Temperaturile scăzute ne afectează pielea, însă există, din fericire, suficiente tratamente pentru fiecare „părticică”. Mâinile spun o poveste, de cele mai multe ori, e atenția la detaliile care fac diferența. Poate nu putem ignora anii care trec peste noi și lasă „urme”, dar putem avea mâini catifelate chiar și în sezonul rece, atunci când știm că trebuie să acordăm mai multă atenție acestei părți „dezgolite”. Specialiștii recomandă tratamentul cu parafină, o substanță-minune, la îndemâna oricui, pe care o găsim atât în saloanele de înfrumusețare, dar și în comerț, pentru acasă, unde ne putem face propriul „spa”. Dacă la saloane avem un recipient special, care păstrează parafina la o temperatură optimă, pe care corpul o poate suporta, acasă e foarte important întocmai modul în care reușim să ajungem la această temperatură.
Ce face tratamentul cu parafină, recomandat celor care au mâinile uscate și crăpate?
- previne îmbătrânirea;
- contribuie la ameliorarea circulației sângelui;
- se folosește în tratamentele de fizioterapie pentru diferite afecțiuni;
- oferă un aspect catifelat.
„E foarte important să avem grijă în sezonul rece, mai mult ca în oricare altă perioadă, de mâinile noastre, mai ales la început de toamnă, când nu suntem tocmai obișnuite să purtăm mănuși. Sunt mai mulți factori care afectează pielea, dar putem interveni cât se poate de simplu pentru a evita să avem o piele uscată, care deranjează. Tratamentul cu parafină, făcut regulat, are efecte vizibile, iar persoanele care l-au încercat sunt cele mai în măsură să vorbească despre cum și-au simțit mâinile imediat după. Cele mai multe dintre acestea s-au arătat extrem de încântate și au simțit pielea catifelată imediat.”, ne-au spus fetele de la Salon REIGN, situat pe strada Sărărie nr. 39, Iași.
Practic, ce înseamnă un tratament cu parafină?
După ce parafina a ajuns la o temperatură optimă, mâinile se introduc, pe rând, în recipient, după ce au fost, în prealabil, curățate, pentru a nu avea urme de parfum sau transpirație. Se mențin în recipient preț de câteva secunde, apoi se scot și se așteaptă ca parafina să capete un aspect cerat, care să permită îndepărtarea cu ușurință a parafinei întărite. De regulă, mâinile se înfășoară în folie transparentă, pentru ca parafina să acționeze mai în profunzime. Efectul se vede imediat: mâini mai catifelate, aspect care se menține câteva zile după tratament.
Tratamentul cu parafină este indicat și pentru picioare, iar unii specialiști spun că puteam face un astfel de tratament și la ten, însă doar sub atenta îndrumare de la un salon de frumusețe. Totuși, trebuie avut în vedere faptul că nu orice tip de ten permite un asfel de tratament!
*sursa foto: salon REIGN