Amalia Tătaru, de la joaca de-a avocatul din copilărie la pledoariile din sala de judecată: „N-aș putea ca pentru notorietate să renunț la integritate!”

Amalia Tătaru, de la joaca de-a avocatul din copilărie la pledoariile din sala de judecată: „N-aș putea ca pentru notorietate să renunț la integritate!”

Roba i-a devenit stil de viață Amaliei Tătaru din momentul în care a trecut peste voința părinților și a zis că e timpul ca ea să aleagă pentru sine o profesie care să îi placă, să o motiveze și să-i aducă noi provocări în permanență. Surprinzător, a ales avocatura în pofida absolvirii Liceului de Informatică „Grigore Moisil” din Iași și nu regretă nicio clipă alegerea de a renunța la ISE în semestrul al doilea. Atunci a fost momentul în care a decis că drumul ei profesional trebuie să fie în domeniul juridic, să fie avocat, așa cum își amintește că și-a dorit încă din copilărie. Gândul îi era că avocatura e calea prin care îi poate ajuta pe ceilalți, altruistă fiind dintotdeauna. În luna mai, Amalia s-a înscris în cursa pentru unul dintre locurile de consilier în cadul Baroului Iași, însă n-a fost să fie. Nu e descurajată și știe că lucrurile se pot întâmpla și din afara „arenei”, important e doar să îți dorești să schimbi și să faci ceva. La urma urmei, membrii Baroului, în cadrul conducerii sau nu, tot colegi rămân… Totuși, Amalia rămâne același suflet nobil, omul cu care poți „pălăvrăgi” oricând despre viață, carieră și oricare alt subiect pe care se poate filosofa, chiar dacă numai cei care ajung cu adevărat să o cunoască știu toate acestea…

„Am mers la liceu cu profil real pentru că părinții mei au avut întotdeauna cerințe mari de la mine. Trebuia să intru la cel mai bun liceu, la care se intra cel mai greu, poate… În al doilea semestru de facultate am refuzat să mai merg la ISE pentru că mi-am dat seama că nu îmi place, iar dacă trebuie să muncesc vreo 10 ore pe zi, trebuie să fac ceea ce îmi place. Motiv pentru care m-am înscris la facultatea de Drept și de-abia apoi i-am anunțat pe ai mei. Nu luau decizii în numele meu, dar puneau presune pe deciziile mele. Nu mă forțau, dar mă făceau să mă simt cumva datoare. Tatăl meu mi-a zis ‹‹Ok, dacă tu crezi că poți face asta, nu am nicio problemă!››, însă mama a considerat că e pur și simplu doar alegerea mea. Nu s-au supărat, dar nici nu au fost foarte fericiți. S-au creat așteptări de mic copil de la mine, astfel încât li se părea ceva firesc să reușesc indiferent ce-aș face.”, îmi mărturisește Amalia Tătaru.

Amalia se trezește devreme, dimineața fiind momentul din zi preferat. Știe, în principiu, ora la care pleacă de acasă, dar nu știe niciodată când se întoarce, mai ales în zilele în care are procese la instanță. Nu ascunde faptul că are o viață destul de activă, căci profesional, îi place să studieze, să se documenteze, iar acest fapt presupune o muncă de birou îndelungată de la care nu se dezice. Am putea crede că nu-i mai rămâne timp și pentru ea, însă dacă vrei, poți îmbina cu succes cariera și „răsfățul” personal, tradus de Amalia prin respectarea mesei de la prânz, atenția acordată prietenilor sau călătoriile. Din liceu i-au rămas în minte cuvintele profesoarei de limba română- „dacă citiți câteva pagini seara, veți dormi mai bine!” și n-ar putea să se rezume la o singură carte preferată.  Preferă cărțile în locul ecranizărilor pentru că îți dau posibilitatea de a-ți imagina tu totul, iar „Prea mândră, prea fragilă”, povestea Mariei Callas, i-a atins sufletul. Citește oricând cărțile scrise de Ileana Vulpescu, iar pe latură profesională, i-a plăcut „Procesul mareșalului Ion Antonescu”.

„Visez la o lume mai bună. Cred că trăim vremuri foarte ciudate, dar dacă nu putem fi mai buni,  putem să ne respectăm unii pe alții.”

Alexandra Gugiuman: Mi-ai mărturisit că avocat ți-ai dorit să fii de mic copil. Ne amintim serialele americane pe care le vedeam la TV, cum ar fi Ally McBeal, de exemplu… te-au influențat mai târziu, când a trebuit să-ți alegi cariera?

Av. Amalia Tătaru: Am urmărit serialul, mi-a plăcut modul în care avocații erau tratați nu de oameni în general, ci în sala de judecată, imaginea pe care o aveau, însă decizia era deja luată în ceea ce mă privește. Sistemul juridic american e total diferit față de cel românesc, viața chiar bate filmul.

Care a fost primul caz de care te-ai ocupat? Și-a pus amprenta asupra alegerii specializării ulterioare?

Av. Amalia Tătaru: Un dosar de fond funciar pentru că fostul meu maestru lucra mult în această ramură. Am preluat dosarul pe la mijloc și am formulat câteva obiecțiuni la expertiză pentru că instanța le-a respins. În deliberare, le-a citit și le-a acceptat, a repus cauza pe rol pentru a se reface raportul de expertiză. Ulterior, a fost admisă acținea…  Astăzi, acel judecător este avocat. Atunci nu a știut dosarul. În perioada stagiaturii am lucrat mult pe civil, ramura cea mai ofertantă, din punctul meu de vedere. Cred că asta a contat, de fapt.

Dar cazul de care îți amintești cu emoție?

Av. Amalia Tătaru: Situațiile în care clienții m-au sunat plângând de bucurie mă pun în imposibitatea de a alege unul singur… Au fost cazuri în care nu a contat onorariul sub nicio formă, ci emoția de după, în cazul în care ieșea cum ne-am propus. Ba uite că am să menționez un caz al unei cliente care m-a sunat când am obținut o reintegrare în casa ei după o evacuare. Era chiar înainte de un Crăciun și mi-a spus că am reușit, efectiv, să îi reîntregesc familia- până la hotărârea definitivă, copiii au stat o parte la bunici, o parte au rămas cu ei, părinții. Și a fost un caz pro bono. Ah, și aș mai vrea să menționez aici un succes profesional, survenit în urma unui caz în care mama și-a mutat copiii, care aveau domiciliul la ea, la o altă școală fără a-l înștiința pe tatăl copiilor, de care divorțase. Pentru că exercitarea autorității părintești presupune ca părinții să ia hotărâri în comun în ceea ce privește copilul, pregătirea acestuia, tratamentele medicale, felul învățăturii ori școala la care merge, potrivit prevederilor actuale ale Codului civil (pe atunci, abia intrat în vigoare), practic, aceasta acționase de una singură. În acest context, întrucât adusesem la cunoștința reprezentanților școlii despre modificările Codului civil, am fost invitată la discuții la ISJ, iar în urma explicațiilor oferite, s-a schimbat formularul și modalitatea de înscriere a elevilor la școală sau grădiniță, în sensul că astăzi se solicită acte cu privire la exercitarea autorității părintești și, unde este cazul, acordul celuilalt părinte. Practic, am reușit să schimb ceva în sistem. E un succes pe care n-am cum să-l uit.

 

„Nu există imposibilul. Un avocat are o obligație de diligență și nu de rezultat. Un avocat nu îți poate garanta un anumit rezultat pentru că nu el e cel care decide în final, iar în unele cazuri, hotărârile pot fi surprinzătoare de-a dreptul. Nu ai cum să garantezi 100%. Depinde de fiecare cât de sincer e cu clientul.”

Să vorbim despre hotărârea de a candida pentru funcția de consilier în cadrul Baroului Iași… ai simțit că acum este momentul, că acum ești pe deplin pregătită?

Av. Amalia Tătaru: Au fost mai multe discuții cu unii colegi care-mi sunt și prieteni despre ceea ce ne-am dori. Am timpul și energia necesare, știu foarte bine în ceea ce m-am băgat. Nu e suficient să spui că vrei să faci ceva, trebuie să te și implici. Îmi amintesc vorbele unui coleg care mi-a spus cândva că „trebuie să fie cineva care să facă și aceste lucruri, iar eu pot schimba ceva!”. Avea dreptate, realizez mai mult ca oricând că avea dreptate. Candidații la aceste funcții sunt colegi care au deja o clientelă și o anumită notorietate. Nu au nevoie de o funcție de acest fel pentru alte avantaje indirecte, așa cum s-au grăbit unii să susțină.

„M-a însoțit mereu încurajarea maestrului de la finalul stagiaturii. Îi sunt recunoscătoare pentru că m-a lăsat să muncesc. Mi-a spus că este convins că voi avea o carieră de succes pentru că se vede că îmi place foarte mult ceea ce fac.”

Raportat la întreaga carieră de până acum, ce ți s-a părut cel mai greu?

Av. Amalia Tătaru: Faptul că noi, în ultimii ani, trecem prin modificări legislative majore. S-au modificat Codurile, legislația se schimbă mereu. Cred  că suntem una dintre țările cu cele mai multe legi, iar noi, de multe ori, ne luptăm cu sistemul și nu cu cazul în sine. Mă întrebai de răspunderea magistraților. Teoretic, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să supervizeze, însă sesizările nu primesc o soluție favorabilă. Despre răspunderea magistraților s-a discutat intens, însă e o răspundere pe care nimeni nu vrea să și-o asume. Dar s-ar ajunge într-un cerc vicios prin rejudecarea cauzelor. Din spețe, statul e cel care răspunde pentru erorile produse de magistrați.

După anii de practică pe care i-ai acumulat, ce crezi că nu i se spune unui student la Drept?

Av. Amalia Tătaru: Surprinzător, când eram la facultate, un profesor ne-a înșirat pe tablă toate opțiunile pe care le avem: „în magistratură se intră forte greu, la notari trebuie să cunoașteți pe cineva, în avocatură să zicem că intrați în Barou, dar există foarte mulți avocați”, ne-a spus. Deci, nu ne-a menajat deloc. Și atunci, în sinea mea, mi-am zis  că e o încurajare tare interesantă din partea unui profesor, dar nu m-a intimidat. Ce nu li se spune? Sunt convinsă că profesorii le transmit ceea ce vor să știe și sunt dispuși să dialogheze.

Ce ai învățat în toți acești ani și care ar fi sfaturile pe care i le-ai da unui tânăr care își dorește să devină avocat?

Av. Amalia Tătaru: Cred că am învățat să am răbdare, în primul rând. E foarte complicat să lucrezi cu oamenii . Toți avem zile mai proaste, magistrat sau avocat, dar trebuie să ne detașăm de problemele noastre personale și să fim profesioniști. Și așa am învățat să am răbdare, să arăt înțelegere, să gândesc și din perspectiva celuilalt pentru că nu suntem toți la fel. Un tânăr, dacă își dorește o carieră în avocatură, să aleagă să urmeze un profil uman în timpul liceului, să învețe logic, să investească mereu în educația sa și în pregătirea profesională.

Ți-a fost vreodată ciudă că nu s-a terminat un proces așa cum te-ai fi așteptat?

Av. Amalia Tătaru: Nu doar o dată… firește! Deși aveam dreptate, s-a aplicat greșit legea. Atunci mi-a fost ciudă și pur și simplu mă simțeam fără soluție. Era acea stare în care știai că ai dreptate și justificarea era pe lângă, cum s-ar spune, pe temei de drept vorbind.

Dacă ar fi să dăm timpul înainte… cum arată Amalia peste 20 de ani?

Av. Amalia Tătaru: Cred că la fel. Exercitând aceeași profesie, căci nu am de gând să renunț la avocatură.  Îmi place prea mult ceea ce fac. Poate mi-aș dori să fiu mai implicată în anumite activități care nu țin de profesie. Și… cu siguranță, cu mai multe riduri și cu mai multe fire de păr albe, dar vopsite.

Ai un profesor de care ai rămas atașată?

Av. Amalia Tătaru: Da, profesoara de fizică din școala generală, care mi-a fost și dirigintă. Și diriginta din clasele a XI-a și a XII-a, o femeie extrem de distinsă, elegantă.

 

 

 

 

 

 

 

Condiții preluare articol

Fiecare articol al www.insociety.ro este muncit. Respectăm munca fiecăruia și drepturile de autor. De aceea, credem în regulile fair-play-ului. Dacă nu avem încheiat un acord scris în care să specificăm explicit forma de colaborare, vă dăm posibilitatea de a prelua din articolele noastre în limita a maxim 500 de caractere , cu următoarele obligații:
1. specificați în articolul dumneavoastră sursa clar și concis;
2. inserați linkul articolului nostru și faceți trimitere vizibil către acesta.