Era început de ianuarie când mi-am zis că gata, ies să alerg. Îmi trecusem pe lista obiectivelor din 2025 treaba asta, dar n-am scris și când anume se va întâmpla. Așa a început #JurnalDeAlergătorAmator, hashtag-ul sub care relatez pe pagina de Facebook Revista InSociety (o aveți aici pentru like& follow) fiecare alergare pe care o fac.

Nu mi-a plăcut pregătirea fizică nici când făceam baschet

E posibil să te gândești că oricine a făcut sport de performanță, chiar și când era mic, adoră să alerge. Eh, nu-i chiar așa… mereu am zis că nu-i înțeleg pe cei care aleargă, care fac atletism. Și mai ales pe alergătorii amatori. Asta până am ajuns eu să fiu un alergător amator.

Îmi amintesc și acum turele de Bahlui pe care le făceam ca pregătire fizică în Iași sau cantonamentele de la munte din adolescență. Ani la rând mi-am spus că malul Bahluiului mi-a mâncat ficații și îl priveam cu oarecare scârbă. Tocmai de aceea, având această amintire în gând, nu mi-am imaginat că mă voi apuca vreodată de alergat așa, de bună voie. Și nu-i înțelegeam nici pe cei care aleargă doar de plăcere. În mintea mea, multă vreme a fost întrebare „cum să alergi din plăcere?”. Era ceva greu de acceptat. Eh, acum înțeleg.

Ce mă surprinde e faptul că mă țin de alergat

#JurnalDeAlergătorAmator e modul meu de a mă responsabiliza și de a mă face să mă țin de treabă. Știu că alerg pentru mine, nu ca să dovedesc cuiva ceva anume. Dar în subconștientul meu e și puțină dorință de a-i face și pe alții să se apuce să facă sport.

Am ceva timp de când mă preocupă prevenția și știu că sportul este sănătate. E principalul motiv care m-a făcut să mă apuc de alergat. Mi-am dat seama că nu e suficient să am grijă la alimentație (și credeți-mă că nu cumpăr niciun produs dacă nu citesc eticheta și oricum gătesc foarte mult acasă). Că trebuie și altceva. Trebuie să fac sport. Un sport care să nu mă facă să depind de un program anume. Un sport pe care să-l pot face în ritmul meu, la orice oră și mai ales care să mă facă să îmi depășesc acele nu-uri din mintea mea. Un sport în care rezultatul să depindă doar de mine. Și așa m-am apucat de alergat.

Cum a fost prima zi în care am început să alerg și să țin un #JurnalDeAlergătorAmator

Era început de ianuarie. O duminică. Și era soare. Un soare care aproape te chema afară. Aveam în gând să alerg, mă pregătisem în acest sens: cu două luni înainte, mi-am luat un smart watch. Și prin decembrie mi-am cumpărat și adidașii potriviți pentru alergare, după ce am cerut părerea celor care alergau de mai mult timp. Zău că nu mi-am imaginat că e atât de greu să alegi o pereche de adidași pentru alergare. Deci, aveam totul pregătit. Lipsea pornirea. Și pornirea a venit în clipa în care am zis gata, eu ies la alergat. Dacă amânam, probabil că azi n-aș fi scris articolul acesta.

Am povestit atunci, prin #JurnalDeAlergătorAmator, cum am alergat cu Avicii în căști. M-au înțepat mai multe în corp. Am avut mai multe gânduri de „oprește-te!”. Dar n-am ascultat nimic, mi-am văzut de drum înainte. Să fi fost vreo trei kilometri primii mei kilometri alergați? Nici nu mai contează distanța, contează că am alergat măcar 30 de minute. Contează că m-am urnit. Contează că aveam o bună dispoziție extraordinară. Și mai contează că acela a fost doar începutul…

Mi-am pus ordine în gânduri în timp ce alergam, mi-am îmbunătățit timpul de alergare, nu am făcut pauză nici când am fost la Cluj sau la Oradea și nu mă mai sperie frigul

Dacă la început alergam cu muzică în căști, acum îmi place să mă conectez cu alergatul și să fiu prezentă eu cu mine în cele câteva zeci de minute de alergare. S-a întâmplat să îmi limpezesc gândurile de mai multe ori în timp ce alergam. Dacă am momente în care vreau să mă liniștesc, ies să alerg. Iar la Oradea, în timp ce alergam, chiar am luat o decizie destul de importantă pentru mine. Așa a venit răspunsul. Și știam că e răspunsul de care aveam nevoie și pe care l-am evitat mult timp. Nu-i găseam toate piesele de puzzle. Până atunci.

Acum am curaj să-mi setez obiective și când vine vorba de alergare. Poate de asta și folosesc #JurnalDeAlergătorAmator. Dacă până acum mă mulțumeam cu o distanță anume sau cu un timp de alergare, acum mi-am spus că până la finalul lunii aprilie vreau să scot 6 minute pe kilometru alergat. Sunt cam la 7 minute și 30 de secunde în acest moment, dar tot am mai evoluat de la aproape 8 minute și ceva cât făceam înainte.

Nu mai vreau să forțez distanțe care știu că îmi vor face rău mai apoi. Că așa a fost când m-am aventurat la 10 km după doar câteva alergări făcute. Probabil a fost modul meu de a sărbători prima lună de alergare. Și n-a fost deloc în regulă.

Mi-am învățat lecția și acum știu că trebuie ca lucrurile să se întâmple atunci când trebuie și ești pregătit. Ok, poți forța. Poți să duci lupta aia cu „mai pot un pic”. Dar cu ce consecințe? În definitiv, mereu când am astfel de porniri, îmi amintesc doar că alerg pentru mine, că dacă e o competiție, aceea e doar cu mine, să-mi dovedesc mie că pot să depășesc limite.

Când am fost la Transylvania Open și la Final 8 de baschet masculin de la Oradea, mi-am pus mai mult la mișto în bagaj echipamentul de alergare. Doar că… eu chiar am ieșit să alerg acolo. N-a contat că erau -8 grade sau nici nu mai știu câte. N-am simțit frigul. M-am bucurat de alergare. Da, am ajuns să mă bucur de alergare. Ceea ce, cu mâna pe suflet vă spun, nu mi-am imaginat vreodată că se va întâmpla…

Acum îi înțeleg pe toți alergătorii amatori care merg la tot felul de competiții

Alergatul dă dependență. Te face să ai un sentiment de oarecare vinovăție dacă nu îți faci antrenamentul. Când îl incluzi în viața ta, devine o rutină de la care nu vrei să te abați. Până să realizez toate astea, nu-i înțelegeam pe acei alergători amatori care participă la competiții de acest fel din țară și din străinătate. Oameni care au joburi, familii și care investesc timp și bani în treaba asta. Mai ales timp, că nah, la modă e să spui că n-ai timp. Acum îi înțeleg.

Mă opresc. Aș mai putea scrie, însă mai bine vă las să urmăriți în timp real #JurnalDeAlergătorAmator, pe Facebook. Nu de alta, dar probabil că următorul articol pe care îl voi scrie pe subiect va fi când voi reuși să alerg 1 kilometru în 6 minute.

Nu uitați să faceți sport, mișcare.

Să aveți grijă ce puneți în farfurie.

Să citiți.

Să mergeți la psiholog sau să faceți orice care vă ajută psihicul.

Să credeți în voi. Să aveți o bulă a voastră.

Să faceți lucruri care vă plac și să începeți să spuneți NU când chiar nu vreți ceva.

Să mergeți la medic pentru un control de rutină și, în general, să fiți bine.

***sursa foto reprezentativă: https://www.freepik.com/free-photo/close-up-shoes-female-runner-tying-her-shoes-jogging-exercise_2887337.htm#from_element=detail_alsolike