Roxana Oana Rotaru, președintele Asociației ROR, spune că evenimentul din 18 februarie urmărește să aducă în atenție iubirea, sub toate formele pe care aceasta le îmbracă: iubirea pentru partener, familie, profesie, oameni. „Despre iubire” vorbește despre poveștile celor care au acceptat invitația de a fi speakerii celei de-a III-a ediție, o ediție atipică, organizată într-o perioadă în care încă ne aflăm sub incidența pandemiei de covid-19.

„Ne-am asigurat că respectăm întocmai normele impuse de către autorități, astfel încât participanții să nu se simtă nicio clipă în pericol. Evenimentul va fi diferit, poate tocmai din acest motiv, însă faptul că oamenii au confirmat prezența îmi dă speranța că va fi o ediție mult mai interesantă, cu oameni dornici să împărtășească poveștile lor de viață- inclusiv dintre cei din public. Tot ceea ce ne înconjoară este cu și despre iubire. Iubirea face omul frumos și arată acea fericire care cu adevărat se simte. Poate dacă am vorbi mai despre iubire, întreaga noastră existență ar avea un curs mai liniștit, optimist, frumos. Le mulțumesc celor care au dat curs invitației- speakeri, sponsori și participanți deopotrivă”, a trasmis Roxana Oana Rotaru, organizatorul evenimentului „Despre iubire”- despre care puteți afla mai multe de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/events/1577774459081299/?acontext=%7B%22event_action_history%22%3A[%7B%22mechanism%22%3A%22search_results%22%2C%22surface%22%3A%22search%22%7D]%7D

Evenimentul are loc la Muzeul Mitropolitan Iași, cu începere de la ora 17, pe 18 februarie și va fi prezentat de jurnalista Daria Diaconiuc. Sponsorii principali sunt cafeeaua Filicori Zecchini Iași, Prident Medical Clinic, Splendid Home Design și Florăria V Copou și Evelyn Apartments. Vor vorbi despre iubire invitații prof. univ. dr. Camelia Margareta Bogdănici, prof. univ. dr. Anca Zbranca, prof. univ. dr. Maria Stamatin, lector Bogdan Constantin Neculau și preotul Constantin Sturzu. Lor li se alătură și artistul Yanis Pavel.

Numărul de locuri este limitat, iar rezervări se pot face la numărul de telefon: 0747677919

Author