamentele cu reducere:
*la UNTOLD la prețul special de 513,94 de ron plus taxe din prețul final de 811,20 ron + taxe al abonamentului
*la NEVERSEA la prețul special de 399 de ron plus taxe din prețul final de 599 ron + taxe al abonamentului”, scrie https://www.clujlife.com/
*sursa foto: https://www.facebook.com/UNTOLDFestival/