Vedem cum șoselele fac ravagii și, de cele mai multe ori, excesul de zel al unora care cred că sunt veșnic feriți de tragedii, stârnește amintiri triste pentru alți participanți la trafic. Teribilismul îi împinge să uite și să fie în incapacitatea de a acționa rațional, scuzele sau regretul nefiind niciodată vreo soluție care să șteargă durerea din sufletul celor care trebuie să-i plângă pe cei dragi. Am văzut și în Iași accidente în care alcoolul a curmat vieți. Nu de puține ori, din păcate. Asociația Națională pentru Sprijinirea și Protecția Victimelor Accidentelor Rutiere, în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași și Autoritatea Națională a Penitenciarelor organizează Campania Alcoolul conduce la tragedii – Povești fără happy end, o campania de informare și prevenire a accidentelor rutiere cauzate de conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Nouă ne-a făcut invitația Bianca Spînu, tânărul medic rezident azi, cea care ne-a împărtășit povestea sa într-un interviu pe care îl lăsăm aici, ea însăși fiind una dintre victimele unui accident rutier cauzat pe fondul consumului de alcool al șoferului autoturismului în care Bianca se afla.

Pe 18 noiembrie, folosește hashtagul #povestifarahappyend în social media pentru a face trimitere la campania mai sus menționată. De asemenea, tot pe 18 noiembrie, ora 12:00, va fi o slujbă de comemorare a victimelor accidentelor, oficiată la Catedrala Mitropolită din Iași. Începând cu ora 14:00, în zona Cărturești – Intersport, Palas Mall, se va organiza un forum educațional împreună cu victimele accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, deținuții din Penitenciarele din Iași și Vaslui și autoritățile locale despre consecințele conducerii sub influența băuturilor alcoolice și cum putem avea străzi mai sigure pentru toți.

„Rapoartele poliției susțin semnalul tras de Asociația Națională a Victimelor și Prevenirea Accidentelor Rutiere, întrucât în anul 2017 s-au petrecut 15 accidente pe fondul conducerii sub influența alcoolului, din care au rezultat 3 persoane rănite grav si 13 persoane rănite ușor, iar in anul 2018 s-au petrecut 25 de accidente, din care au rezultat 3 persoane decedate, 13 persoane rănite grav si 21 de persoane rănite ușor.”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului din 18 noiembrie.

Author